“Varianta cea mai corectă, tehnic vorbind, ar fi ca Puterea să lase locul unui Guvern de tehnocraţi”

Într-o perioadă în care, în ţară, tensiunea socială şi cea politică sunt încă foarte acute, într-o perioadă în care nu se întrevăd, din partea Puterii, soluţii concrete şi coerente de ieşire din această stare de criză, în care strategiile politice ale Opoziţiei sunt incoerente şi nu prezintă o alternativă viabilă, întrebările care aşteaptă un răspuns neutru, detaşat de parti-pris-uri politice, sunt multe. Care ar fi varianta cea mai corectă : demiterea sau demisia Guvernului, un guvern de tehnocraţi, anticipate, parţiale, demisia preşedintelui, suspendarea preşedintelui? Cine şi ce câştigă, dacă câştigă, de pe urma grevei parlamentare? Cum se poate rezolva blocajul comunicaţional din Parlament, care obligă, din nou, Puterea să recurgă la trecerea legilor prin asumarea răspunderii? Care pot fi repercusiunile combinării protestelor anti-putere cu cele anti-sistem.

Am invitat să ofere răspunsuri la aceste întrebări un expert în drept constituţional. Alexandru Jădăneanţ este directorul Departamentului de Ştiinţe Politice al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul Universităţii de Vest.

“Prin numirea unui Guvern de tehnocraţi Puterea şi-ar putea salva o parte din capitalul politic”

Tensiunea socială şi cea poli­tică sunt, încă, foarte mari în ţară. Demiterea sau demisia Gu­vernului, un guvern de teh­nocraţi, anticipate, parţiale, demisia preşedintelui, sus­pendarea preşedintelui sunt variante luate în calcul în ultimele aproape trei săptă­mâni de când au debutat pro­testele de stradă. Care opinaţi că este strategia optimă pentru gestionarea eficientă a si­tua­ţiei?

În primul rând, se impune clarifi­carea câtorva aspecte tehnice. Pre­şe­dintele nu are pârghii legale să revoce premierul, conform articolului 106 din Constituţie, deci, nici să demită Gu­vernul. În schimb, primul-ministru îşi poate depune mandatul, ceea ce în­seamnă că întreg Guvernul pleacă, lucru pe care nu-l văd, însă, realizabil în acest moment. Demiterea Gu­ver­nului poate avea loc o dată cu trecerea unei moţiuni de cenzură prin Par­lament. Acesta este un alt scenariu pe care nu-l văd posibil în acest moment, deoarece partidele care sunt la gu­vernare par să nu considere aceas­tă strategie ca fiind cea mai potrivită în acest moment.

Suspendarea preşedintelui este o variantă pe care, de exemplu, nu o văd realizabilă acum. Conform Cnstituţiei, Curtea Constituţională trebuie să-şi spună un punct de vedere, care trebuie reţinut de către Parlament. Or, se ştie foarte bine că această instanţă de con­tecios constituţional îi este, să spunem, aproape preşedintelui României. Ma­jori­tatea judecătorilor au fost aleşi în mandatul actualului preşedinte, fie de către Administraţia Prezidenţială, fie desemnaţi de către Camera Depu­ta­ţilor. Şi mai e un aspect care nu poate fi ignorat : trebuie arătat un motiv foarte serios pentru care preşedintele este propus pentru suspendare. Să spunem, totuşi, că Opoziţia reuşeşte să-l suspende pe şeful statului. Ur­mează o perioadă de 30 de zile în care pre­şedintele Senatului, Vasile Blaga, ia frâiele puterii de la Cotroceni, urmând a fi organizat un referendum. Dar pen­tru la referendum trebuie să se pre­zinte aproximativ nouă milioane de ce­tăţeni, şi există riscul ca aceştia să nu se prezinte la vot.

