|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 23°C Umiditate:68% Viteza vantului:19 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Intersectii | 20 - 23 octombrie | Diana MIHAI
![]() ![]()
Risc crescut de accidenteTimişul, judeţul cu 30.000 de vitezomani, înregistraţi doar anul acesta
Dat fiind
Statistici alarmante Odată cu înrăutăţirea vremii, poliţiştii timişeni se aşteaptă la o creştere a frecvenţei evenimentelor rutiere având ca şi cauză principală viteza. Agenţii de circulaţie avertizează că viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum se află pe primele locuri în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere pe şosele. În ultimii doi ani, atât numărul accidentelor care au avut la bază neadaptarea vitezei la carosabil, cât şi a victimelor rezultate în urma acestora au crescut semnificativ. Potrivit statisticilor Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, dacă în primele nouă luni ale anului 2009 s-au înregistrat 19 accidente de circulaţie, în urma cărora 12 oameni au decedat, iar 12 au fost răniţi grav, în perioada similară a anului trecut Poliţia Rutieră Timiş înregistrase 21 de astfel de accidente, evenimente în urma cărora nouă persoane şi-au piedut viaţa, iar alte şapte au fost rănite grav. În primele trei trimestre ale acestui an, numărul victimelor a continuat să crească, deşi cel al accidentelor a fost puţin mai mic – 20 de accidente, soldate cu decesul a zece persoane şi cu rănirea gravă a altor 20.
Poliţia Rutieră oferă o nouă tranşă de avertismente Oamenii legii spun că teribilismul şi lipsa de experienţă sunt factorii principali care au dus la astfel de cifre şi atrag atenţia conducătorilor auto să dea dovadă de prudenţă când circulă în condiţii de vizibilitate redusă, dar şi pentru că, în condiţii meteo nefavorabile, viteza mare de deplasare a maşinii poate fi extrem de periculoasă. Ca şi cauză de producere a unor accidente, aceasta apare de cele mai multe ori pe un carosabil alunecos, dar şi la intrarea în curbe sau la condiţii de trafic intens. “Cum în perioada următoare condiţiile meteorologice se vor schimba, recomandăm conducătorilor auto să îşi pregătească anvelopele de iarnă, pe timp de ploaie să reducă viteza şi să renunţe la efectuarea bruscă a oricăror manevre în mers, gen viraje, depăşiri şi inclusiv oprirea autovehiculului, şi să verifice funcţionarea optimă a sistemului de ventilaţie, pentru ca geamurile să nu se aburească şi să le scadă vizibilitatea în trafic”, sfătuieşte comisarul-şef Nicolae Istrat, responsabilul mass-media al Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş. Potrivit ofiţerului, important de reţinut este şi faptul că, pe timp de ploaie, aderenţa pneurilor la suprafaţa de rulare scade, iar maşina poate derapa foarte uşor şi poate ieşi de pe carosabil sau, mai rău, poate intra pe contrasens, tamponându-se cu alte autovehicule din trafic. Ca măsuri de prevenire a accidentelor rutiere, agenţii de circulaţie le reamintesc conducătorilor auto să folosească în permanenţă luminile de întâlnire, să circule cu atenţie şi cu viteză redusă, adaptată permanent la starea carosabilului. Tot pentru un plus de siguranţă se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales în condiţiile unui carosabil umed sau ale circulaţiei în coloană. În zilele cu ploi, şoferilor li se recomandă să fie atenţi şi la pietoni, deoarece aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură corespunzător la traversare. În plus, poliţiştii rutierişti timişeni recomandă conducătorilor auto să se urce la volan doar dacă sunt siguri că îşi pot ţine sub control maşinile în condiţiile unui carosabil dificil şi ale unui trafic greoi. “Recomandăm conducătorilor auto începători să renunţe la conducerea autovehiculelor lor pe timp de iarnă, având în vedere lipsa lor de experienţă în condiţii meteorologice dificile. Cei cu experienţă ştiu cum trebuie efectuate anumite manevre, când trebuie să renunţe la frâna de mână şi să o folosească pe cea de motor, de exemplu. În condiţiile unui carosabil acoperit cu gheaţă sau zăpadă orice manevră trebuie efectuată cu atenţie, pentru a nu fi scăpat autovehiculul de sub control şi să se producă un accident rutier”, mai spune comisarul-şef Istrat.
Cel puţin un şofer pe zi e prins depăşind viteza cu 50 km/h Tot ca măsură preventivă, Poliţia Rutieră Timiş amplasează aparatele radar, Timişul fiind singurul judeţ din ţară care foloseşte aparatele radar pe trei schimburi – şi asta pentru că noaptea, când şoselele sunt libere, şoferii au tendinţa să circule cu viteze mari, peste 80% dintre conducătorii auto sancţionaţi fiind depistaţi de aparatele radar în timpul nopţii. Poliţiştii rutierişti spun că în primele nouă luni ale acestui an, în judeţ au fost sancţionaţi circa 30.000 de şoferi pentru depăşirea vitezei, în cazul a peste 400 dintre ei fiind reţinute şi permisele de conducere pentru depăşirea limitei de viteză legală cu peste 50 km la oră. Ceea ce înseamnă că media este de cel puţin un şofer pe zi care circulă nebuneşte, putând în orice clipă să facă un accident. Aparatele radar sunt prezente în general pe drumurile unde s-a constatat că şoferii au tendinţa de a conduce cu viteză, aparatele fiind mutate din două în două ore, pe DN 59, între Timişoara şi Moraviţa, pe DN 6, între Timişoara şi Sânnicolau Mare, apoi între Sânnicolau şi Cenad, şi pe DN 69, între Timişoara şi Oraviţa, în Timişoara, în Lugoj şi Deta. Agenţii de circulaţie avertizează însă că drumul care leagă Timişoara de Cenad este o şosea periculoasă, aici înregistrându-se cele mai multe accidente din Timiş, majoritatea cu urmări grave. Confundate adesea cu pistele de Formula 1 sunt DN 6 Timişoara - Lovrin - Cenad, DN 59 Timişoara - Moraviţa, DN 58 Găiteni - Gătaia, DN 69 Timişoara - Orţişoara. Se accelerează însă nu doar în afara localităţilor, ci şi pe bulevardele intens circulate din Timişoara, în special, pe bulevardele Liviu Rebreanu, Vasile Pârvan, Take Ionescu, pe străzile A. Demetriade şi Simion Bărnuţiu, pe Calea Aradului, Calea Şagului şi pe Calea Lipovei.
|