Vacanţe de neuitat

Pentru că în destul de multe cazuri informaţiile legate de sejururile estivale, oferite de agenţiile de turism, nu prea se potrivesc cu realitatea de la faţa locului, românii amatori de călătorii la preţuri şi în condiţii decente au creat un site numit http://amfostacolo.ro.

Cu o sinceritate debordantă, de turist jecmănit, oamenii îşi deapănă amintirile legate de concediile estivale de neuitat, în sensul rău al cuvântului. Întâmplător sau nu, cele mai multe calificative de „dezastru” strânse de sejururile la mare sunt colecţionate de litoralul românesc. Astfel, un hotel din Mamaia, prezentat în pliante ca având „servicii de lux, ireproşabile”, este ast­fel zugrăvit de către un ghinionist fost rezident : „Dezastru total. Vechitura de hotel, servicii de doi bani, recepţionere tâmpe, mâncare foarte scumpă şi fără gust sau prea sărată, să nu se strice în frigider. Atenţie la sucurile vărsate... înainte gustă chelnerul, să vadă dacă mai este valabil. Parcare full... Haos total, dimineaţa felia de caşcaval era probabil cea rămasă de la altul. O apă plată era cinci lei.  Iată preţuri de jec­mănit fraierii care dau 14 milioane pe un bilet la jegul numit Mamaia”.

Tot în Mamaia, un alt hotel, care a fost preferatul lui Ceauşescu, are par­te de următoarea cronică : „Camera nu avea aer condiţionat şi, datorită faptu­lui că locuiam la ultimul etaj, tempe­ratura medie în cameră era în jur de 42 - 43 de grade. Aveam un fel de pat mai prost decât cel care l-am avut în ar­mată, deoarece salteaua cred că fu­sese folosită la un bordel sau ceva ase­mănător pentru că buretele din ea era mai tocit decât cadrul de lemn al pa­tului. Baia era un loc unde cred că se făceau teste pentru obţinerea celui mai eficient insecticid, iar locul pe unde ar fi trebuit să fie conductele nu era decât o mare gaură”. Turiştii au fost impresionaţi şi de o specialitate de la restaurantul hotelului : „Am coman­dat ciorbă de pasăre a la carte şi am primit o zeamă care conţinea o bucată de carne cu slănină. Probabil că era vorba de o găină mutantă. Vecinii de masă fiind cetăţeni unguri (vorbeau în maghiară) au plătit pentru o porţie de hamsii prăjite şi o bere zece euro, pre­ţul real fiind de zece lei”.

În Constanţa, la o altă vilă cu „con­diţii ireproşabile”, după ce au plătit sejurul şi au fost asiguraţi că totul e ca în poze, turiştii au avut surpriza vieţii lor : „Vila era în renovări, nu puteai dormi din cauza zgomotului infernal, moloz şi materiale de construcţie peste tot, camera era murdară, fără aşter­nuturi pe pat, nici chiar capac pe wc în baie nu aveau. A urmat apoi «bucătăria complet utilată» – o mizerie şi un dezastru...”

O descriere similară are şi un hotel din Neptun unde „cearşaful era negru, de parcă cineva îşi ştersese papucii făcuţi cu cremă cu el, paharele, nespălate de vreo doi ani, nici măcar chiuveta la baie nu era curată! Ca­pa­cul de la WC nu stătea ridicat, trebuia să îl ţinem noi”.

Iar restaurantul unui alt hotel, din Eforie Sud, are parte de următoarea cronică : „Ca să vă faceţi o idee despre cantitatea de mâncare servită, la cină, de exemplu, prima întrebare pe care ne-o puneam după ce ne ridicam de la masă era: unde mergem să mâncăm?”

Acestea sunt doar o parte din impresiile despre litoralul românesc ale turiştilor români şi, fie că se doreşte sau nu acest lucru, aceste realităţi fac parte din tabloul general denumit, cu un slogan conceput pe zeci de mii de euro, „The Carpathian Garden”.