În ciuda proiectelor mai mult sau mai puţin pretenţioase, implementate de administraţia locală, Timişoara, deşi are un potenţial turistic deloc neglijabil, continuă să fie mai degrabă ţinta turismului de afaceri. Cu sau fără infochioşcuri ori centre turistice, municipiul de pe Bega mai are multe carenţe în ceea ce priveşte oferta turistică, deficienţe care fac ca Timişoara să nu-şi valorifice la justa valoare atractivitatea turistică putând fi reproşate şi Municipalităţii, dar şi industriei private de profil. Pentru că Timişoara de pe site-urile neoficiale turistice “de avertisment”, în care se povestesc întâmplări reale ale unor turişti ocazionali, nu se potriveşte deloc cu prezentările oficiale ale municipiului, ca un “oraş de cinci stele.” Iar sursele de informare neoficiale, bazate pe experienţa personală sunt mult mai credibile pentru turişti.

    

Hoteluri şi pensiuni de zero stele

Deşi hotelul e o afacere pe care mulţi timişoreni îmbogăţiţi rapid au preferat să o iniţieze, pe motiv că e nevoie de o investiţie relativ mare la început, după care urmează o perioadă perpetuă de amortizare, nu toţi hotelierii de ocazie au putut demonstra că se pricep la administrarea unei asemenea locaţii. Iar turiştii care folosesc site-uri de turism neoficiale, de avertizare, pentru cei care se aventurează într-o călătorie de descoperire a Timişoarei, descriu fără menajemente realitatea crudă din multe stabilimente hoteliere din oraş, cum e cazul recomandărilor făcute pe portalul web amfostacolo.ro.
Astfel, un hotel de patru stele din zona bulevardului Simion Bărnuţiu e recomandat de un turist ca fiind zgomotos, cu camere prea expuse la motoarele turate pe bulevard, cu parcare mică, utilizatorul “Cosimp” exprimându-şi regretul că “până acum câţiva ani (nu mulţi), aici era program de striptease non-stop”, fetele de la bară trebuind, probabil, să lucreze în ture pentru a acoperi şi matineul, şi schimbul 2. Însă acum lucrurile s-au schimbat în sensul că “găseşti la etajul 6 clubul de noapte unde ai şansa de a cheltui o grămadă de bani”.
“Lăudată” este şi o pensiune situată în apropiere de Calea Urseni, despre care turistul postac Marin T. spune, pe un ton de avertisment : “O afacere de familie în care toţi sunt neamuri între ei, de la patroană la bucătar, ospătari, menajere, firma de aranjamente pentru evenimente, toţi. Subliniez lucrul ăsta pentru că sunt nişte coioţi lacomi care abia aşteaptă sa îţi toace banii. Actuala «manageră» a pensiunii presupun că are zilele numărate acolo, ţinând cont că e, probabil, singura din staff care nu face parte din familie. Eu înţeleg, fraţilor, că sunteţi îngropaţi în ratele de la bănci, pentru că v-aţi întins mai mult decât vă ţine plapuma, dar dacă îţi faci o pensiune pe credite, îţi rămâne teoretic responsabilizarea pentru satisfacerea nevoilor clientelei şi nu încerci să-ţi recuperezi gropile prin înţeparea clientului”. Astfel, muşteriul nemulţumit se plânge că o seară festivă organizată la locaţia cu pricina s-a dovedit a fi un dezastru încă din faza de proiect. “În locul unei cine festive private, aşa cum am cerut, am avut parte de oaspeţi de-ai casei cămătari şi vânzători de parfumuri. Este inacceptabil să vina unul în toiul evenimentului cu portbagajul plin de parfumuri şi ochelari de soare şi să meargă să-şi prezinte marfa chiar lângă masa noastră, în interiorul restaurantului. Sunt chestii lipsite de orice etică şi morală! În plus, servirea a fost făcută de singura ospătară de acolo, dar pentru 30 de persoane, credeţi-mă că a fost groaznic, am fost nevoit personal să ajut cu servirea ca să nu iasă chiar un eşec total. Nota de plată a fost umflată cu aproximativ 50% peste ce stabilisem iniţial”. 


Trucuri de restaurant

Pe acelaşi portal de avertisment, turiştii îşi împărtăşesc şi experienţele nefericite avute cu o serie de restaurante din Timişoara, care au umflat nejustificat facturile sau au indus în eroare clienţii. Un astfel de local din zona hiper-centrală este “recomandat” pentru ceea ce turistul numeşte “ţeapa vinului” : “Atenţie la vin, consultă mai întâi lista de preţuri dacă te interesează cât va fi nota de plată, pentru că dacă vei cere sfatul ospatarului, te-ai fript. Recomandarea ospătarului este pentru vinuri mai vechi de cinci ani - 600 de lei sticla”.
Referinţe similare au primit şi serviciile unui restaurant din zona zero a Timişoarei, despre care “turistul de afaceri” cu numele de portal Ana Maria spune că au rămas neschimbate de dinainte de 1989. “Personalul cred că a rămas tot cu mentalitatea din epoca ceauşistă, iar mişcările erau în reluare. Jalnic. Dimineaţa, la micul dejun, aveai două sau trei variante de meniu. De exemplu, la nici una nu puteai să alegi caşcaval pane, cu toate că era şi caşcaval, şi omletă în meniu. Într-o seară am cerut sfatul pentru mâncare şi mi s-a recomandat un şniţel surpriză. Am zis că este şniţel, aşa că merge. Însă surpriza a apărut destul de repede, pentru că pe la mijloc era un sos cu usturoi de-ţi pica colecistu. Am chemat ospătăriţa şi i-am făcut dojana de rigoare despre surpriză. Să fi văzut ce faţă de bebeluşă avea. Ca o floare. Nu-i păsa pe nicăieri”.


