Tradare si sfidare

Aceasta a fost una dintre lozincile pe care, de 1 Decembrie, timisorenii adunati in Piata Revolutiei - simbol al orasului martir - le-au scandat in semn de protest fata de pactul ce se parafa la Timisoara, intre Mircea Geoana, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu si Klauss Johannis. "Parteneriatul pentru Timisoara", un acord prin care edilul Timisoarei il sustine, in cursa prezidentiala, pe candidatul P.S.D., Mircea Geoana, autodeclarat continuator al lui Ion Iliescu pe scena politica, poate fi sinucigas nu doar pentru cariera politica a primarului Timisoarei, ci si pentru partidul pe care Corneliu Coposu il visa sa-si recastige locul meritat in istorie, dar care, de ani, nu reuseste sa sara de un procent infim nici in zonele in care electoratul agreeaza valorile dreptei.

Decizia presedintelui P.N.T.-C.D., de a pactiza cu P.S.D.-ul si de a o anunta, de Ziua nationala, la kilometrul 0 al democratiei romanesti, vine la putin timp dupa ce Primaria Timisoara, pe care o conduce, declara ca pregateste un spectacol grandios dedicat comemorarii Revolutiei din Decembrie ’89.

Cu cateva zile inainte de semnarea acordului, de pe fatada balconului Operei - din care, in Decembrie ’89, s-a strigat "Libertate!" si din care, in 25 martie 1990, s-a dat citire Proclamatiei de la Timisoara, "asa-zisa Proclamatie", cum a catalogat-o, recent, Ion Iliescu si cum, deducem, va trebui sa o catalogheze si Mircea Geoana - , zambeau, intr-o poza de grup, presedintele P.S.D. si cei ai P.N.L. si P.N.T.-C.D. Pe 1 Decembrie, din acelasi balcon, cei trei urmau, probabil, sa vorbeasca multimii. Iesirea lor din cladirea Operei s-a facut, insa, pe o usa din dos. Simtindu-se tradata si sfidata, Timisoara a iesit in strada, intr-o manifestatie a demnitatii, cum a numit-o Vladimir Tismaneanu.

"Parteneriatul" de la Timisoara nu este, insa, prima apropiere, nefireasca, de P.S.D. la care Gheorghe Ciuhandu impinge P.N.T.-C.D.-ul. E drept, toate aceste apropieri oficiale s-au petrecut in cel de-al patrulea mandat al sau la Primaria Timisoara, adica, ultimul la care ii da dreptul legea. In iunie 2008, pentru prima data in istoria post-decembrista a Timisoarei, un partid din stanga spectrului politic ajungea in varful administratiei locale, si nu dorit de electorat, ci cu sprijinul "locomotivei" unui partid de dreapta, P.N.T.-C.D.-ul condus de Gheorghe Ciuhandu. In noiembrie acelasi an, la referendumul pentru votul uninominal, Gheorghe Ciuhandu s-a aflat pe aceeasi lungime de unda cu luderii P.S.D., refuzand sa mearga la vot, motivand, intr-o nota de vruta fina ironie, ca nu are timp de referendum pentru ca se grabeste la un curs de inot. Atunci, domnul Ciuhandu a votat practic pentru pastrarea clasei politice din pricina careia Romania nu a trecut printr-un proces de lustratie, revendicare plecata din orasul care l-a ales.

Ce l-a determinat, totusi, pe acest urmas al lui Mihalache, al lui Maniu, al lui Coposu, pe acest reprezentant al unor oameni care au suportat supliciile temnitei comuniste, sa spuna "da" aliantei cu o zona a politicului de care predecesorii lui politici nu au vrut sa auda nici in fata temnitei, nici chiar a mortii? De ce a ales kilometrul 0 al Revolutiei romanesti pentru a incheia un pact cu un partid ce are ca presedinte onorific un om care a blocat procesele Revolutiei si Mineriadelor? Lupta impotriva lui Traian Basescu? Pare un motiv subtire pentru calcarea in picioare a carierei politice si a idealurilor P.N.T.-C.D. Dezinteres fata de ce va urma, dat fiind ca se afla la ultimul mandat la conducerea Primariei Timisoara? Sau a cazut in cursa unei strategii de dezbinare a P.N.T.-C.D.-ului, care pare sa vizeze si P.N.L.-ul? Istoria ne-a dovedit, foarte recent, cat de simplu poate fi dezbinata o coalitie unita, initial, de aceleasi idealuri.