Timişoara, oraş campion la preţuri mari şi pierderi la fel de mari la utilităţi

Conform unui studiu dat publicităţii zilele trecute de către Institutul de Politici Publice, preţurile foarte mari la utilităţi, pe care le plătesc în România mulţi dintre locuitorii marilor oraşe, sunt cauzate de incapacitatea administraţiilor locale de a atrage finanţări europene cu care să-şi modernizeze şi să-şi eficientizeze reţeaua de utilităţi, reducând costurile şi pierderile. Timişoara nu face excepţie, din acest punct de vedere, fiind pe destul de multe segmente un oraş campion la preţuri mari şi pierderi la fel de mari, care afectează reţelele publice de utilităţi.

Oportunităţi de finanţare, neglijate

Ideea centrală a bilanţului eficien­ţei reţelelor de utilităţi gestionate de administraţiile locale ale marilor oraşe, realizat de către Institutul de Politici Publice şi făcut public zilele trecute, este că, deşi ar fi putut profita de oportuni­tăţile de finanţare oferite de Uniunea Europeană, pentru a-şi moderniza reţe­lele de utilităţi şi a obţine o scădere a preţurilor plătite de consumatori, acest lucru nu s-a întâmplat în majori­tatea cazurilor.„Deşi în ultimii ani au­torită­ţile locale au avut la dispoziţie re­surse financiare considerabile, mai ales prin Programul Operaţional de Mediu, pen­tru a îşi moderniza infrastructura ser­viciilor de utilităţi pe care le gestio­nea­ză, surprinzător este că încă mai sunt numeroşi furnizori de utilităţi care nu au aplicat pentru bani europeni în acest domeniu”, spun reprezentanţii I.P.P.

Acest lucru i-a fost reproşat în ultimii ani şi Primăriei Timişoara care, deşi în ultimul an a avut proiecte dez­voltate pe acest segment, a fost criti­ca­tă de unii consilieri locali care au sus­ţi­nut că, în condiţiile în care Direcţia de Dezvoltare are prevăzută o schemă de 60 de posturi de funcţionari, din care 15 sunt pe Serviciul Proiecte cu Finan­ţare Internaţională, e inexplicabil cum până de curând această Direcţie a pă­rut să se ocupe mai mult de coopera­re internaţională, de participarea Munici­palităţii la diverse asociaţii de oraşe şi de înfrăţirea cu alte municipii. ”Per­cep­ţia mea este că doar recent, asta însemnând ultimele luni, la Primăria Timişoara s-a văzut o activitate mai susţinută pe segmentul atragerii de finanţări europene. Până în acest an, eu nu am remarcat o implicare deose­bită în ceea ce priveşte obţinerea de bani eu­ropeni”,spune consilierul local P.D.-L. Simion Moşiu.

De obicei, acuzaţiile de insufi­cien­tă implicare pe acest domeniu au fost con­tracarate cu scuza slabei motivări sa­la­riale a funcţionarilor, invocându-se faptul că salariul funcţionarilor are o medie de 1.000 de lei, iar responsabilităţile generate de gestionarea unui proiect cu finanţare europeană sunt uriaşe.

Standarde de tarifare diferite

Din raportul I.P.P. reiese că toc­mai din pricina slabei implicări a Primă­rii­lor pe activitatea de atragere de finanţări europene preţurile utilităţilor au rămas mari şi diferă de la oraş la oraş, în func­ţie de factori mai degrabă subiectivi. „La Timişoara s-a plătit în ultimele luni unul dintre cele mai mari preţuri pe gi­gacalorie din ţară. La apă rece au fost scumpiri, iar la canalizare se plăteşte, de asemenea, mult din cauza epurării. Şi la serviciile de salubrizare, timişo­re­nii plătesc mult, din cauza lipsei depo­neu­lui, aceste soluţii de compactare, am­balare şi trimitere a gunoiului spre alte locaţii mărind tarifele”, spune Pe­tru Olariu, preşedintele Federaţiei Aso­cia­ţiilor de Locatari Timişoara.

Potrivit I.P.P., în ultimii ani, Timi­şoara s-a numărat printre municipiile care au raportat cele mai mari preţuri la apa potabilă furnizată agenţilor eco­nomici (scumpiri cu 23% pe an), dar şi consumatorilor casnici.

Întrebarea pusă de I.P.P. în cazul Timişoarei, ca şi a celorlalte municipii în care s-au remarcat creşteri susţinu­te ale tarifelor la utilităţi, este simplă : au fost însoţite aceste scumpiri de tarife şi de o creştere a calităţii serviciilor furni­zate ce­tăţenilor? Răspunsul e negativ. „În ce­ea ce priveşte evoluţia indicato­rilor de calitate a serviciilor, constatăm o degra­dare tot mai accentuată a mul­tor ser­vicii, printre care şi cel de ter­mofica­re, media pierderilor de energie în sistem la nivelul anului 2010 fiind de aproape o treime (29%), în condiţiile în care continuă să existe municipii care funcţionează cu pierderi de peste 50%, ritmul de debranşare de la reţeaua centralizată de încălzire fiind tot mai ma­re de la un an la altul” spun reprezen­tanţii Institutului de Politici Publice.

