Tranzactii in ecuatii magice

Fructus Timisoara - defunctul Fructus, corect spus - nu e decat o felie mica din ceea ce s-a numit privatizare scandaloasa in Romania, o felie subtire din capitolul de pe urma caruia au avut de castigat o mana de oameni care au stiu unde, cum si cat trebuie sa “liciteze”. De pierdut a pierdut statul si, indirect, pe langa el, noi toti. Privatizati cu cap si liberi de imixtiuni inoportune din partea statului, fostii colosi ai anilor ‘70 - ‘80 puteau fi mentinuti in viata si adusi pe profit, incurajand astfel productia interna si asigurand locuri de munca. Dar acesta era un aspect minor si nedemn de luat in considerare in comparatie cu interesele care gravitau in jurul acestor mega-afaceri perfectate, ca un facut, doar in perioada soldurilor.
Traiectoria din ultimii ani a Fructus-ului este interesanta (demna de o analiza in viitoarele manuale scolare privind marele jaf post-comunist). Ani de zile, sediul acestuia fusese inchiriat - probabil, sub pretul pietei, conform modelului patentat de functionarii de stat - celui care, cativa ani mai tarziu, avea sa-i devina stapan. In decembrie 2000, la scurt timp dupa alegeri, Fructus-ul devenea proprietatea lui Basel Hamati. Moment in care statul si-a luat mana si gandurile de la Fructus-ul timisorean, uitand si de clauzele, negociabile de altfel, si netulburand apele cu nici o intrebare, in ciuda semnalelor de alarma trase de sindicalisti in fata autoritatilor. Tacerea a fost mentinuta si de Politie si de Ministerul Agriculturii pana in momentul in care nu a mai existat riscul ca statul sa-si ia inapoi intreprinderea, in eventualitatea in care s-ar fi fost dovedit ca nu a fost respectata vreo clauza din contractul de privatizare. De ce abia in 2005 s-a ridicat valul de pe afacere, iar magistratii de la Tribunalul Timis si-au aplecat privirea spre dosarul controversatei privatizari este o intrebare retorica... Cert este ca, intre timp, Fructus a fost vandut, ras de pe fata pamantului, in favoarea unui complex comercial. E adevarat, in ultima sedinta de judecata s-a cerut ca Basel, proprietarul fostului Fructus, sa fie condamnat la zece ani de detentie, pentru infractiuni economice. Dar cum sentinta nu a fost inca redactata, s-ar putea ca, in forma finala, sa se mai piarda cativa ani in ecuatie, iar povestea sa aiba, totusi, happy-end.
Si cam toate privatizarile unde miza a fost mare si unde, din spate, se intrezarea o mega-afacere (imobiliara), formula magica de a scapa statul de ele in favoarea unor prieteni ai oamenilor statului a fost aceeasi. Se lua in colimator un investitor bun cunoscator al regulilor, se dadea un anunt de vanzare la licitatie cat mai putin vizibil, se redacta un caiet de sarcini in care sarcinile sa fie mulate dupa potentialul si dorinta favoritului cu nume nerostit si nerecunoscut, se organiza licitatia (adesea, datorita publicitatii, in cursa era un singur candidat) si se batea palma. Contractul era facut in asemenea maniera incat sa poata fi interpretat, in favoarea investitorului fireste, si sa-i dea acestuia o libertate de miscare cat mai mare, iar statului, o posibilitate de verificare a respectarii clauzelor contractului cat mai mica. Asta, teoretic. In realitate, nimeni de la stat nu mai era interesat de ce se intampla, puteau sa curga - si dinspre presa, si dinspre sindicate - dovezi de nerespectare a contractelor de privatizare. Eventualele dosare penale deschise pe numele unor investitori erau blocate prin Politie sau Parchete si li se dadea drumul abia la schimbarea de regim. Dar nici atunci nimeni nu garanta ca vor fi si duse la un final asortat la probele existente in dosar. Dar chiar si asa, pentru stat era oricum tardiv...
Miercuri, Presedintia a cerut desecretizarea contractelor de privatizare din sectorul energetic. Se va castiga, probabil, un singur lucru : aflarea adevarului, tinut pana acum departe de ochii lumii prin contracte foarte bine gandite, dar nu in favoarea statului.
Dar sa fim , totusi, optimisti... In afacerea Fructus statul s-a multumit sa piarda o singura data. Pentru ca au fost situatii cand, dupa aceeasi formula, a vandut mergand in pierdere si a recumparat scump, foarte scump. Iar artizanii sunt si acum prosperi si respectati oameni de afaceri, pe care nu i-a atins nici macar o citatie.