Timişul, judeţul cu medici perfecţi

Instanţele din vestul ţării nu au acordat, în ultimii ani, nici măcar o despăgubire în cazuri de malpraxis, proporţională cu prejudiciile suferite de victime. De altfel, puţine cazuri de acest gen trec de etapa preliminară a analizei Comisiei de Malpraxis, dar şi mai puţine ajung în instanţă, unde cazurile de despăgubiri acordate pacienţilor sunt o raritate. Deşi a promis reglementarea cadrului legal, Ministerul Sănătăţii ezită să facă reformă şi în acest domeniu.

Niciun caz ajuns la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Dacă ar fi să se facă rapor­tarea doar la cazurile de negli­jenţă în serviciu sau abuz ale cadrelor medicale, ajunse în analiza Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor, acolo un­de, în ultimă instanţă, ajung şi cazurile grave de malpraxis, ar reieşi că Timişul este un judeţ cu medici perfecţi. În ultimii doi ani, niciun caz de acest gen nu a trecut de analiza teritorială a Colegiului Medicilor, structură formată din cadre medicale, după cum declară doctorul Gheorghe Borcean, vicepre­şe­dintele Colegiului Naţional al Medicilor. Semn că fie nu au existat victime ale erorilor sau ale abuzurilor cadrelor medi­cale, fie nu au ştiut cui să se adreseze mai departe, fie au fost toate extrem de mulţumite de deciziile luate pe plan local. Ipoteze greu de crezut.

De altfel, pe tot parcursul anului trecut, din totalul sesi­zărilor ajunse la acest nivel de pe plan naţional – sesizări care, de regulă, se referă la cazuri de erori sau abuzuri în serviciu grave –, majoritatea au fost so­luţionate cel mult cu aver­tis­mente adresate celor vinovaţi. Ultimele sancţiuni date în Ti­miş de Comisia Disciplinară a Colegiului Naţional al Medicilor au fost consemnate în 2009, fiind în număr de două, şi ace­lea sub formă de mustrare.

În acest context, au existat voci care au susţinut că multe dintre victimele cazurilor de malpraxis nu-şi cunosc drep­turile şi au solicitat Ministerului Sănătăţii să demareze o cam­panie de informare pe această temă. Ideea nu pare să fi fost pe placul Ministerului Sănătăţii, care, interpelat pe această temă inclusiv de către parla­mentari din Timiş, a precizat, prin vocea ministrului Cseke Attila : “În conformitate cu prevederile Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, orice persoană are drep­tul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţii de interes public, prin compartimentele de infor­mare şi relaţii publice. Moda­lităţile de solicitare şi de obţi­nere de la Ministerul Sănătăţii a informaţiilor de interes public sunt prezentate detaliat pe pagina web a instituţiei noastre. Informarea populaţiei prin alte forme decât cele prevăzute de actele normative mai sus men­ţionate nu se încadrează în atri­buţiile Ministerului Sănătăţii. Considerăm, deci, că este puţin probabil ca pacienţii să fie des­curajaţi din cauza cadrului legal şi a lipsei de informare”.

Un cadru legal restrictiv

De ani de zile, Ministerul Sănătăţii promite schimbarea legislaţiei în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de mal­praxis, fără însă să se întâmple nimic concret în acest sens.

În momentul de faţă, după cum precizează şi medicul Li­viu Cârstea, membru în Comi­sia de Malpraxis care funcţio­nează la nivelul Timişului, ca­drul legal aflat în vigoare este unul foarte restrictiv pentru victimă, care e descurajată să continue lupta pentru obţinerea drepturilor sale de despăgubire. Şi asta pentru că, deşi există o Lege a malpraxisului defini­ti­vată, blocată de luni bune la ni­velul unor comisii parlamen­tare, în vigoare este un cadru legal care obligă victima sau fa­milia acesteia să plătească ex­pertizarea doveditoare necesa­re instrumentării cazului res­pectiv de malpraxis, experti­zare care poate avea costuri de ordinul miilor de euro – sume care nu sunt la îndemâna ma­jorităţii pacienţilor ajunşi în si­tuaţii de acest gen.

Expertizarea se face de către anumiţi specialişti de rang înalt, care sunt destul de puţini, chiar la nivelul unor judeţe mari, cum este Timişul. Situaţia aceasta era recunos­cută de Ministerul Sănătăţii, care specifica recent viciile actualei proceduri.

