|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 21°C Umiditate:68% Viteza vantului:23 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Reportaj | 29 - 31 august 2011 | Diana MIHAI
![]() ![]()
Un colţ de rai în Timişoara
Păr
Popas la Pensiunea “Delia” Sunt mulţi cei care vin de departe în capitala Banatului. Fie că au venit în interes profesional sau doar în scop turistic, majoritatea sunt oameni activi, ocupaţi şi stresaţi de serviciu, trag peste noapte în camerele de hotel rezervate de firmele pentru care lucrează, cât mai aproape de centrul oraşului sau de locaţiile în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea pentru care au venit aici. Alţii, însă, preferă să stea însă la pensiuni, unele situate mai în marginea oraşului, unde zgomotul traficului rutier nu ajunge. Timişoara a mai adăugat de curând pe lista sa un astfel de loc. Pensiunea Delia, de pe strada Chişodei 86, situată într-o zonă liniştită, plăcută, sigură şi la doar câteva minute distanţă de centrul oraşului şi de centrele comerciale importante. Deschisă clienţilor la 1 mai anul acesta, pensiunea are deja mulţi clienţi, astfel încât rareori se întâmplă ca una dintre cele 14 camere de care dispune să nu fie ocupată. Motivele care îi fac pe turişti să tragă peste noapte aici sunt lesne de înţeles, odată ce ai intrat pe poarta pensiunii. Realizată în stil modern, construcţia are o notă blândă prin zecile de ghivece cu flori colorate atârnate la ferestre, dar şi prin aspectul curţii interioare care te duce cu gândul că ai intrat în curtea unui han de pe vremuri. Impresia de locaţie sătească este punctată printr-o fântână din piatră şi acoperiş de lemn, ornamentală, şi câteva mese cu scaune aşezate pe terasa pensiunii, care parcă te invită să stai la taclale, la un păhărel cu vin, pe înserat.
Dotări la standarde europene
Od Apoi, clienţii pensiunii se pot întâlni seara pe hol, unde este special amenajat un spaţiu în care aceştia se pot uita împreună la meciuri de fotbal, de exemplu, pe un ecran mare montat pe perete. Dimineaţa, se pot întâlni în sala de mese unde pot lua micul dejun, deservit de bucătăria pensiunii. Pentru cei care doresc să îşi pregătească singuri bunătăţile, sunt puse la dispoziţie toate uneltele necesare în ale gastronomiei. După micul dejun, fiecare poate pleca să îşi rezolve treburile pentru care au poposit la Timişoara sau, dacă au venit în scop turistic, se pot duce să viziteze obiectivele din oraş, cu o oprire “obligatorie” la Muzeul Satului Bănăţean, cu care pensiunea a încheiat de curând un acord de colaborare. De altfel, personalul de la recepţia pensiunii le pune la dispoziţie clienţilor pliante informative despre ceea ce pot vedea la muzeu, dar şi transport gratuit până acolo, aproape la celălalt capăt al oraşului. Cea mai frumoasă parte din cadrul pensiunii este însă priveliştea pe care o poţi vedea de la fereastra camerei în care te-ai cazat. În spatele pensiunii, în grădină, cum îi spun locului angajaţii, descoperi un adevărat loc de relaxare. Liniştea şi estetica locului te fac să te gândeşti din nou la viaţa de la sat...
Un colţ de rai...
În p În plus, lângă foişor a fost amplasat şi un imens grătar rustic de grădină, unde îşi pot găti singuri preparatele specifice, mai ales acum când soarele îndeamnă la clipe de vacanţă şi majoritatea celor care se cazează la pensiune tânjesc după mititeii şi ceafa de porc pârlite la cărbuni, în aer liber. Oamenii mănâncă cu poftă, ascultând cu nesaţ poantele angajaţilor locului sau poveştile de vacanţă ale celorlalţi companioni. Soarele arzător nu pătrunde sub umbrarul de lemn, iar gândurile celor veniţi la odihnă se întorc mereu la locurile prin care au fost, la pensiunile pe care le-au mai văzut şi fac comparaţii cu locaţia în care şi-au oprit paşii de această dată. Italieni, nemţi sau austrieci au trecut nu de puţine ori deja prin grădina de vară a pensiunii, mulţi programându-şi noi cazări pentru vacanţa de vara viitoare.“Le place şi spun că nu ştiau că pot fi locuri aşa frumoase la Timişoara, mai ales la o pensiune”, se aude vocea patronului pensiunii, Vasile Stoica, într-un tur al pensiunii împreună cu partenerii săi în acest proiect. Oamenii privesc zâmbind lucrurile pe care conducerea unităţii le-a amplasat în micul parc şi pipăie fiecare element rustic, ca pentru a-i simţi poveştile auzite până acum de la alţi semeni care s-au perindat pe acolo. Un car de lemn încărcat cu flori roşii completează zecile de plante aşezate în grădină, flori de toate culorile şi iarbă verde, înaltă, care te îndeamnă să o calci cu picioarele goale. În mijlocul parcului, un mic palmier care râde la soare şi alţi câţiva pomi abia plantaţi, printre care şerpuiesc două alei pietruite, străjuite de mănunchiuri de flori albe şi, ici-colo, de câteva personaje de grădină, pitici sau porcuşori din ceramică. Ambele alei – care pornesc din poarta grădinii din spatele pensiunii într-o bifurcaţie, astfel încât una trece pe lângă foişor, iar cealaltă pe lângă carul cu flori - străbat micul parc rustic, de o parte şi de alta, până în capăt unde priveliştea de viaţă rurală este completată de un iaz natural cu cascade, în care o roată de moară şi câţiva peşti exotici, crapi coloraţi în culori aprinse, sunt cele mai atractive obiective. Roata de moară se învârte continuu, “animată” de apa care curge de deasupra acesteia într-o cascadă mică, iar zgomotul şuviţelor de apă care se sparg în treptele de lemn până se revarsă în iaz te duce cu gândul la cel al pârâiaşelor de pădure, unde toate te îndeamnă la meditaţie. Clienţii pensiunii se delectează cu această privelişte relaxantă şi hrănesc peştii din iaz, care vin să îşi ia hrana chiar din mâna omului şi nu se sfiesc să iasă de sub florile de nufăr. Plăcerea cea mai mare este însă seara, când nici măcar zgomotul maşinilor care mai tranzitează zona nu mai ajunge în grădină, iar cei care vor să îşi pună în ordine gândurile sau pur şi simplu să petreacă o clipă în singurătate, să se bucure doar de cântecul greierilor, se aşează în balansoarul aşezat lângă foişorul de lemn. Câte planuri de vacanţă, concluzii sau proiecte pentru viitoare vizite în oraşul de pe Bega s-or fi făcut în balansoarul tăcut până acum şi câte altele se vor mai fi făcând, în timp ce roata de moară va continua să împingă apa în iaz pentru a căra alta cu căuşurile sale din lemn...
|