Din perspectiva Puterii, varianta cea mai corectă din punct de vedere tehnic ar fi renunţe la putere şi, pen­tru următoarele şapte - opt luni, să lase locul unui Guvern de tehnocraţi, care să organizeze şi alegerile. Nu cred în teoria că Puterea ar pierde prin acest joc politic. Din contră, ar putea salva o parte din capitalul politic pe care îl mai are.

Din perspectiva Opoziţiei, văd, cu regret o spun, că aceasta nu are un scenariu bine pus la punct : au venit la un moment dat cu această idee de a demisiona în bloc din Parlament, lucru care ar fi dus la alegeri parţiale pentru locurile rămase vacante. Respectivul mandat, însă, s-ar fi încheiat în mod natural când s-ar fi terminat întregul mandat al Parlamentului. Or, acest lucru ar fi impus nişte costuri, inutile din punctul meu de vedere, şi, desigur ar fi fost o bună ocazie pentru Putere de a arăta cât de neserioasă este Opoziţia. Şi asta pentru că, în cei patru ani de mandat, au existat momente mult mai grave în care parlamentarii Opoziţiei ar fi putut recurge la acest gest. Acum e tardiv, iar ei şi-au dat seama de acest lucru şi, văzând că pierd la imagine, încearcă să reme­dieze aspectul prin declanşarea grevei parlamentare.

Parţialele au fost şi ele aduse în discuţie în aceste ultime aproape trei săptămâni şi, după cum se schimbă stra­tegiile de la o zi la alta, s-ar putea să asistăm, totuşi, la o revenire asupra acestei idei. Sunteţi pentru alegeri parţiale sau pentru o consumare la termen a mandatului legis­lativ?

Dacă Opoziţia ar reveni la planul de a-şi da demisia în bloc din Parla­ment, atunci, vrând-nevrând, se ajun­ge la alegeri parţiale. Dar cum tot ei ob­ţin mandatele vacantate în urma demisiei, nu văd care este rezolvarea problemei. Din punctul meu de vedere, este o strategie greşită. Opoziţia va putea fi atacată de către Putere, pe bună dreptate, că dă naştere la o si­tuaţie nefirească în realitatea politică. Dat fiind că mandatul Legislativului expiră în câteva luni, nu cred că acest joc de imagine are vreun final pozitiv pentru Opoziţie.

În plus, oamenii din stradă nu cer parţiale, cer anticipate. Iar ca să avem alegeri anticipate, Guvernul trebuie să cadă, ceea ce înseamnă că trebuie să existe voinţa a cel puţin unui partid de la putere, care să accepte această idee. U.D.M.R., prin unii membri destul de marcanţi, a lăsat la un moment dat să se înţeleagă că ar agrea alegerile anticipate. Aici, însă, intervin nego­cieri foarte fine, calcule care trebuie făcute la nivelul Coaliţiei de guvernare. Ori, sunt multe scenarii posibile, sunt multe informaţii care nu sunt la ve­dere – şi e normal să fie aşa, pentru că politica nu se face întotdeauna la vedere.

“Rezultatul referendumului nu obligă nici Parlamentul, nici Guvernul, nici preşedintele”

Dacă se va ajunge, totuşi, la par­ţiale, e firesc ca Parla­mentul să le declanşeze atâ­ta vreme cât nu şi-a asumat rezultatele referendumului din 2009?

E o discuţie interesantă. Trebuie să pornim de la premisa că acel refe­rendum nu este obligatoriu nici pen­tru Parlament, nici pentru Guvern, nici pentru clasa politică în întregul său. Conform Constituţiei, referen­dumul are un caracter facultativ. În 2009, preşedintele a întrebat poporul dacă doreşte un Parlament unica­me­ral, cu 300 de parlamentari. Dar re­zultatul referendumului nu obligă nici Parlamentul, nici Guvernul, nici mă­car Preşedintele. Nici P.D.-L.-ul, în în­tregul său, nu agrea, la momentul res­pectiv, ideea unui Parlament unica­meral, cu 300 de parlamentari. A fost un joc de imagine, de pe urma căruia s-a câştigat pe moment. Nu putem pune în cârca Opoziţiei faptul că nu s-a modificat Constituţia timp de patru ani, pentru că nu Opoziţia a fost la pu­tere. Puterea nu a dorit – şi pe bună dreptate, aş spune eu –, ca România să aibă un Parlament unicameral.

