Conform „Strategiei polului de creştere Timişoara”, elaborată de către muncipalitate, ca un document pregătitor al evoluţiei oraşului spre statutul de metropolă, dezvoltarea localităţii din ultimele decenii a fost una marcată de decizii urbanistice şi economice nu foarte inspirate, care acum trebuie remediate. Pentru a deveni un pol de dezvoltare în adevăratul sens al cuvântului, Timişoara trebuie să niveleze inegalităţile din punct de vedere al dezvoltării, dintre zonele centrale şi periferii, pe de o parte, şi dintre oraş şi comunele limitrofe, de celalaltă parte.


O relaţie complexă cu comunele limitrofe

Înglobarea comunelor limitrofe Timişoarei în viitoarea metropolă poate pleca de la o serie de relaţii economice de interdependenţă, care există şi în prezent, cred cei care au gândit Strategia de dezvoltare a Timişoarei. Populaţia Timişoarei se aprovizionează din comunele adiacente oraşului, adică din primul inel de dezvoltare, dar colectarea şi procesarea produselor agricole se fac sporadic. Astfel, aprovizionarea cu legume şi fructe, precum şi cea cu carne şi produse lactate este încă dominată în pieţele agroalimentare din Timişoara de micii producători din comunele învecinate cu oraşul. „Această piaţă orientată local ar trebui păstrată, prin includerea comunelor respective în polul de creştere”, cred autorii Strategiei.
În ultima perioadă , o serie de localităţi din vecinătatea oraşului şi-au dobândit un statut de localităţi – dormitor. „Un segment important din numărul persoanelor ce lucrează în Timişoara locuieşte în comunele periurbane. În aceste comune s-au dezvoltat noi zone rezidenţiale - zone dormitor, fără a se dezvolta însă şi serviciile. Comunele acestea găzduiesc un număr mare de navetişti, de aceea este important ca ele să fie incluse în polul de creştere pentru a asigura o dezvoltare coerentă a zonelor rezidenţiale şi a infrastructurii aferente”, se precizează în strategia polului de creştere Timişoara.
Faptul că mulţi timişoreni lucrează în oraş şi locuiesc în afara acestuia are efecte negative asupra traficului, de aceea infrastructura rutieră, în primul rând, ar trebui rapid îmbunătăţită. „Migraţia zilnică a populaţiei produce o disfuncţiune majoră care introduce tensiuni mari în trafic, cauzând suprapuneri ale mijloacelor de transport personale şi în comun, atât la nivel municipal, cât şi la nivel comunal. Distanţa medie parcursă de navetişti pentru a ajunge în oraş este de circa 10-15 km pe principalele căi de acces ce deservesc comunele periurbane: Calea Torontalului, Calea Aradului, Calea Lipovei, Calea Lugojului, Calea Buziaşului, Calea Şagului. Or, aceasta se încadrează integral în arealul polului de creştere, a cărui dezvoltare integrată ar trebui să ducă şi la rezolvarea disfuncţiilor din sfera mobilităţii, prin infrastructuri coerente şi servicii eficiente de transport” se menţionează în documentul aprobat de Primăria Timişoara.


Limite pentru „zonele rezidenţiale” de lângă oraş

În Strategia Polului de Creştere Timişoara se menţionează că tendinţa ultimilor ani, de aglomerare a unor zone rezidenţiale pentru timişoreni în vecinătatea oraşului trebuie limitată. „Este foarte important ca unele zone din jurul Timişoarei să nu devină spaţii construibile, din motive de protecţie a mediului înconjurător. Din punct de vedere al calităţii mediului, zonele verzi existente, împreună cu pădurile (Pădurea Verde, Pădurea de la Pişchia, Pădurea Giroc etc.) sunt elemente importante pentru Timişoara privind reducerea poluării, păstrarea calităţii aerului, cât şi pentru reducerea efectului de seră.”
Astfel, coridorul verde care se întinde de-a lungul Canalului Bega şi traversează Timişoara şi alte comune învecinate, de la est la sud-vest, este considerat „de o importanţă vitală ca zonă destinată timpului liber şi agrementului.” În această zonă, cred autorii Strategiei, se găsesc deja mai multe baze sportive, care ar putea fi modernizate şi completate cu complexe moderne de agrement, localizate pe spaţiile disponibile din mediul rural învecinat oraşului. De asemenea, coridorul respectiv are potenţialul necesar pentru a dezvolta o structură pentru ciclism, plimbări, jogging şi excursii cu vaporul, stabilind în acelaşi timp o legătură între centrul oraşului şi satele înconjurătoare.
O altă zonă importantă pentru sport, ciclism şi înot e considerată râul Timiş cu malurile sale, situat la o distanţă de doar 10-15 km de marginile sudice ale oraşului. „Amenajarea acesteia pentru destindere şi agrement şi mobilarea sa corespunzătoare trebuie însă să respecte normele de asigurare faţă de riscurile de inundaţie şi să prevadă conservarea de poldere pentru preluarea debitelor în surplus, la viituri.”
Alte destinaţii importante pentru recreere şi agrement, în spaţiul polului de creştere Timişoara sau în afara acestuia sunt considerate împrejurimile Recaşului, parcul de la Bazoş, lacul de la Pişchia, apele termale de la Sânmihaiu German şi Băile Calacea, domeniile forestiere şi de vânătoare de la Hitiaş şi Charlottenburg sau mlaştinile de la Satchinez.


