Un lux pentru fiecare

Ati fost vreodata in ipostaza de rosti un cuvant de mangaiere si de-al auzi reverberand sarcastic, ridicol, dezbracat parca de orice sens? Ori de a fi in imposibilitatea de a rosti un cuvant care trebuie spus, dar pe care il simtiti prizonier al unor emotii greu de stapanit? Daca viata va va pune, vreodata, fata in fata cu oameni pe care-i podidesc lacrimile in fata unor pungi cu zahar si ulei capatate cadou ori in fata unei bucati de ciocolata careia i-au uitat demult gustul, probabil veti avea reactii similare. Din pacate, in jurul nostru, intr-o Romanie a anului 2008 sunt multi oameni care se zbat intr-o saracie ale carei dimensiuni infioara. Daca intamplarea face ca ei sa nu apara niciodata in lumina unui aparat de fotografiat ori a unei camere de luat vederi, nu inseamna nici ca nu exista, nici ca traiesc decent. Inseamna doar ca isi ascund cu demnitate saracia, in formele ei mai mult sau mai putin acutizate. In categoria acestora nu intra doar oamenii care au uitat gustul ciocolatei, intra si cei pentru care placeri simple, inofensive ale vietii de zi cu zi sunt tabuuri ori vasalii datoriilor si ai birurilor catre banci. Intra oamenii muncii, a caror "valoare" nu trece de 150 de euro de pe luna, intra si pensionari in cazul carora stacheta nivelul de trai a fost coborata la sub 50 de euro pe luna. Sunt, in varianta fericita, public-tinta pentru revistele de sfaturi practice, in care intelectualele incadrate in sistemul de invatamant romanesc, de exemplu, sunt instruite sa-si remaieze cat mai fin firul dus de la ciorapi ori sa lipeasca melamina desprinsa de pe mobila din bucataria primita zestre. Acestia sunt oamenii pentru care, pentru ca o recunosc sau nu, viata in sine este un lux.

Intr-o lume paralela, despartita de o patura insignifianta a categoriei de mijloc, traiesc oamenii care si-au facut din lux — fie el de un veritabil bun gust sau de un kitsch care-ti atenteaza la retina — un modus vivendi. Intr-o Romanie in care venitul mediu se chinuie, gafaind, sa ajunga la 300 de euro, an de an ne inventariem milionarii in dolari, chiar daca statisticile acestea se suprapun pe alocuri, fara vreo relevanta desigur, cu cele ale D.N.A.-ului sau ale Parchetului General. Acestia sunt oamenii al caror stil de viata il deduci citindu-le nu neaparat destainuirile in interviuri-advertorial, ci, de exemplu, reclama din revistele, din categoria glossy, care le sunt dedicate, revistele care le arata romanilor ce este luxul. Si pana la ce cote de suportabilitate ajunge el. Vedem, de pilda, ceasuri cu cadranul batut in safire, cu pretul de catalog cat o jumatate de garsoniera, costume de mii de euro ori creme pe baza de caviar de cateva sute de euro "potirul", pe care chiar le gasesti in magazine din Capitala.

La fel cum si revistele glossy stau, in standurile de presa, alaturi de revistele de sfaturi practice, asa merg alaturi si cele doua categorii de populatie, fara sa-si poata imagina nici una cum e sa traiesti ca si "vecinul" de cursa. Romania paradoxurilor face ca aceste doua categorii de oameni, cam la fel de numeroase, sa se asemene, totusi, intre ele... Nu numai in privinta conditiei de om. Ci in privinta luxului, care pentru unii este convertibil in masini, bijuterii, toalete si pe care ceilalti il reduc la notiunea de viata.

2007 a fost un an greu, un an in care pentru majoritatea populatiei binele a stagnat, iar altora le-a mers mai prost. A fost un an in care, dupa principiul lui Murphy — "Zambeste, maine poate fi mai rau" —, trebuia sa fi fost un popor cu gura la urechi. Dar nu e tarziu. Previziunile economistilor ne indeamna sa radem, pentru ca vine si 2009.