De ce nu un Parlament uni­cameral?

Tradiţia parlamentară a Româ­niei arată că avem nevoie de două Ca­mere. Unde ar trebui să se lucreze, ar fi la competenţa acestor două Camere.

Şi, ca să răspund la întrebarea anterioară, faptul că Opoziţia renunţă la mandate nu are niciun fel de rele­vanţă vizavi de acest rezultat al re­ferendumului, care nu obligă nici una dintre cele trei instituţii : Parlament, Guvern, Preşedinţie.

“Prin greva parlamentară, Opoziţia intră într-o capcană perfidă”

De miercuri, Opoziţia a intrat în grevă parlamentară. Este o soluţie la problemele care, oficial, au generat-o?

Opoziţia intră într-o capcană des­tul de perfidă, pentru că, în campania electorală, va putea fi atacată că nu şi-a jucat rolul de opoziţie. Ce înseamnă se faci opoziţie? Să mergi în Parlament, să protestezi, să propui amendamente, să-ţi spui punctul de vedere, să comunici respectivele opinii populaţiei. Opoziţia trebuie să ia în calcul că acest joc va fi folosit împotriva ei, la un moment dat. Aceasta se bazează acum că are un capital de imagine destul de bun, dar în politica românească, în şase - şapte luni, echilibrul de forţe, să-l numesc aşa, se poate modifica. Nu se poa­te şti, în momentul actual, care va fi evoluţia pe plan eu­ropean, dacă criza se accen­tuează şi do­vedeşte că măsurile de austeritate lua­te de Guvern se vor arăta a fi benefice pentru populaţie. Sunt nişte necunos­cute care pot duce la o întoar­cere a actualei viziuni a electoratului şi vizavi de Putere, şi vizavi de Opoziţie.

Cine şi ce are de câştigat de pe urma grevei parlamentare?

Opoziţia ar putea câştiga un plus de imagine la electoratul propriu. Cum acesta îi este, oricum, aproape, câşti­gul ar fi foarte mic. Puterea îşi va putea trece mult mai rapid legile prin Parla­ment şi va putea arăta, din nou, că Opoziţia este iresponsabilă, pentru că atunci când ţara se află într-o perioadă grea, lasă instrumentul principal al democraţiei, Parlamentul, şi astfel, acesta nu poate funcţiona la parametri normali.

Trecerea legilor prin asuma­rea răspunderii a reprezentat unul dintre “capetele de acu­za­re” aduse, în această perioa­dă, Puterii, de către Opoziţie. Care este riscul pe care îl im­pli­­că o majoritate a legilor tre­cute prin acest procedeu?

Angajarea răspunderii Guvernului este reglementată de articolul 114 din Constituţie. Este un mod atipic de a legifera, Parlamentul fiind instituţia creată în democraţie să legifereze. Se poate, însă, întâmpla ca un Guvern să aibă nevoie de o lege foarte impor­tan­tă, într-un timp foarte scurt. Procedu­rile parlamentare sunt greoaie, o ştim foarte bine, iar funcţionarea celor do­uă Camere este prost gândită, pentru că ar trebui să existe o împărţire a atri­buţiilor celor două Camere. Guvernul, dacă se bucură de majoritate în Parla­ment, se poate folosi de acest proce­deu, dar acesta ar trebui să fie excep­ţie. În ultima perioadă, chiar dacă Exe­cutivul se bucura de majoritate în Par­lament, a folosit această variantă de angajre a răspunderii politice pe anu­mite proiecte de lege, lucru care a fost criticat de către Opoziţie. Din punct de vedere constituţional, tactica nu poate fi, însă, condamnată şi nu cred că Pu­terea tre­buie acuzată că a uzitat de acest mij­loc. Să mă explic. Să luăm, de exemplu, mult hulita Lege a educaţiei nr. 1/2011. Proiectul acestei legi a fost dezbătut în Senat, timp de luni de zile. În Comisia de Educaţie o avem pe doamna Ecate­rina Andronescu, îi avem pe alţi repre­zentanţi ai mediului universitar care au blocat, pur şi sim­plu, discuţiile pe această lege. Guver­nul, văzând că dis­cuţiile trenează, a retras-o şi s-a folosit de acest mijloc pe care îl permite le­gea, trecerea legii prin asumarea răs­punderii.

