Din cauza numărului mare de cazuri de condamnări la închisoare cu suspendare în dosare grave de corupţie, Ministerul Justiţiei intenţionează să promoveze o serie de schimbări legislative care să nu mai permită titularilor dosarelor cu greutate de dare sau luare de mită ori trafic de influenţă să facă închisoare doar pe hârtie pentru faptele lor. În acest sens, instanţele de pe raza Curţii de Apel Timişoara sunt date de către minister ca exemplu de justiţie permisivă dusă la extrem.


Justiţia timişeană, factor de schimbare

Prin noul proiect de lege intitulat “Mica reformă”, elaborat de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, Codul Penal urmează a fi modificat astfel încât să nu mai fie posibilă suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate în cazurile de corupţie. Astfel, în noul Cod Penal se doreşte introducerea unui paragraf care stipulează : “Nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni de corupţie: luarea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă”. În aceste cazuri nu vor mai fi posibile nici echivalentele închisorii cu suspendare : executarea pedepsei la locul de muncă sau eliberarea sub supraveghere. Hotărârea ministrului Justiţiei de a schimba legea a venit însă în urma unui studiu realizat de către minister în ceea ce priveşte condamnările date în cazuri de corupţie, condamnări în urma cărora s-a stabilit că “în jumătate din hotărârile finale de condamnare s-a aplicat pedeapsa minimă, iar în trei sferturi din acestea sancţiunile sunt suspendate”.
Conform aceluiaşi studiu, o bună parte dintre instanţele subordonate Curţii de Apel Timişoara sunt un exemplu de justiţie permisivă, precizându-se că în urma discuţiilor purtate cu magistraţii, în cadrul întâlnirilor desfăşurate la Timişoara, a rezultat că infracţiunile de corupţie ajunse în faţa instanţelor sunt considerate de judecători ca fiind infracţiuni grave, „însă acest aspect nu se reflectă în pedepsele aplicate”. Mai precis, „în majoritatea cauzelor de corupţie au fost aplicate pedepse cu închisoarea a căror executare a fost suspendată condiţionat sau sub supraveghere (nu a fost dispusă în nici un caz executarea pedepsei la locul de muncă)”.
Potrivit Ministerului Justiţiei, cu referire la aceeaşi monitorizare a sentinţelor făcută în cazuri de corupţie înregistrate în vestul ţării, de multe ori motivaţia instanţelor care au luat decizii de suspendare a executării pedepselor nu era nici pe departe foarte inspirată. “În majoritatea cazurilor, motivarea individualizării pedepsei aplicate a fost sumară, generică, stereotipă, fără o particularizare la datele concrete ale speţei şi o prezentare completă a unor argumente convingătoare”.
În plus, de multe ori argumentaţiile unor instanţe din Timiş au părut mai degrabă tratate de umanism, Ministerul Justiţiei remarcând că “deşi instanţele fac trimitere la pericolul ridicat al faptelor de corupţie comise, în motivarea individualizării pedepsei invocă principiul umanismului dreptului penal pentru a justifica sancţiunile relativ reduse. Se remarcă o contradicţie flagrantă între angajamentul asumat al instanţei (care declară că este conştientă de gradul de pericol social al faptei, în condiţiile în care la nivelul întregii societăţi se încearcă printr-un efort conjugat eradicarea fenomenului corupţiei) şi tratamentul aplicat (de pildă, şase luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării)”.


“Două tribunale se pot pronunţa total diferit în aceeaşi cauză”

Judecătorul Adrian Neacşu, fondator al Societăţii pentru Justiţie, recunoaşte că există extrem de multe cazuri în care, pe speţe similare, instanţe diferite dau condamnări total diferite, însă spune că din acest punct de vedere cadrul legal este unul ambiguu, permisiv. “Nu e vorba doar de corupţie, ci de foarte multe alte infracţiuni. Este o plajă extrem de mare lăsată de cadrul legal, cu care se poate jongla. Din acest punct de vedere consider că trebuie intervenit şi trebuie rezolvată problema la nivel de cauze. Mai precis, nu avem în momentul de faţă un cadru legal care să oblige judecătorii din instanţe diferite să aibă practici unitare în cazuri similare. Ca atare, o sentinţă pronunţată într-un tribunal într-un caz, poate să fie opusul alteia pronunţate pe un caz identic, în alt tribunal. Şi, din păcate, statul nu are în momentul de faţă arme pentru a combate acest fenomen. E un sistem de control administrativ al activităţii judecătorilor care nu are niciun efect, este un paleativ inutil. Sper, ca prin noile schimbări legislative această situaţie să se reglementeze”.


Monitorizări care în aparenţă arată bine

Pentru că nici pe plan european nu mai sunt credibile rapoartele legate de progresele anticorupţie din România, în care se menţionează doar cifre “record” legate de reţineri şi arestări, de câţiva ani, D.N.A. este obligat prin lege să prezinte în mod public şi numărul de condamnări definitive în cazuri de corupţie. “Prin hotărâre de guvern, D.N.A. are obligaţia a de a realiza periodic situaţii ale condamnărilor definitive în cazuri de corupţie şi a le face publice”, precizează Gabriela Balaban, consilier de comunicare al D.N.A. Aparent, din acest punct de vedere, situaţia pare a fi una promiţătoare, dacă e să ne raportăm doar la bilanţul pe anul trecut al D.N.A. Timişoara, care preciza că “prin hotărâri definitive au fost condamnaţi şase inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriile întocmite de acest serviciu teritorial”.
Din păcate, acest gen de raportări nu dau detalii despre natura condamnărilor, cu toate că, probabil, atât contribuabilii, cât şi raportorii europeni ar fi interesaţi să afle că în majoritatea sentinţelor s-a mers pe varianta închisorii cu suspendare.