Din lista judeţeană a ex­perţilor, spun oficialii Sănătăţii, Comisia de monitorizare şi com­petenţă profesională pen­tru cazurile de malpraxis de­sem­nează un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexi­tatea cazu­lui, însăr­cinat cu efec­tuarea unui raport asupra cazu­lui. “Dar, de regulă, există un sin­gur expert într-o anumită spe­cialitate, care poate fi chiar expertul recla­mat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi desemnat niciun expert pentru întocmi­rea rapor­tului asupra cazului”, afirmă reprezentanţii minis­te­rului. De asemenea, complexi­tatea unui caz poate impune un grup de experţi din aceeaşi specialitate, pentru efectuarea raportului asupra cazului, dar, mai arată oficialii din Sănătate, “datorită restric­ţiilor legis­lative, grupul de ex­perţi nu se poate forma”.

“Din păcate aceste lucruri nu s-au schimbat, iar o nouă le­ge a malpraxisului este aştep­tată în continuare să intre în vigoare. Decim lucrurile nu s-au normalizat, din contră, cadrul legal pare tot mai restrictiv pen­­tru victimele acestor cazuri de malpraxis. Poate şi de aceea sunt foarte puţine cazuri de acest gen care ajung să fie dis­cutate de Comisia Judeţeană de Mal­pra­xis – maximum patru sau cinci pe an”, spune dr. Liviu Cârstea.

Nemulţumiri există şi în ceea ce priveşte actualul sistem de asigurări de malpraxis, care şi el pare că e făcut în aşa fel încât mai degrabă să nu poată fi utilizat, nici de medicul asi­gurat, nici de pacientul bene­ficiar al despăgubirii. “Din câte ştiu, e una dintre cele mai pro­fitabile afaceri din România. Se încasează anual sume fabuloase de către firmele de asigurări şi de la instituţiile medicale, şi de la asistenţi şi cadre medicale”, spune prof. univ. dr. Mihai Io­nac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara. Acesta susţine, însă, că nu ştie de vreun caz de pe plan local în care să se fi plătit despăgubiri din aceste asi­gurări. “În afară de celebrul caz cu doctorul Ciomu, unde probabil au stat lucrurile altfel din cauza mediatizării, eu nu cunosc vreun alt caz în care victimele să fi primit despăgu­biri din asigurarea de malpra­xis”, mai spune dr. Ionac.

Medicul timişorean afir­mă că nimeni nu contestă utilitatea acestor asigurări, care trebuie făcute de toate cadrele medicale, pentru că oricine este supus greşelii, şi acest sistem de asigurări exis­tă în toată lumea civilizată. Din punctul său de vedere, însă, ar trebui să se analizeze şi finalitatea acestui demers, pentru a se vedea în ce mă­sură se realizează de către firmele de asigurări despă­gubirea vic­timelor, atunci când acest lucru e necesar.

Caz de malpraxis, blocat în instanţă de cinci ani

Unicul caz de malpraxis important de pe plan local care ajuns în faza de tranşare în instanţă se judecă de mai bine de cinci ani. Reclamantă este o femeie din Timişoara, Valentina Sighişoreanu, care s-a prezen­tat în vara anului 2006 la Spi­talul Judeţean cu dureri abdo­minale puternice. Cadrele me­dicale care au consultat-o i-au prescris calmante pentru ne­vralgie intercostală : mydo­calm, algocalmin şi piafen. Ulterior s-a descoperit că fe­meia avea ruptură de splină şi. dacă ar fi urmat doar tratamen­tul cu calmante, probabil că astăzi nu ar mai fi fost în viaţă.

De atunci, încearcă să-şi găsească dreptatea în instanţă. În cazul său, la un moment dat, a existat şi un conflict de com­petenţă între Tribunalul Ti­mişoara şi Judecătoria Timi­şoara, fiecare instanţă pasân­du-i celeilalte cazul spre rezol­vare, situaţie care a necesitat “ar­bitraj” din partea Curţii de Apel Timişoara.

 În acest dosar s-au în­re­gistrat amânări succesive, une­le cauzate de “clasicele” ex­cepţii de neconstituţionalitate invocate, altele, de lipsa unor expertize. Cazul se judecă şi acum la Judecătoria Timişoara, şi nu se ştie când se va între­vedea o primă soluţie. De exemplu, anul trecut a fost solicitat o expertiză care să fie efectuată de către Institutul de Medicină Legală Timişoara. Doar anul trecut procesul a fost amânat de opt ori, din cauză că respectiva expertiză nu a fost efectuată. În cazuri de acest gen, nici judecătorii nu pot face prea multe, dată fiind schema insuficientă de personal a Insti­tutului de Medicină Legală Ti­mişoara, şi, în actualele con­diţii, amendarea I.M.L. pentru întârzierea furnizării respec­tivului raport de expertiză ar fi considerată anormală.

În atare situaţie, oricine vede parcursul în instanţă al acestui dosar poate fi din start descurajat să demareze o ac­ţiune de solicitare de despă­gubiri în caz de malpraxis.