E clar şi susţin că proiectele de le­ge trebuie discutate în Parlament, pen­tru că de asta avem Parlament, de asta avem Putere şi Opoziţie, care trebuie să discute articolele de lege în comisiiile de specialitate, unde să se vină cu pro­puneri, cu amendamente – asta înseam­nă democraţie. Dar la fel de bine, în democraţie se pot folosi şi alte forme constituţionale, cum este angajarea răspunderii, despre care vorbeam.

“Dacă în politică nu s-ar intra pentru a face afaceri, nu am mai avea conflicte permanente între Opoziţie şi Putere”

Protestele împotriva Puterii s-au combinat cu cele anti-sis­tem. De altfel, o temă adusă con­stant în discuţie, zilele aces­tea, de către opinia publică, de către reprezentanţi ai societă­ţii civile se referă la necesi­tatea înnoirii clasei politice…

Această dorinţă de înnoire a cla­sei politice este greu de înţeles. Dacă ne uităm la construcţia Parlamentului în funcţie, faţă de anteriorul Legislativ, vedem că aproximativ 70% dintre par­lamentari sunt la primul mandat, sunt oameni tineri. Deci, vorbim deja des­pre o înnoire a clasei politice.

Ceea ce mă sperie pe mine la unii dintre aceşti tineri este că preiau cu foarte mare uşu­rinţă păcatele celor cu state vechi în politica românească. Din păcate, nu-şi însuşesc adevăratele va­lori ale politicii şi marşează foarte uşor şi fără niciun fel de probleme pe meteh­nele polticii româneşti. În politică, avem nevoie de oameni tineri, dar nu avem nevoie de tineri incapabili. Avem nevo­­ie de oameni cu studii superioare, care au arătat că pot conduce o afacere, că au rezultate în domeniul lor de activi­tate. Dar în actuala clasă politică iden­ti­fi­căm şi tineri care, deşi nu au de­mon­­strat că în viaţa profesională pot face ceva, au fost introduşi în politică pen­tru alte considerente – pe care nu le cunoaştem, dar le putem intui.

Din păcate, şi asta v-o spun din perspectiva omului de la catedră, ma­jo­ritatea oamenilor de calitate sunt scâr­biţi de politică, în România, şi nu se implică. Nu se implică pentru că viaţa politică de la noi nu este normală. La noi nu se face politică elegant, aşa cum se face, de exemplu, în Marea Brita­nie, în Germania, în Austria, unde Par­lamentul este forul în care Opoziţia dis­cută cu Puterea, unde se aruncă săgeţi, dar săgeţi elegante, unde se fac analize de text. Dacă urmărim discursurile din Parlamentul României, vom vedea că majoritatea celor care vorbesc acolo nu ştiu să lege corect o frază în limba română. Şi atunci îţi pui întrebarea : vreau să mă amestec în această cloacă sau nu?