Incertitudini cu privire la viitorul Colterm

De altfel, alături de Vaslui şi Sibiu, Timişoara e menţionată de I.P.P. în „top 3” al Municipalităţilor cu cea mai scum­pă gigacalorie furnizată populaţiei, 252 de lei, în condiţiile în care, de fapt, pre­ţul real de producere, transport, dis­tribuţie şi furnizare a energiei termice raportat de Colterm este de 325, iar diferenţa, de aproximativ 75 de lei, este suportată din bugetul local.

Aceste tarife mari practicate au fă­cut ca societatea de furnizare a agen­tului termic în sistem centralizat, Col­term, să fie confruntată cu o creştere a numărului de debranşări, care fac ca viitorul ei să fie pus sub semnul între­bă­rii. „Eu am atras atenţia de mai mul­te ori în acest sens, specificând că, dacă aceste debranşări vor continua în ace­laşi ritm, s-ar putea ajunge la un dera­paj serios al Coltermului. Deşi s-a ne­gat acest lucru, cred că demisia recen­tă a directorului Colterm e legată de situaţia grea a societăţii şi de viitorul ei sumbru. Colterm are acumulate datorii mari, pe care rostogoleşte de la an la an şi care duc, în final, la costuri tot mai mari ale gigacaloriei plătite de popu­laţie”, spune consilierul local P.D.-L. Ovidiu Ciuhandu.

Din punctul său de vedere, situa­ţia Colterm ar trebui să constituie su­biectul unei dezbateri foarte serioase la nivelul Primăriei. Ovidiu Ciuhandu opinează că ar trebui analizată foarte bine situaţia societăţii, atâta vreme cât sunt zone cu blocuri în care mai există doar doi - trei locatari racordaţi la re­ţeaua centralizată, şi unde nu are rost să se mai menţină furnizarea de agent termic în regim centralizat, pentru că presupune costuri foarte mari.„Col­term ar trebui să se concentreze pe zone unde acest sistem este rentabil. Din păcate, s-au făcut multe investiţii în infrastructura acestei reţele, iar aceşti bani vor rămâne pierduţi în con­diţiile restrângerii reţelei de furniza­re”, mai spune Ovidiu Ciuhandu.

Şi dacă Timişoara este lăudată în raportul I.P.P. pentru că a utilizat pen­tru Colterm linia de finanţare distinctă din Programul Operaţional de Mediu, care se adresează reabilitării şi retehno­logizării sistemelor de termoficare, în vederea reducerii poluării şi creşterii eficienţei energetice, Ovidiu Ciuhandu avertizează că sunt o serie de riscuri ne­­glijate cu privire la această finan­ţa­re. „Proiectul are, ca oricare altul, o ţintă, nişte obiective care trebuie atinse şi care nu ţin doar de reducerea poluării, ci şi de eficientizarea societăţii. U.E. nu dă bani pentru o reţea de termofi­care ce s-ar putea desfiinţa peste patru ani. Şi, în eventualitatea unui control ulterior, în momentul în care s-ar con­stata că obiectivele asumate prin acest proiect nu au fost îndeplinite, Primăria Timişoara ar putea fi obligată să dea banii înapoi”.

Minusuri asumate

Conform aceluiaşi raport I.P.P., Ti­mişoara nu s-a descurcat foarte bine, în ultimii ani, nici pe segmentul reduceri­lor pierderilor din reţelele de utilităţi. La apă, de exemplu, a reuşit să reducă doar 2% din pierderile mari din reţea, iar pe re­ţeaua de termoficare este nominalizată printre oraşele care nu au reuşit să re­ducă deloc pierderile din reţea, care duc la scumpiri ale tarifelor.

Bine nu se stă nici în ceea ce pri­veşte colectarea selectivă a deşeurilor, care reduce semnificativ costurile aferente salubrizării şi facturile achi­tate de populaţie. În prezent, mai puţin de 13% din deşeurile Timişoarei sunt colectate selectiv, în timp ce la Cluj pro­porţia este de aproape 50%.

La capitolul „bile negre”, Timi­şoara  este nominalizată ca fiind unul dintre municipiile care în ultimii trei ani a crescut supra­faţa verde pe cap de locuitor cu... zero metri pătraţi, în condiţiile în care nu stă foarte bine la acest capitol – 16 me­tri pătraţi de su­prafaţă verde pe cap de locuitor, faţă de 29 de metri pătraţi, cât are, de exem­plu, Braşovul. Iar modernizarea străzi­lor a intrat pe un trend descrescător abrupt imediat după declanşarea crizei, de la 74% străzi modernizate pe an în 2008, la 3% în 2009 şi 1,8% în 2010. Aceasta în condi­ţiile în care timişorenii s-au dovedit a fi buni con­tribuabili, gra­dul de colectare a taxelor şi impozitelor crescând cu peste 10% în ultimii doi ani.