Infrastructură şi servicii locale, “lăudate” de turişti

O altă turistă de pe amfostacolo.ro a rămas traumatizată de drumul până la Timişoara, menţionând infrastructura “de vis”. “Şi acum mă trec fiori când îmi amintesc ce greu şi prost a fost drumul până la Timişoara. Iarna îşi arăta colţii făcând drumurile alunecoase, maşinile derapau şi din cauza poleiului, dar şi a gropilor, iar vizibilitatea, din cauza luminaţiei stradale inexistente, era zero. Noroc că aveam GPS şi astfel eram avertizaţi când urmează curbele, căci altfel pe multe nu le-am fi văzut. E un drum la capătul căruia ai toate şansele să rămâi fără pivoţi şi planetare”. “Drumeţul” Molko este de părere că, de fapt, Timişoara nu se remarcă printr-un turism de afaceri foarte dezvoltat, ci prin alt fel de turism. “Mi se pare un oraş cu un turism sexual foarte dezvoltat, damele de companie fiind prezente (fizic sau prin întrebările recepţionerilor – fără o cerere prealabilă) în absolut toate hotelurile în care am stat”. Nici disponibilitatea zonelor de parcare din preajma hotelurilor nu le scapă turiştilor nemulţumiţi, care critică disponibilităţile în ceea ce priveşte parcarea unor hoteluri din zona Complexului Studenţesc : “Trebuie să te descurci în zona din faţa hotelului sau în parcarea dintre cămine”.


Hoteluri îngheţate în timp

De caracterizări deloc favorabile pe portalul amfostacolo.ro au parte o serie de hoteluri cu tradiţie ale Timişoarei, din zona centrală, despre care mai mulţi turişti afirmă că au rămas îngheţate în timp acum 25 de ani. Într-un astfel de stabiliment, turiştii au avut parte de un program involuntar de folclor bănăţean autentic : “Ne-a deranjat lipsa de respect a gazdelor faţă de oaspeţi. În prima noapte, când am revenit din oraş la 21.30, urla în tot hotelul o muzică populară. I-am spus recepţionerei să o oprească pentru că vrem să ne odihnim (ăsta era un motiv superfluu, nu era nevoie să ne justificăm în vreun fel cererea, pur şi simplu eram într-un hotel, nu într-o bodegă). A spus că o va opri. La ora 23 am sunat-o din cameră, cerându-i să oprească muzica – asta după ce am încercat o oră în zadar să adormim. Abia atunci a oprit-o. Mulţi hotelieri români mai au încă de învăţat la capitolul civilizaţie şi respect”.
Critici dure a primit, în aceeaşi zonă zero a Timişoarei, şi un “hotel vechi ceauşist, care acum este într-o decădere continuă. Până acum câţiva ani, hotelul avea 3 stele, dar văd că a pierdut o stea. De fapt, cred că toate stele sunt căzătoare. Ultima dată am stat prin 2006, când am zis că nu mai calc pe acolo. Camera a fost sub orice critică, cu mobilier distrus şi gândaci. Dacă mi se va mai întâmpla să nu găsesc cazare unde vreau în Timişoara, mai bine dorm la Arad decât să ajung iar la hotelul ăsta cu stele căzătoare”.
Foarte interesantă, pe acelaşi portal, e şi impresia unui fost student sârb la Timişoara, care nu a mai călcat prin municipiul de pe Bega de mai bine de 30 de ani. În opinia sa, Timişoara arăta cu mult mai bine în anii '70. “Am revenit în 2010 şi pe unde am umblat am găsit aceleaşi case neschimbate. Mi-a făcut impresia că şi tencuiala era căzută de pe ele în aceleaşi locuri. Doar pavilionul C.F.R. din apropierea clădirii de călători a fost lăsat în paragină, ca de altfel toate obiectivele C.F.R. România nu mai are nevoie de cale ferată. În parcul din spatele Catedralei Ortodoxe am avut impresia că aleile erau degradate în aceleaşi locuri şi potecile improvizate erau neschimbate. Ciorile îşi făceau de cap prin copacii înalţi şi un câine maidanez făcea scandal în Parcul Central. Fiind zi de lucru, doar câţiva pensionari ocupau mesele de şah din parc. După două ceasuri de umblat pe malurile Begăi m-am reîntors în Belgradul meu natal cu nostalgia Timişoarei de altă dată”. Pe atunci însă, Timişoara nu era un oraş de cinci stele.