Un colţ de rai în Timişoara

Părerea generală, când vorbim de pensiuni, e că acestea oferă servicii mai puţine faţă de un hotel din centrul oraşului, însă ce nu ştiu mulţi dintre turiştii care pun piciorul în Timişoara e că, uneori, este mult mai profitabil şi mai plăcut să te cazezi la o pensiune de la periferie decât în buricul târgului şi să descoperi ceva ce nu credeai că poţi găsi într-un oraş atât de zgomotos – linişte.

Popas la Pensiunea “Delia”

Sunt mulţi cei care vin de departe în capitala Banatului. Fie că au venit în interes profesional sau doar în scop turistic, majoritatea sunt oameni activi, ocupaţi şi stresaţi de serviciu, trag peste noapte în camerele de hotel re­zervate de firmele pentru care lucrea­ză, cât mai aproape de centrul oraşului sau de locaţiile în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea pentru care au venit aici. Alţii, însă, preferă să stea însă la pensiuni, unele situate mai în marginea oraşului, unde zgomotul tra­ficului rutier nu ajunge.

Timişoara a mai adăugat de curând pe lista sa un astfel de loc. Pensiunea Delia, de pe strada Chişodei 86, situată într-o zonă liniştită, plăcută, sigură şi la doar câteva minute distanţă de centrul oraşului şi de centrele comerciale importante. Deschisă clienţilor la 1 mai anul acesta, pensiunea are deja mulţi clienţi, astfel încât rareori se întâmplă ca una dintre cele 14 camere de care dispune să nu fie ocupată. Motivele care îi fac pe turişti să tragă peste noapte aici sunt lesne de înţeles, odată ce ai intrat pe poarta pensiunii.

Realizată în stil modern, con­struc­ţia are o notă blândă prin zecile de ghivece cu flori colorate atârnate la fe­restre, dar şi prin aspectul curţii in­terioare care te duce cu gândul că ai in­trat în curtea unui han de pe vremuri. Impresia de locaţie sătească este punc­tată printr-o fântână din piatră şi aco­periş de lemn, orna­mentală, şi câteva mese cu scaune aşe­zate pe terasa pensiunii, care parcă te invită să stai la taclale, la un păhărel cu vin, pe înserat.

Dotări la standarde europene

Odată ce ai trecut pragul pensiu­nii, designul modern al recepţiei şi al camerelor nu mai aminteşte de me­diul rural. Frigidere cu băuturi răcori­toare, televizoare cu ecran plat, cana­pele din piele şi servicii pe care ar tre­bui să le găseşti la fiecare hotel cu pre­tenţii din oraş, după standardele euro­pene. Pensiunea are zece camere duble şi patru dormitoare matrimoniale, toate fiind dotate cu baie proprie, aer condiţionat, televizor, cablu TV, inter­net (wireless sau prin cablu).

Apoi, clienţii pensiunii se pot în­tâl­ni seara pe hol, unde este special ame­najat un spaţiu în care aceştia se pot uita împreună la meciuri de fotbal, de exemplu, pe un ecran mare montat pe perete. Dimineaţa, se pot întâlni în sala de mese unde pot lua micul dejun, de­servit de bucătăria pensiunii. Pentru cei care doresc să îşi pregătească sin­guri bunătăţile, sunt puse la dispoziţie toate uneltele necesare în ale gastro­nomiei.

După micul dejun, fiecare poate pleca să îşi rezolve treburile pentru care au poposit la Timişoara sau, dacă au venit în scop turistic, se pot duce să viziteze obiectivele din oraş, cu o oprire “obligatorie” la Muzeul Satului Bănă­ţean, cu care pensiunea a încheiat de curând un acord de colaborare. De altfel, personalul de la recepţia pensiu­nii le pune la dispoziţie clienţilor pliante informative despre ceea ce pot vedea la muzeu, dar şi transport gratuit până acolo, aproape la celălalt capăt al oraşului.

Cea mai frumoasă parte din ca­drul pensiunii este însă priveliştea pe care o poţi vedea de la fereastra ca­merei în care te-ai cazat. În spatele pen­siunii, în grădină, cum îi spun locului angajaţii, descoperi un adevărat loc de relaxare. Liniştea şi estetica locului te fac să te gândeşti din nou la viaţa de la sat...