Motivaţii originale

Faptul că, aşa cum preciza Ministerul Justiţiei, lasă de dorit motivaţia condamnării cu suspendare a unor protagonişti ai dosarelor de corupţie ajunse pe rolul unor instanţe vestice reiese din stenogramele dosarelor de acest gen din instanţele timişene.
La Curtea de Apel Timişoara, de exemplu, în dosarul în care s-a revizuit cazul unui profesor universitar din Arad, condamnat anterior de Tribunalul Arad la trei ani închisoare, pentru luare de mită, s-a decis prin decizia 59A/27 martie 2008 reducerea pedepsei, motivaţia fiind printre altele că “inculpatul s-a remarcat ca sportiv de performanţă, anterior şi organizator de competiţii sportive, fiind o personalitate în domeniul său de activitate. În toată această perioadă s-a făcut cunoscut în cadrul comunităţilor universitare ca fiind un valoros cadru didactic, apreciat de colegi şi studenţi, iar în plan social nu a înregistrat nici un fel de conflicte”.
Într-un alt caz asimilat infracţiunilor de corupţie – cel al unui timişorean de 62 de ani, H. Ioan, şofer la o firmă din oraş, care a pretins şi primit de la o cunoştinţă 500 de euro, pentru a-i facilita acesteia angajarea la Poliţia Comunitară Timişoara, în decizia penală 97/A/2008 a Curţii de Apel se consemnează criteriile extrem de originale pentru care se cere clemenţă : “Inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta, este căsătorit şi are un copil, precum şi un loc de muncă, iar starea sănătăţii sale este precară”. Totuşi, Ministerul Justiţiei, în raportul său legat de condamnările de corupţie spune că lucrurile stau exact pe dos şi că locul de muncă nu poate fi invocat ca şi circumstanţă atenuantă în cazuri de acest gen : “Dacă în cazul altor infracţiuni lipsa antecedentelor penale, existenţa unui loc de muncă stabil, existenţa unei anumite pregătiri profesionale etc. sunt elemente menite a reliefa un pericol social mai redus, în cazul infracţiunilor de corupţie aceste elemente constituie adevărate premise pentru comiterea infracţiunii (de pildă în cazul în care o persoană are antecedente penale, ori nu are un loc de muncă stabil, nu poate în mod concret să ocupe funcţia care să îi permită ca în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu să săvârşească infracţiunea de corupţie)”. Tot la Curtea de Apel Timişoara a ajuns pentru recurs cazul unui poliţist din Arad, H.D., care a cerut câte 3.000 de euro de persoană, de la mai mulţi arădeni, cărora le-a promis că va interveni direct la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pentru a le rezolva angajarea în Poliţie pe baza relaţiilor sale. Cazul, la care a lucrat şi S.i.P.I. Timişoara a fost instrumentat în prima fază la Tribunalul Arad, unde a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Procurorii de la Parchetul pe lângă Tribunalul Arad au făcut recurs împotriva acestei decizii, pe care au considerat-o prea blândă, la Curtea de Apel Timişoara, însă magistraţii timişoreni le-au respins acţiunea, luând în considerare, ca şi circumstanţe atenuante, faptul că respectivul poliţist... avea nevoie de bani. “Inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, manifestând o atitudine de regret faţă de faptele comis. Caracterizarea de la fila 28 dosar atestă că până la comiterea faptelor inculpatul a desfăşurat o activitate de calitate, fiind bine apreciat de către superiori. La stabilirea pedepsei aplicate de prima instanţă s-au aplicat în mod corect dispoziţiile legale menţionate şi s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens în care pedeapsa este orientată spre minim. Primirea sumelor de bani de către inculpat poate fi explicată şi prin problemele familiale avute de acesta, având copii minori în întreţinere şi soţia bolnavă”, se specifică în argumentaţia validată de către Curtea de Apel Timişoara.


Interceptările, materie primă pentru dosarele de corupţie

Avocatul timişorean Carmen Obârşanu confirmă că practica instanţelor, în special pe cazuri de corupţie, este adesea neunitară, diferind semnificativ de la un complet la altul. “Vă dau exemplul «dosarului Renu», în care, după ce pe plan local i s-a dat complicelui la infracţiunea de corupţie o pedeapsă cu suspendare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acesta a fost adus pe primul loc, mărindu-i-se pedeapsa, cu executare”.
În opinia ei, există judecători care se feresc să dea pedepse cu executare şi din cauză că multe dosare de corupţie sunt instrumentate defectuos, superficial de către procurori. Foarte multe dosare de corupţie, mai spune Carmen Obârşanu, au ajuns să se bazeze exclusiv pe interceptări de convorbiri telefonice. “Or, atunci când într-un dosar de acest gen nu se mai găseşte altceva decât stenograme de interceptări, unii judecători încep să-şi pună nişte întrebări. Eu cred că în următorii ani, prin decizii date în acest sens, C.E.D.O. va interveni, reglementând proporţia interceptărilor în probatoriul unui dosar. Fiindcă până la urmă nu poţi condamna un om doar pe baza a ce vorbeşte la telefon”.