Scara de valori, ca şi speranţele, aşteptările şi idealurile oamenilor, se „pliază” pe vremurile trăite, şi poate mai mult ca niciodată se vede acest lucru în ceasurile de bilanţ ale sfârşitului de an. Nu e vorba aici de bilanţul pe stil bugetar, coafat instituţional după modelul numărarea nimicului, şi prezen­tarea acestuia ca un nimic eficient şi necesar în acelaşi timp, ci de bilanţul interior pe care fiecare semen şi-l cam face înainte sau după numărătoarea inversă şi ploaia de confetti aferentă. Oamenii ar fi, probabil, şocaţi dacă ar putea să-şi decodeze reciproc aceste scări de valori, reflectate de aceste bilanţuri şi ambiţii personale pentru anul ce vine, constatând că figurează în planurile altora ca nişte bieţi pioni sau pârghii bune de acţionat pentru neobosita urcare cu o treaptă mai sus. Mulţi s-ar îngrozi dacă ar putea afla, cumva, aşteptările şi speranţele unora dintre semenii lor pentru anul care bate la uşă. Ar realiza, poate, cât de mult se bazează fericirea limitată a unora pe nefericirea cumulată şi constantă a altora.
Tocmai de aceea, în noianul de spe­ranţe legate de 2011, probabil că vor fi suficienţi cei care vor uita de maxima : „Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se îndeplinească”.
Oricum, pentru foarte mulţi români orizontul de aşteptări legate de anul care vine s-a îngustat până la micime. În primul rând, pentru că ar fi comic ca, după experienţa discursurilor festive din 2009 şi 2010, să li se promită şi acum că 2011 va fi anul în care România va ieşi din criză.
Secretul legat de cât de bun va fi noul an stă, probabil, în cu totul altă parte. Sigur, mulţi vor dori, pur şi simplu, ca 2011 să fie un an în care cuvintele „F.M.I.”, „rece­siune”, „austeritate”, „tăieri”, „şomaj” să le dispară din vocabular. Puţini mai cred că vor reuşi acest lucru. Unii consideră că 2011 ar putea avea ca motto fronstispiciul Infernului lui Dante : „Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici!” Se fac tot felul de profeţii mai mult sau mai puţin nostradamice, apocaliptice sau post-apocaliptice despre catastrofe monetare, cataclisme financiare şi purgatorii fiscale. Se lansează tot soiul de proorociri de genul „să vedeţi ce va fi” (şi nu în sens po­zitiv), „abia de la anul începe” sau, şi mai plin de „speranţe” : „nu se va mai putea, ne ducem cu toţii”.
Una peste alta, tăvălugul noului an nu va nivela uniform. Dacă pentru unii 2011 va însemna disponibilizare, sărăcie lucie, lipsă de perspective şi o disperare mocnită, pentru alţii, anul viitor ar putea fi punctul de plecare într-o afacere de succes, ar putea fi startul unor cariere promiţătoare sau anul în care culeg roadele unor eforturi constante şi îndelungate. Pentru cei care refuză resem­narea şi autocompătimirea, pentru cei care s-au săturat să urască şi să-şi arunce frustrările pe semeni, pentru cei care cred în auto-salvare pentru o salvare generală, 2011 va fi cu siguranţă un an bun, indiferent de mini sau macro-dezastrele de pe scena politică. Secre­tul transformării noului an într-o etapă dintr-un lung drum spre mai bine stă undeva ascuns, în sine, aşteptând să fie descoperit. În aceste zile, o bună parte din sms-urile care împroaşcă cu urări în toate direcţiile, încep cu celebra formulă „Fie ca...” Poate măcar în 2011 ar fi bine să se ajungă la „Să facem ca...” La mulţi ani !