Ca la orice democraţie participativă ce se respectă, în cel mai pur stil românesc o foarte mare parte din alegătorii care şi-au trimis reprezentanţi, pe colegii, în Parlament, habar nu au ce se discută despre Timiş în sălile Casei Poporului. Iar percepţia că „noi i-am ales, ştiu ei ce fac acolo”, nu funcţionează întotdeauna la cei mai buni parametri. De altfel, la gradul de transparenţă şi accesibilitate oferit de Camera Deputaţilor şi Senat, majorităţii timişenilor le-ar fi extrem de dificil să afle în ce context a mai fost pomenit judeţul lor la tribuna Parlamentului. Ceea ce nu înseamnă că lucrurile merg întotdeauna în sensul dorit sau în sensul normal. O trecere în revistă a apariţiei Timişului, prin discuţiile parlamentare mai mult sau mai puţin de conjunctură, nu poate fi decât de natură să informeze corect votantul de uninominal, care nu e atras de dilema turmentatului : „Eu cu cine votez?”


Apocalipsa după P.N.L.

La una din ultimele luări de poziţie ale partidelor neguvernamentale, venită de această dată din partea P.N.L., pe tema „Situaţia socio-economică a României”, zona de vest a ţării a fost aminitită în replica prim-ministrului Emil Boc, ca un exemplu de lucruri care se mişcă în domeniul infrastructurii. „Indicatori au fost numărul de kilometri de autostradă. În patru ani de guvernare aţi făcut cinci kilometri de autostradă. Într-un an de zile, în 2009, au fost finalizaţi 42 şi, de asemenea, s-a terminat şi pasajul Băneasa şi vedeţi ce eficient este, centura Ploieştiului, centura Timişoarei”, a menţionat Emil Boc, în vociferările Opoziţiei. Fascinant e că în acelaşi context, celebrul deputat Relu Fenechiu a adus Timişul ca un contra-exemplu, precizând : „Dacă există un campion la proasta absorbţie a fondurilor europene, acesta este domnul ministru Radu Berceanu. Din cele câteva miliarde de euro alocate de Uniunea Europeană, ca finanţare nerambursabilă, pentru construcţia autostrăzilor Nădlac - Arad, Timişoara - Lugoj, Lugoj - Deva, Orăştie - Sibiu, precum şi pentru reabilitarea altor câteva sute de kilometri de drum naţional aflat pe reţeaua transeuropeană de transport, domnul ministru Radu Berceanu nu a reuşit performanţa de a cheltui nici măcar un euro. Asta în ciuda faptului că în mai 2007, adică acum mai bine de trei ani, a fost semnat contractul de pregătire a proiectelor tehnice pentru toate aceste autostrăzi”. Din cele două puncte de vedere diametral opuse, ce ar putea înţelege alegătorul? Eventual că trebuie făcută o medie pentru a se obţine o descriere la obiect a situaţiei de fapt. Mai ales că personajul direct vizat, în speţă fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, menţiona, tot în contrareplică, obţinerea de finanţări europene pentru exact aceleaşi tronsoane invocate de Opoziţie : „Toate sectoarele astea, – Nădlac - Arad Timişoara - Lugoj, Lugoj - Deva, Orăştie - Sibiu –, au fost licitate şi se va da rezultatul probabil în câteva zile. Vor începe lucrările la sfârşitul acestui an”.


Contradicţii pe proiectele europene

Acelaşi gen de păreri, cu totul antagonice, se semnalau la o altă şedinţă celebră a Camerei Deputaţilor din acest an, când Opoziţia a solicitat înfiinţarea unei comisii de anchetă legate de împărţirea fondurilor europene pe măsura 3.2.2, şi în care Banatul a fost invocat de către P.S.D. ca o zonă în care s-au făcut discriminări pe criterii de partid. Situaţia, preciza atunci deputatul Valeriu Tabără, stă exact pe dos, în sensul că „în Timiş, din 15 proiecte care sunt la această dată, şapte sunt spre primari P.S.D.”.
Foarte interesantă a fost, tot în vremurile tulburi în care se luau, în acest an, primele măsuri de austeritate, poziţia deputatului Dorel Covaci, care a lăsat impresia unei “uniri în cuget şi-n simţiri” a Timişului, menţionând, într-un ton oarecum apocaliptic : „Vineri am avut o ultimă întâlnire cu cetăţenii şi reprezentanţii sindicali ai judeţului Timiş, înainte de marea zi a dezbaterii moţiunii în Parlament. Mărturisesc că de puţine ori am fost martorul manifestării unor poziţii atât de unitare şi atât de categorice, ca lobby în sprijinul moţiunii de cenzură. Au rugat să transmit colegilor parlamentari din întreaga ţară că voinţa unanimă a milioane de oameni este pentru moţiune, pentru căderea Guvernului şi împotriva măsurilor draconice de căsăpire a maselor”. În acest sens, se putea remarca şi faptul că, potrivit unor puncte de vedere exprimate la tribuna Parlamentului, când nu se aduc bani în Timiş, nu e bine. Dar nu e bine nici când se aduc. În primul caz e invocată incompetenţa, în al doilea, lucrătura politică. Timişul, ca un judeţ „îmbuibat” cu fonduri europene pentru mediul rural, era prezentat în acest an de către un deputat din Opoziţie, care preciza : „Din sprijinul european, cea mai mare felie, respectiv 19 proiecte, revin judeţului Bihor unde, bineînţeles, domneşte stăpânul portocaliu, Vasile Blaga. Pe locul doi, cu 18 proiecte este Clujul natal al premierului Emil Boc, urmat de Caraş-Severin – 17 proiecte, aflat sub asediul P.D.L.-istului Sorin Frunzăverde, şi de Suceava – 16 proiecte, unde îl întâlnim pe Gheoghe Flutur. Pentru Sălaj a câştigat 16 proiecte P.D.L.-istul Lucian Bode, iar pentru Timiş, Gheorghe Ostaficiuc a fost răsplătit cu 15 proiecte, la egalitate cu dâmboviţeanul Florin Popescu”.
Faptul că Timişul nu se scaldă în finanţări pentru mediul rural l-ar putea menţiona foarte mulţi primari din judeţ. Dar părerea lor nu ar avea atât de multă greutate ca una rostită la microfoanele Camerei Deputaţilor.