Un colţ de rai...

În parcul pensiunii, situat în spa­tele grădinii, este locul preferat al celor care se cazează aici. Oricine păşeşte acolo petrece cele mai multe momente în foişor, unde managerii pensiunii au aşezat câteva mese pentru cei care doresc să mânânce în aer liber sau să stea la o cafea, de vorbă cu alţi clienţi ai locului.

În plus, lângă foişor a fost ampla­sat şi un imens grătar rustic de grădi­nă, unde îşi pot găti singuri prepa­ratele specifice, mai ales acum când soarele îndeamnă la clipe de vacanţă şi majori­tatea celor care se cazează la pensiune tânjesc după mititeii şi ceafa de porc pârlite la cărbuni, în aer liber.

Oamenii mănâncă cu poftă, ascul­tând cu nesaţ poantele angajaţilor locului sau poveştile de vacanţă ale celorlalţi companioni.

Soarele arzător nu pătrunde sub umbrarul de lemn, iar gândurile celor veniţi la odihnă se întorc mereu la locurile prin care au fost, la pensiunile pe care le-au mai văzut şi fac compa­raţii cu locaţia în care şi-au oprit paşii de această dată. Italieni, nemţi sau austrieci au trecut nu de puţine ori deja prin grădina de vară a pensiunii, mulţi programându-şi noi cazări pentru vacanţa de vara viitoare.“Le place şi spun că nu ştiau că pot fi locuri aşa frumoase la Timişoara, mai ales la o pensiune”, se aude vocea patronului pensiunii, Vasile Stoica, într-un tur al pensiunii împreună cu parte­nerii săi în acest proiect. Oamenii pri­vesc zâmbind lucrurile pe care condu­cerea unităţii le-a amplasat în micul parc şi pipăie fiecare element rustic, ca pentru a-i simţi poveştile auzite până acum de la alţi semeni care s-au perin­dat pe acolo.

Un car de lemn încărcat cu flori roşii completează zecile de plante aşe­zate în grădină, flori de toate culorile şi iarbă verde, înaltă, care te îndeamnă să o calci cu picioarele goale. În mijlo­cul parcului, un mic palmier care râde la soare şi alţi câţiva pomi abia plan­taţi, printre care şerpuiesc două alei pietruite, străjuite de mănunchiuri de flori albe şi, ici-colo, de câteva perso­naje de grădină, pitici sau porcuşori din ceramică.

Ambele alei – care pornesc din poarta grădinii din spatele pensiunii într-o bifurcaţie, astfel încât una trece pe lângă foişor, iar cealaltă pe lângă carul cu flori - străbat micul parc rus­tic, de o parte şi de alta, până în capăt unde priveliştea de viaţă rurală este completată de un iaz natural cu casca­de, în care o roată de moară şi câţiva peşti exotici, crapi coloraţi în culori aprinse, sunt cele mai atractive obiective.

Roata de moară se învârte conti­nuu, “animată” de apa care curge de deasupra acesteia într-o cascadă mică, iar zgomotul şuviţelor de apă care se sparg în treptele de lemn până se re­varsă în iaz te duce cu gândul la cel al pârâiaşelor de pădure, unde toate te îndeamnă la meditaţie.

Clienţii pensiunii se delectează cu această privelişte relaxantă şi hrănesc peştii din iaz, care vin să îşi ia hrana chiar din mâna omului şi nu se sfiesc să iasă de sub florile de nufăr.

Plăcerea cea mai mare este însă seara, când nici măcar zgomotul maşi­nilor care mai tranzitează zona nu mai ajunge în grădină, iar cei care vor să îşi pună în ordine gândurile sau pur şi simplu să petreacă o clipă în singură­tate, să se bucure doar de cântecul gre­ierilor, se aşează în balansoarul aşezat lângă foişorul de lemn.

Câte planuri de vacanţă, concluzii sau proiecte pentru viitoare vizite în oraşul de pe Bega s-or fi făcut în ba­lansoarul tăcut până acum şi câte al­tele se vor mai fi făcând, în timp ce roa­ta de moară va continua să împingă apa în iaz pentru a căra alta cu căuşurile sale din lemn...