Imediat după arestările de „prime time” de la Siret, cârdăşia vameşi-poliţişti de frontieră de la punctele vamale vizitate săptă­mâna trecută de DNA stabilea un embargou la cărăuşia de ţigări cu cotă-parte de zece zile. „Dă-i dracului, zece zile nu moare nimeni”, spunea un vameş citat copios de presa care a in­tra fericită în posesia foiletoanelor de ste­nograme suculente, care însoţesc arestările în cazurile de corupţie din ultima perioadă.
Zece zile, cam atât aprecia respectivul lucrător vamal că va dura până când lu­crurile vor intra în inerţia lor, de acum şi de tot­deauna. Pentru că această corupţie din vămi a fost şi a rămas una tacită, implicită. Nu e nimeni, din sistemul de stat, şi nici din clasa politică, atât de naiv încât să creadă că un agent vamal „deta­şat” într-un punct – reper de pe harta traficu­lui de ţigări trăieşte cu „solda” de opt milioane de lei vechi, rămasă şase milioane după tăierile salariale de austeritate. Nimeni, nici din ser­viciile de informaţii, nici din DNA, DGA, din poliţie sau din parchete nu credea şi nu crede că pentru acelaşi salariu minim pe economie un vameş e dispus să facă naveta cu avionul, 600 de kilometri dus, 600 întors, pentru a lucra la o caşcarabetă în câmp, între mărăcini şi duty-free-uri. Nici măcar un singur funcţionar din structurile de control ale statului nu e suficient de bătut în cap încât să creadă că vilele, yacht-urile, conturile şi casele de vacanţă care se lăfăiau în declaraţiile de avere ale aceloraşi va­meşi ar fi fost posibile prin „punerea la ciorap” a chenzinei, nici măcar dacă agentul vamal cu pricina şi-ar fi economisit tot salariul, pe o pe­rioadă de câteva sute de ani.
Corupţia din vămi nu e o revelaţie, nu e o concluzie şocantă reieşită din ca­merele de luat vederi şi microfoanele înghesui­te între lambriuri, la Moraviţa, în perioada oc­tombrie – decembrie 2010, după cum se chi­nuie să ne convingă reprezentanţii DNA-ului. Şi tocmai pentru că mita de graniţă e o ches­tiune arhicunoscută şi încetăţenită, e greu să vezi toate aceste raiduri cu mascaţi şi elicop­tere mai mult decât o desfăşurare de forţe menite să ia ochii opiniei publice, pentru o perioadă.
Sigur, criza nu trece, iar situaţia ţării nu se schimbă în bine dacă românii văd mascaţi şi cătuşe la televizor. Şi e greu de cre­zut că mai există vreun român suficient de naiv încât să creadă în caracterul radical al acestor măsuri luate în forţă, la Siret, Naidăş, Mora­viţa sau oriunde altundeva. La fel ca şi în cazul statului în sine, lupta anticorupţie suferă în momentul de faţă de o gravă deficienţă de per­cepţie şi imagine, venită chiar din interior.
De aceea, reacţia multora dintre cei care au văzut vameşii încătuşaţi defilând prin faţa camerelor a fost una de neîncredere. Prea mulţi corupţi buni de făcut rating le-au tre­cut prin faţa ochilor în ultimii ani, fără ca vreunul să fi fost condamnat, fără ca această anticorup­ţie să treacă de faza de faţadă, de zornăitul de­monstrativ de cătuşe şi de stenogramele picante, bune de crescut tirajul ziarelor. Nici chiar cu elicoptere şi sute de pagini de interceptări, anti­corupţia de tip românesc nu mai are credibilitate.
Probabil că vameşii care nu au fost arestaţi, ci au primit doar interdicţie de părăsire a ţării sunt acum deja, înapoi, în ture. Colegii lor aflaţi vremelnic în arest li se vor alătura, după expirarea celor 29 de zile când deja se ştie de pe acum, pentru că justiţia româ­nească a devenit extrem de previzibilă, şi nu în sensul bun, majoritatea componenţilor lo­tului Moraviţa şi Naidăş vor fi lăsaţi în libertate, pe motiv că nu prezintă pericol social. Şi nu după zece zile, ca în cazul Siret, ci peste 30, peste marele dosar de corupţie „Şpagă la Moraviţa şi Naidăş” va începe să se depună praful uitării. E un lucru pe care îl ştiu foarte bine şi cei aflaţi acum la odihnă, în arest. Sistemul, pe care l-au întreţinut, şi nu îi va uita, funcţionează perfect.