Sănătatea, mereu fascinantă

În mod constant, Timişul a apărut în discuţiile purtate în acest an în Parlament, cu tot felul de mostre de aberaţii ale sistemului medical. În acest sens, deputatul Horia Cristian menţiona : „Cel mai cald exemplu s-a întâmplat chiar vineri la Timişoara, când un medic a refuzat internarea unui pacient pe motiv că «nu are identitate!» Incredibil, nu?! Să nu ai identitate. În fapt, pacientul nu avea buletin, adică era un boschetar amărât care nu avea buletin. Ce a gândit «medicul? » Vă explic eu, că şi mie mi s-a explicat : dacă nu are buletin, sigur nu e asigurat şi, deci, Casa nu îl plăteşte. Pare plauzibil? Poate da, dar sigur e profund greşit”.
Într-un context similar, deputatul Florin Pâslaru vorbea despre o iminentă revoluţie a medicilor, ce stă să izbucnească în vestul ţării, afirmând : „Revolta medicilor este iminentă, în urma haosului din sănătate, aşa cum iminentă este şi extinderea revoltei cadrelor medii din sănătate, în virtutea bine cunoscutei sintagme : «Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!»” Între timp, revoluţia se pare că nu a mai avut loc.
Iar deputatul Mircea Drăghici menţiona Timişul ca un centru al infecţiilor dobândite în spital de către pacienţi, precizând : „Specialiştii spun că numărul mic de paturi, saloanele insuficiente, dotarea tehnică precară sau inexistenţa materialelor de unică folosinţă, nerespectarea regulilor de păstrare a acelor, a seringilor sau a materialelor sterile, pregătirea necorespunzătoare a personalului sunt principalele cauze ale apariţiei infecţiilor nosocomiale în spitalele româneşti. în spitalele din tot judeţul Timiş s-au înregistrat anul trecut 563 de cazuri”.


Diferende regionale

Cum deputaţii reprezintă zone diferite, şi cum în România naţionalismul zonal e destul de pronunţat, nu o dată Parlamentul devine câmp de luptă pentru manifestarea acestor interese. Astfel, un deputat ieşean a precizat şi în acest an că, de fapt, Revoluţia din 1989 nu a început cu revolta de stradă de la Timişoara, ci cu pliantele împărţite în cutii poştale din Iaşi : „Se împlinesc 20 de ani de la Revoluţia din România şi nimeni sau aproape nimeni nu scoate în evidenţă importanţa mişcărilor intelectualităţii ieşene în luna decembrie 1989 când, de fapt, flacăra Revoluţiei a izbucnit la Iaşi. În ziua de 13 decembrie, aceşti intelectuali din Iaşi au pus fluturaşi în cutiile poştale prin care oamenii erau chemaţi în ziua de 14 în Piaţa Unirii. Dacă aceşti intelectuali nu erau arestaţi, poate altfel se scria istoria. Ieşenii recunosc meritul grupului de intelectuali şi Consiliul Local îi face cetăţeni de onoare. E adevărat, nu prea a scris nimeni despre ei, despre Iaşi. Timişoara prea a fost în sânge. Teroarea s-a întins prea repede, nenorocirile au fost multe şi mari şi cu uşurinţă s-a trecut peste tot ce a fost la Iaşi în 14 decembrie 1989”. Şi tot nedreptăţile regionale au fost adus în prim pan în acest an într-o declaraţie politică de mare încărcătură, în care se critica faptul că echipele mici de fotbal sunt aduse să joace pe stadioane mari, precum cel de la Timişoara. „Echipele mici, în loc să joace în faţa propriilor suporteri pe terenul lor, sunt nevoite să joace pe terenul echipelor din prima divizie. Evident că dispare egalitatea de şanse, iar suporterilor, care aşteaptă calificarea în şaisprezecimi a echipei lor favorite, li se ia posibilitatea de a urmări, pe viu, meciul acesteia cu o echipă mai puternică. În acest fel scade, din păcate, interesul suporterilor pentru competiţie. Ce şanse ar putea avea echipele din Liga a III-a, precum Sănătatea Cluj, F.C. Zlatna, Gloria Bistriţa II pe terenul unor formaţii din Liga I, cum sunt Poli Timişoara, Dinamo sau Universitatea Craiova?”, se întreba, oarecum retoric, deputatul Mircia Giurgiu.
Probabil că mulţi alegători timişeni nu au habar de aceste discuţii, care câteodată au, câteodată nu au nicio legătură cu priorităţile şi realităţile judeţului. Însă trebuie amintit, în acest context, că modelul politic românesc, inclusiv la nivelul legislativului, este unul unic şi irepetabil, şi la fel sunt şi mulţi dintre oamenii care animă Senatul şi Camera Deputaţilor.