Timpolis
Agerpres:
Pensia medie în România este de 750 lei, respectiv 175 de euro, fiind cea mai micã din Uniunea Europeanã. Conform ultimelor sondaje, din cei 5,5 milioane de pensionari din tara noastrã, 3,5 milioane trãiesc sub pragul de sãrãcie     -     Acesta a precizat, totodatã, cã reprezentantii FMI au promis cã vor ridica - la nivelul întâlnirilor cu Guvernul - si problema restituirii contributiei de 5,5% la asigurãrile de sãnãtate, încasatã în baza Ordonantei de Urgentã nr. 107/2010     -     Dumitru Cojanu, Presedintele Federatiei Nationale Unirea a Pensionarilor din România: FMI acceptã majorarea pensiilor cu 5%, însã numai dacã se identificã resursele bugetare necesare     -     Mihai-Rãzvan Ungureanu: Tratatul fiscal semnat de România nu aduce austeritate decât dacã se risipeste banul public     -     Premierul desemnat, Victor Ponta, s-a arãtat miercuri îngrijorat de cresterea euro, dar a afirmat cã are încredere în guvernatorul Bãncii Nationale a României (BNR).     -     Cotatiile actiunilor listate la BVB s-au depreciat usor, miercuri, în medie cu 0,06%, evolutie mãsuratã de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a scãzut cu 0,31%     -     În altã ordine de idei, întrebat dacã fostul senator PSD Ion Moraru este propunerea sa pentru Secretariatul General al Guvernului, Ponta a spus cã nu a luat o astfel de decizie     -     El a mai spus cã ministrul desemnat al Educatiei, Corina Dumitrescu, nu este în situatie de incompatibilitate     -     Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat miercuri cã, în cazul în care instanta va confirma pozitia ANI în ceea ce-l priveste pe Mircea Diaconu, propus pentru portofoliul Culturii, acesta va trebui sã pãrãseascã Executivul     -     ªedinta plenului Senatului de miercuri a fost suspendatã din lipsã de cvorum, anuntul fiind fãcut de presedintele acestui for, Vasile Blaga     -     Verestoy Attila l-a înlocuit în functia de chestor pe senatorul si liderul grupului UDMR din Senat Fekete Szabo Andras Levente, care si-a anuntat demisia în sedinta de miercuri a Senatului     -     Plenul Senatului a aprobat miercuri numirea senatorului UDMR Verestoy Attila în functia de chestor al Senatului, cu 52 de voturi pentru, 15 împotrivã si douã abtineri     -     Protejarea arbitrilor si a imaginii fotbalului, actiuni ferme pentru împiedicarea hãrtuirii arbitrilor si incidentele dintre jucãtori sunt principalele instructiuni date de cãtre Pierluigi Collina, directorul de arbitraj al UEFA     -     Aproape 280 de concurenti s-au înscris deja la cea de-a IV-a editie a competitiei Enduro Panorama, programatã în perioada 4-6 mai pe drumurile de munte din Þinutul Pãdurenilor, în judetul Hunedoara     -     Lupta împotriva depresiei la locul de muncã trebuie sã fie o prioritate la nivelul UE, potrivit unei campanii lansate de o asociatie care luptã împotriva acestei afectiuni     -    
editia 24 - 27 mai 2012
rss feed
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail

21°C

Umiditate:68%
Viteza vantului:23 KMH
Vizibilitate:11 km
  3.5538
  0.014905
Mondopolice | 23 - 26 septembrie 2010 | Sorin OLARU
Micsoreaza fontMareste font

Traficul cu arme, afacere profitabilă pe timp de criză

Unele Guverne fac concurenţă neloială întreprinzătorilor de pe piaţa de profil


Una dintre afacerile ilegale care au prins avânt în contextul crizei economice este cea a traficului de arme. Experţii în domeniu explică numeroasele cazuri de trafic internaţional de armament descoperite în ultima vreme, şi amploarea acestora prin faptul că, în special în ţările sărace, responsabilii unităţilor militare care gestionează cantităţi foarte mari de arme au fost mai uşor de corupt, mulţi fiind afectaţi de politicile de austeritate bugetară. Astfel, multe din armele care figurează ca şi casate, sau care au dispărut ca prin minune din depozitele forţelor armate, au luat de fapt, pe bani grei, calea traficului internaţional.


