|
Agerpres:
editia 6 - 8 februarie 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() -9°C Umiditate:85% Viteza vantului:11 KMH Vizibilitate:5 km 4.342 3.3295Social | 2 - 5 septembrie 2010 | Sorin OLARU
Timişoara va avea un Institut de Cercetări Avansate de MediuValorea investiţiei va depăşi zece milioane de euroO investiţie consistentă Universitatea de Vest din Timişoara va investi peste zece milioane de euro pentru realizarea unui Institut de Cercetări Avansate de Mediu, folosind cu precădere bani din bugetul comunitar. Astfel, fondurile necesare materializării acestui proiect provin în proporţie de 85% de la U.E. prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”. Contribuţia Universităţii de Vest este de 15% şi este acoperită din fonduri proprii. Conform proiectului pe baza căruia s-a reuşit obţinerea finanţării, Institutul va reuni cercetători ai Universităţii din cadrul Facultăţilor de Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Economie şi de Administrare a Afacerilor, Matematică şi Informatică, Sociologie şi Psihologie. Institutul va avea o agendă de obiective foarte ambiţioase, ce cuprinde realizarea a mai mult de 100 de contracte de cercetare - dezvoltare pentru beneficiari din mediul economio-social, organizarea a aproximativ şase conferinţe ştiinţifice cu participare internaţională, cu o periodicitate de doi ani, publicarea de către cercetătorii integraţi în activitatea institutului a peste 1.000 de lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate şi realizarea de invenţii şi inovaţii certificate de către OSIM. Aceste obiective au fost asumate şi vor trebui realizate pe o perioadă de zece ani, între 2013 şi 2022. Termenul de finalizare a construcţiei, bătut în cuie Institutul, care se doreşte a fi un punct de referinţă pentru cercetarea ştiinţifică din vestul ţării, se va construi în cadrul campusului de pe strada Oituz şi va presupune ridicarea, de la zero, a unei noi clădiri. Din acest punct de vedere, firma de construcţii care îşi va adjudeca acest contract va trebui să lucreze rapid, pentru că activitatea din laboratoarele institutului trebuie să fie operaţională în proporţie de 100%, în cel mult 36 de luni de la semnarea contractului, programată a avea loc pentru zilele de 20 - 24 septembrie 2010. Ceea ce înseamnă că într-un an şi jumătate clădirea va trebui să fie gata şi nu doar în roşu, ci cu toate dotările necesare activităţii de cercetare ştiinţifică. Din acest punct de vedere, Universitatea va trebui să specifice în contract termene foarte clare de finalizare a investiţiei. “Clădirea va trebui să fie în mod obligatoriu gata, cu toate dotările prevăzute, în termenul convenit în proiect. De aceea, vom desfăşura o activitate de monitorizare foarte strictă a felului în care constructorii îşi vor face treaba. În cazuri de acest gen, o întârziere poate însemna pierderea finanţării”, ne-a declarat rectorul Universităţii de Vest, prof. univ. dr. Ioan Talpoş. Din acest punct de vedere, Universitatea are o experienţă nu foarte fericită cu construcţia corpului nou al Bibliotecii Centrale Universitare, care s-a întins pe aproape un deceniu. “E adevărat că în acel caz construcţia a durat vreo şapte ani, iar întregul proces s-a lungit pe zece ani. Însă de vină pentru acest termen foarte lung au fost discontinuităţile legate de asigurarea finanţării”, precizează rectorul U.V.T., care dă asigurări că în cazul noului institut contractele cu constructorii vor fi încheiate de aşa manieră încât să asigure finalizarea în timpul prevăzut a clădirii. Universitatea de Vest din Timişoara a reuşit să acceseze până în prezent fonduri europene prin mai mult de 20 de proiecte majore, fiecare cu o valoare mai mare de două milioane de euro. |