Trezirea la realitate

A doua se­siune a examenului de ba­ca­laureat men­ţine 2011-le ca anul cu cea mai slabă rată de promovabilitate din 1990 în­coace. Aceeaşi a doua sesiune păstrează şi tendinţa unor ca­nale media de a politiza exce­siv subiectul, şi retorica acu­zaţiilor, şi dis­cur­sul steril al unor politicieni din opoziţie. Tocmai pen­tru că între cele două sesiuni dife­renţele sunt insignifiante, un editorial pu­blicat în iu­lie, “Tre­zirea la realitate”, este la fel de actual. Da­că tre­zi­rea la realitate a fost re­fuzată de mulţi dintre cei ajunşi la bacalaureatul de toamnă, pentru cei care intră acum în ultimul an de liceu, dar şi pentru cei res­ponsabili de coordo­narea şi viitorul lor ar fi un moment oportun.

“Un sondaj realizat de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, în plin scandal cauzat de promovabilitatea mică înregistrată în prima sesiune a examenului de ba­calaureat, arăta că, în ciuda tendinţei unor ca­nale media de a politiza până la suprasa­tu­raţie subiectul şi de a îndrepta vina pentru acest eşec spre sistemul de învăţământ şi, implicit, spre zona guvernamentală, opinia publică dove­de­şte un simţ dezvoltat al realităţii când vorbeşte de­spre distribuirea responsabilităţii. 71% dintre respondenţi declarau că rezultatele obţinute de elevi reflectă nivelul real al cunoş­tinţelor lor. O do­va­dă în plus de respon­sa­­bilitate din partea opi­niei publice este dată de procentul de 64% care opi­nează că rezul­tatele obţinute la bacalaureatul de anul acesta va responsabiliza generaţiile vii­toa­re. (…) Dacă rezultatele de la bac nu au fost su­­ficiente pentru mobilizare, sondajul I.R.E.S. dă semnalul că e timpul trezirii la realitate.

1. Trezirea la realitate le este necesară în primul rând elevilor şi părinţilor aces­tora, cărora corurile de bocitoare – care-şi varsă năduful pe sistem, pe ministru, pe preşedinte – le insuflă falsul sentiment al victimizării. Dacă sunt victime, sunt doar propriile victime, ale men­talităţii că şcoala este ceva fără de care te poţi des­curca în viaţă, că examenele şi diplo­mele se pot lua prin furt (prin metoda Google, fiţuica,  mita ori prin­tr-o compilaţie a acestora).

2. Trezirea la realitate le este necesară şi profesorilor cărora le revine misiu­nea de a pregăti România de mâine. Salariile ne­mo­tivante sunt o explicaţie, nu şi o scuză pen­tru dezinteresul pe care mulţi îl manifestă. Cei nemulţumiţi ar trebui să părăsească defi­nitiv sis­temul, iar dacă rămân, să nu-şi bată joc de el, pentru că victime colaterale ale semi­anal­fa­be­ţi­lor pe care îi promovează, ajunşi în timp prin funcţii de decizie, le pot fi chiar propriii copii. Ar fi interesant un examen, în prezenţa aceloraşi camere video, la care să fie obligaţi profesorii tuturor liceelor în care pro­movabilitatea la ba­ca­laureat a fost zero sau puţin peste zero. Re­zul­tatul ar putea fi un punct de plecare pentru dezbateri ulterioare care să vizeze corijarea problemelor din educaţie.

3. Trezirea la realitate le este necesară şi celor care contribuie şi vor contri­bui la realizarea eşafodajului numit sistem de învăţământ, fie ei politicieni sau tehnocraţi. Un edificiu durabil nu poate fi ridicat pe o fun­daţie proastă.

4. În fine, trezirea la realitate ar trebui să se resimtă şi în cazul presei, care a contribuit la conturarea mentalităţii tinerilor care, la examene, mizează pe fraudă şi şme­che­rie. «Valorile» promovate, ani şi ani, au devenit, iată, modele pentru mulţi adolescenţi şi tineri, do­vedindu-le că nu-ţi trebuie şcoală pentru a face bani, trebuie doar să ştii să te descurci, să fi în stare să calci pe cadavre atunci când e nevoie. (...) Acum, aceeaşi presă-trambulină pentru non-valori încearcă să disculpe cu orice chip elevi căzuţi la bac şi să pună vina pe umeri po­litici neagreaţi, însă nu face altceva decât să adân­cească minciuna şi iluziile”.