Operaţiuni transaţionale

Un caz tipic pentru amploarea la care a ajuns comerţul internaţional cu arme e cel descoperit în luna martie a acestui an de către autorităţile italiene. Astfel, în cursul unei operaţiuni numite “Lunetistul”, Garda Financiară din Italia a arestat şapte persoane, cinci italieni şi doi iranieni, acuzate de export ilegal către Iran de arme şi echipamente militare, prin încălcarea embargoului internaţional impus acestei ţări. Dintre cei cinci italieni, unii locuiau în Elveţia. Doi agenţi ai serviciilor secrete iraniene au fost arestaţi la Torino şi Roma, iar alţi doi au fost daţi în urmărire.
Cotidianul italian “Corriere della Sera” relata că în acest caz chiar şi autorităţile române au colaborat cu Italia în ancheta care a vizat exportul ilegal de echipamente militare către Iran. De fapt, operaţiunea efectuată în Italia împotriva reţelei care exporta ilegal armament către Iran a fost iniţiată după confiscarea în România a 200 de lunete militare. După această confiscare, pe Aeroportul londonez Heathrow au fost confiscate alte 100 de lunete militare produse de compania germană Schmidt und Bender, iar 150 au fost descoperite în Elveţia. Potrivit anchetatorilor, reţeaua de traficanţi a reuşit să transporte echipamente militare din Italia spre Iran prin intermediul unor persoane de legătură şi companii din ţări terţe. Existau în acest sens şi planuri pentru exportul în Iran a unor proiectile-trasor, a unor substanţe explozive de fabricaţie est-europeană, a unui amestec pirotehnic puternic inflamabil şi a unor dispozitive termochimice. Graţie colaborării cu autorităţile din Marea Britanie, Elveţia şi România, Italia a reuşit să întrerupă furnizarea către Iran a aproximativ 1.000 de sisteme optice de mare precizie, fabricate în Germania, şi a 120 de măşti respiratorii pentru scafandri.
Operaţiunea “Lunetistul” a permis şi blocarea negocierilor pentru vânzarea în Iran a nouă elicoptere militare care în prezent sunt staţionate în Africa. Nu au scăpat de Poliţie nici partenerii iranieni ai traficanţilor arestaţi. Astfel, doi ofiţeri ai serviciilor secrete iraniene au fost arestaţi în Italia, pentru export ilegal de arme către Iran, prin încălcarea embargoului internaţional. Procurorul antiterorism Armando Spataro a declarat că iranienii arestaţi lucrau pentru Guvernul de la Teheran, fiind ofiţeri de legătură, deşi autorităţile iraniene nu au recunoscut acest lucru.


Practici corporatiste originale

Nu doar filierele ilegale de trafic şi comerţ cu arme au ajuns în ultima perioadă în vizorul poliţiştilor şi procurorilor. Chiar şi unele companii cu renume şi vechime în domeniu au fost nevoite să facă faţă unor anchete extrem de dure, legate de practicile de vânzare de armament. În acest sens, publicaţia “The Times” dezvăluia faptul că în acest an compania britanică BAE Systems a acceptat să plătească amenzi în valoare de 327 de milioane de euro către autorităţile americane şi britanice, în schimbul stopării anchetelor privind vânzarea de armament către mai multe ţări, printre care şi România. Astfel, potrivit “The Times”, BAE Systems, cea mai mare companie europeană în domeniul apărării, a acceptat să plătească 293 de milioane de euro Departamentului american de Justiţie, după ce a recunoscut acuzaţia de conspiraţie în vederea acordării de declaraţii false administraţiei americane. Acestea au vizat acordurile de vânzare de armament, inclusiv avioane de luptă Tornado, încheiate în anii '80 şi '90 cu Arabia Saudită. De asemenea, BAE va plăti şi 34,4 milioane de euro Oficiului de Investigare a Fraudelor Grave din Marea Britanie după ce a recunoscut existenţa unor nereguli contabile la un acord privind vânzarea către Tanzania a unui sistem de control al traficului aerian. Acordul privind plata amenzilor face posibilă sistarea şi a altor anchete referitoare la contractele încheiate de BAE în anii '90 cu România, Cehia şi Africa de Sud. În pofida amenzilor, avocaţii corporaţiei au declarat că acordul reprezintă o victorie pentru BAE, deoarece compania nu a fost găsită vinovată de dare de mită şi corupţie, acuzaţii care ar fi împiedicat-o să mai încheie contracte în domeniul apărării cu Pentagonul şi cu ţări europene.
Oficiului de Investigare a Fraudelor Grave din Marea Britanie a început ancheta în cazul BAE în 2004, pe fondul acuzaţiilor de dare de mită şi corupţie în cadrul vânzărilor de arme către Arabia Saudită. Ancheta a fost extinsă către Tanzania, Africa de Sud, România şi Cehia. 