Iar aici, vina o au partidele poli­ti­ce, care ar trebui să-şi găsească oameni de calitate, să-i promoveze. În Româ­nia, în majoritatea cazurilor, devine om politic omul care are bani. Omul care in­tră în politică cu bani vrea să facă şi mai mulţi bani. Un om cinstit şi care are o carieră în spate nu intră în politică pen­tru a face bani. Un exemplu bun vine din partea Opoziţiei. Îmi place discursul lui Mircea Diaconu. Omul ăsta nu a venit să facă afaceri, ci să discute idei. Şi la Putere pot fi găsiţi astfel de oa­meni. De exemplu, Toader Paleo­lo­gu, care are un discurs excelent. De ast­fel de oameni am avea nevoie în Parla­ment şi, poate, atunci, nu am ajunge la aceste conflicte permanente între Opo­ziţie şi Putere, la certuri ca în piaţă, ci am avea dezbateri pe ideologie, pe concepte.

Sistemul actual are, însă, asigu­rată o continuitate girată de lege. Probabil, meritocraţia va fi un criteriu de promovare în poli­tică în momentul în care se va ajunge la modificarea radi­ca­lă a actualei Legi a fi­nanţării partidelor politice.

Da, din păcate…

Saturaţia unei mari părţi a elec­toratului faţă de clasa politică anticipează un absenteism masiv la vot, la alegerile din acest an. Cu ce repercusiuni?

În primul rând, i-aş îndemna pe români să iasă la vot. În lipsa expri­mării votului, nu ai dreptul să ataci lipsa de realizări a clasei politice aflate la pu­tere. Nu pot accepta ideea că nu avem pe cine vota. Nu mai suntem în perioa­da R.S.R., în care aveam un singur candidat. Există o plajă destul de largă din care poţi alege un om. Dacă marea masă a românilor va absenta de la urna de vot, atunci se vor prezenta la vot susţinătorii fideli ai unuia sau altu­ia dintre partide. Deci, nu văd pericolul extremelor. Nu văd, acum, tentative ale extremei drepte de a ieşi în spaţiul public pe acest canal politic. Apoi, vor­bind despre Partidul Poporului, P.P.­D.D., cred că românii îşi vor da seama destul de rapid că este vorba despre o farsă politică. Citind cele 20 de puncte ale partidului, orice om cu minime cu­noştinţe îşi dă seama că nu poţi tăia toate impozitele populaţiei şi să dai la fie­care câte 20.000 de euro. Sunt nişte lucruri aberante, care nu au cum să func­ţioneze într-un stat normal, cum consi­derăm că suntem. Repercusiunea unui absenteism masiv de la urna de vot con­stă în faptul că o mână de oameni va decide cui încredinţează frâiele aces­tui stat, îi va decide destinul. Asta s-a întâmplat la ultimele alegeri pentru primar din Timişoara. Dar cei care nu s-au prezentat la urne nu au niciun drept să spună ceva timp de patru ani, pentru că au avut posibilitatea să o facă la momentul oportun.

CV Alexandru Jădăneanţ

Experieţă profesională

- din decembrie 2011 – director al Departamentului de Ştiinţe Politice al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi ?tiinţe ale Comunicării a Universităţii de Vest

- din octombrie 2011 – lector universitar în cadrul Departamentului de ?tiin?e Politice

- octombrie 2008 - septembrie 2011 – preparator universitar în cadrul Catedrei de Politologie

- februarie 2006 - septembrie 2008 – cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

- februarie - martie 2005 – stagiar la Misiunea permanentă a României pe lângă U.E., de la Bruxelles

Educaţie şi formare

- din mai 2010 – doctor în drept constituţional

- octombrie 2008 - februarie 2009 – bursier la Humboldt Universitaet zu Berlin DAAD, Bonn, în domeniile Drept comunitar şi Drept constituţional

- octombrie 2004 - iulie 2005 – master la Universitatea Hamburg

Europa Kolleg, în domeniile Drept comunitar, Economie europeană şi Politică europeană

- octombrie 2002 - septembrie 2004 – studii academice postuniversitare la Universitatea de Vest din Timişoara, Şcoala de Înalte Studii Europene Comparative, şi la Universitatea “Eberhard-Karls”, din Tuebingen - Germania, pe domeniul Drept Şi aqcuis comunitar