Infrastructura, esenţială pentru dezvoltare

Infrastructura este menţionată de către autorii strategiei ca unul dintre segmentele pe care trebuie să se pună cel mai mult accent, în dezvoltarea economică a Polului de Creştere Timişoara. „Accesul facil este un motor al dezvoltării economice. Companiile preferă să se stabilească în apropierea căilor rutiere precum şi a altor legături care facilitează transportul, cum sunt drumurile către alte oraşe sau aeroporturi importante. De-a lungul acestor căi de comunicaţii se observă o dezvoltare a zonelor comerciale, a zonelor industriale şi a zonelor de locuire. Pentru Timişoara, cea mai importantă axă de dezvoltare a zonei industriale este direcţia nord-sud, cu o nouă tendinţă de extindere spre vest. Este foarte probabil, de asemenea, ca terenul ce înconjoară aeroportul din Timişoara să devină un spaţiu ce va găzdui o dezvoltare comercială remarcabilă, în strânsă legătură cu viitoarea autostradă, cu şoseaua de centură şi drumurile naţionale ce conduc către oraşe învecinate de o mare importanţă, cum ar fi Belgrad, Novi Sad, Szeged, Arad şi Lugoj-Bucureşti”, se menţionează în Strategia Polului de Creştere Timişoara. În acest sens se specifică faptul că, pe ansamblu, centura ocolitoare a Timişoarei nu trebuie văzută ca o barieră în calea dezvoltării oraşului, ci mai degrabă ca o sursă de comunicare şi de dezvoltare a activităţilor economice şi industriale - în plus, ea traversează şi comunele din primul inel al polului de dezvoltare (Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă, Şag, Sânmihaiu Român, Săcălaz), facilitând legătura directă dintre acestea, fără tranzitarea oraşului, şi contribuind la atragerea investitorilor.


Dezvoltare inegală a comunelor învecinate

Comunele care pot fi incluse în Polul de Creştere Timişoara nu au avut în ultimii ani o dezvoltare sau o evoluţie constantă, aspect care poate genera probleme din punct de vedere al construcţiei viitoarei metropole. Autorii strategiei disting două zone de dezvoltare : zona de nord, est şi sud-est, „cu o dinamică evidentă, înscrisă (în ordine descrescătoare) pe axele spre Lipova, Lugoj, Giroc, Arad şi Buziaş, cu ritmuri de creştere demografică şi înnoire edilitară remarcabile”, şi zona de vest, „cu evoluţii ceva mai lente, dar durabile, pe axele spre Sânnicolau Mare, Jimbolia, Becicherecu Mic şi Moraviţa.”


Monopol economic

Din punct de vedere economic, autorii strategiei concluzionează că Timişoara polarizează în prezent peste 80% din cifra de afaceri a judeţului şi peste 30% din cea a regiunii. Serviciile financiar-bancare, centrele comerciale cele mai mari sunt situate în municipiu. În Timişoara sunt concentrate instituţiile culturale mari (teatre, opera, filarmonica, muzee, galerii), dar şi opt universităţi ( cu peste 50.000 de studenţi). De aceea, e nevoie ca dezvoltarea economică a zonei să nu mai fie, pe viitor, una atât de centralizată. „Pentru ca economia locală să continue să crească, este necesară o extindere spaţială a zonei urbane. Deşi în dezvoltarea lor spaţială unele zone construite ale municipiului şi ale unor localităţi limitrofe acestuia au ajuns în contact, existând zone construite compacte, acestea sunt discontinue ca structură urbană, iar infrastructura tehnico-edilitară şi dotările socio-economice sunt nesatisfăcătoare. Pe de altă parte, Municipiul Timişoara are nevoie de spaţiu pentru construirea de dotări şi obiective noi (centre expoziţionale, dotări sportive şi de agrement, noi funcţiuni economice etc.). Transferul acestora spre comunele periurbane este avantajos atât pentru municipiu, cât şi pentru comunele periurbane. Prin urmare, colaborarea cu comunele din arealul de influenţă al Municipiului Timişoara este necesară şi benefică”, consideră autorii Strategiei Polului de Creştere Timişoara.
Aceleaşi inegalităţi în Timişoara şi comunele limitrofe sunt remarcate inclusiv pe segmentul vârstei populaţiei, în sensul că media de vârstă a populaţiei este mai mică în Timişoara. „Ponderea grupei de vârstă activă (între 20 şi 64 de ani) în anul 2009 este de 70,5 % în centrul urban Timişoara, în timp ce în arealul său de influenţă aceeaşi grupă de vârstă deţine o pondere de 64,8 %, având valori uşor mai ridicate în comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc şi mai scăzute în Pişchia, Orţişoara, Sânmihaiu Român şi Moşniţa Nouă”, spun autorii strategiei.


Eterna rivalitate cu Aradul



În aceeaşi strategie se mai menţionează şi faptul că pe zona de vest, Aradul şi Timişoara se conturează clar ca poli de creştere. Rămâne de văzut cum vor evolua în următorii ani cele două oraşe, între care s-au făcut tot timpul comparaţii mai mult sau mai puţin justificate. „Cu siguranţă cel mai relevant indicator, din punct de vedere al dezvoltării, este produsul intern brut pe cap de locuitor. Iar acesta, în cazul Timişoarei, e pe locul trei pe ţară, ca mărime, după Bucureşti şi Ilfov. Aradul e la mare distanţă, din acest punct de vedere, faţă de Timişoara”, precizează economistul timişorean Nicolae Ţăran.