Amenzi de zeci de milioane de dolari pentru exportul de armament

O altă corporaţie din domeniul armamentului care a avut probleme cu autorităţile este şi Compania de securitate Blackwater Worldwide, care a ajuns la un acord cu Departamentul de Stat al SUA, pentru a plăti amenzi în valoare de 42 de milioane de dolari, pentru sute de încălcări ale regulilor privind controlul exporturilor, conform “New York Times”. Încălcările includ exporturi ilegale de arme în Afganistan, propuneri neautorizate de antrenare a trupelor în sudul Sudanului şi instruirea poliţiştilor taiwanezi ca lunetişti, potrivit oficialilor din cadrul companiei şi administraţiei americane. Compania de securitate, a cărei reputaţie a fost afectată din cauza forţei excesive folosite de o parte a personalului său la Bagdad, a încercat timp de mai mulţi ani să îşi extindă influenţa dincolo de zonele de război din Irak şi Afganistan. Acordul, care nu a fost anunţat public, a intervenit după discuţii îndelungate între Blackwater şi Departamentul de Stat, care a tratat aceste încălcări ca o problemă administrativă, permiţând firmei să evite acuzaţii penale. Plătind amenzi în loc să fie acuzată penal, compania poate obţine în continuare contracte guvernamentale. Acest acord nu rezolvă însă alte probleme juridice cu care se confruntă Blackwater şi foştii săi directori sau alţi angajaţi. Acestea includ acuzaţii legate de arme şi obstrucţionare pentru cinci foşti directori, inclusiv fostul preşedinte al companiei, o investigaţie federală a dovezilor conform cărora reprezentanţi ai firmei au încercat să mituiască oficiali ai Guvernului irakian, sau arestarea a doi foşti angajaţi pentru uciderea a doi afgani anul trecut.
Blackwater a transportat arme automate şi alte echipamente militare pentru personalul său din Irak şi Afganistan, încălcând regulile privind controlul exporturilor, iar în unele cazuri a încercat să-şi ascundă acţiunile. În unul dintre incidente, Blackwater a transportat în Irak arme ascunse în containere cu hrană pentru câini.


Arme româneşti descoperite într-un import ilegal de arme în SUA

Autorităţile federale americane lucrează intens, în prezent, la o anchetă-maraton legată de armele aduse ilegal în SUA de către cartelurile de traficanţi de droguri din Mexic. Potrivit unor publicaţii americane, puştile de asalt AK47, fabricate în România, şi carabinele Bushmaster AR-15 sunt cele mai importante tipuri de arme aduse ilegal din SUA în Mexic şi utilizate de cartelurile de droguri din această ţară, conform unui raport american privind traficul de arme. Potrivit autorilor raportului, Colby Goodman şi Michel Marizco, cel puţin 62.800 din cele peste 80.000 de arme de foc confiscate de autorităţile mexicane, din decembrie 2006 şi până în februarie 2010, provin din Statele Unite. Potrivit raportului, traficul transfrontalier se ridică la o rată de până la 5.000 de arme pe an, iar principalele două tipuri de arme sunt puşca de asalt AK47, produsă în România, şi carabina Bushmaster AR-15.
Aceste arme sunt utilizate de traficanţii mexicani de droguri în confruntările cu Poliţia. Peste 2.000 de poliţişti şi agenţi federali se află între cele 28.000 de persoane ucise în ultimii patru ani, în violenţele legate de traficul de droguri. Autorii raportului, care au fost sprijiniţi de Woodrow Wilson Center şi de Universitatea din San Diego, precizează că un singur magazin de arme din Houston (statul Texas, în sudul Statelor Unite) a furnizat cartelurilor 339 de arme de asalt, puşti şi pistoale în doar 15 luni, cu care au fost ucişi 18 ofiţeri şi civili.
De-a lungul frontierei Statelor Unite cu Mexicul funcţionează aproximativ 7.000 de magazine de arme. Majoritatea nu sunt obligate să notifice autorităţile, chiar dacă o persoană cumpără zeci de arme de asalt într-o perioadă scurtă de timp. În anul fiscal 2009, agenţii americani au revocat licenţele a 11 magazine, din cauza unor ilegalităţi. Imediat ce sunt cumpărate, de obicei de către persoane utilizate de intermediari ai cartelurilor, armele sunt trecute ilegal şi cu uşurinţă peste frontieră.
Nume: *
Subiect: *
Mesaj: *

 


Greenpeace
1radio-logo-3
AgerPres