Pentru că prin vechea lege a malpraxisului victimele unor erori medicale sau familile lor nu prea aveau vreo şansă de a fi despăgubite, Ministerul Sănătăţii a încercat să schimbe lucrurile pe plan legislativ. Rezultatul este un proiect de lege care, după ce a trecut de Senat, este acum la un pas de adoptare. Noul act normativ încearcă să simplifice procedura de despăgubire şi să dea posibilitatea părţilor implicate să discute şi să negocieze, înainte de a ajunge în instanţă. Până acum, în Timiş au fost extrem de puţine cazuri în care victimele unui caz de malpraxis au putut să obţină despăgubiri, şi nu doar din cauza procedurilor complicate de probatoriul cazului, ci şi, spun unii medici, din cauza relei voinţe a unor firme de asigurări care ar fi fost obligate să despăgubească victimele.


La un pas de adoptare

Noua Lege a malpraxisului este acum la un pas de adoptare, fiind pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, după ce a fost aprobată de Senat şi de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.
Noua lege include în cazuistica malpraxisului şi infecţiile nosocomiale din spitale, afecţiunile dobândite în spi­tal din cauza dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparată, şi a utilizării medicamentelor după expirarea perioadei de garanţie.
Dacă, pe baza vechii legislaţii, pa­cientul obţinea foarte greu de la unită­ţile sanitare datele necesare dovedirii mal­praxisului, prin noile reglementări fur­nizorul de produse şi servicii medi­cale care se face vinovat de malpraxis este obligat “să informeze asupra circum­stan­ţelor şi cauzelor producerii prejudiciilor pretinse, în termen de cel mult 15 zile”.
Pe aceeaşi linie a probatoriului, ve­chea lege permitea ca din Comisia de Malpraxis, care stabilea dacă a fost sau nu vorba de o eroare medicală, să facă parte specialişti locali, care în foarte multe cazuri aveau relaţii destul de apropiate chiar cu cei pe care îi cercetau.  “Din lista judeţeană a experţilor, Comisia de monitorizare şi competenţă profesio­nală pentru cazurile de malpraxis de­semnează un grup de experţi sau un ex­pert, în funcţie de complexitatea cazu­lui, însărcinat cu efectuarea unui ra­port asupra cazului. Dar, de regulă, există un singur expert într-o anumită specia­litate, care poate fi chiar expertul re­cla­mat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi desemnat niciun expert pentru întocmirea raportului asupra cazului. De asemenea, comple­xitatea unui caz poate impune un grup de experţi din aceeaşi specialitate, pen­tru efectuarea raportului asupra cazu­lui. Dar, datorită restricţiilor legislative, grupul de experţi nu se poate forma”, spune chiar Ministerul Sănătăţii, în motivaţia noii Legi a malpraxisului. De aceea noua lege stabileşte că membrii Comisiei de Malpraxis nu vor mai fi de­semnaţi din lista judeţeană a medicilor, ci din lista naţională. Prin această mo­dificare se doreşte evitarea cazurilor de incompatibilitate, precum şi crearea posibilităţii analizării cazurilor com­plexe de malpraxis de către mai mulţi experţi din aceeaşi specialitate.
Până acum, poate şi din cauza re­la­ţiilor interpersonale dintre membrii Co­­­misiei de Malpraxis şi cei acuzaţi, ex­trem de puţine cazuri de malpraxis au fost considerate justificate. Bilanţul anual al Comisiilor de Malpraxis, ca şi al Comi­siei de Disciplină din cadrul Colegiul Medicilor, este relevant : la nivelul Ti­mişului, de exemplu, ultimul raport re­levă că într-un an de zile doar două ca­dre medicale implicate în cau­ze de mal­praxis au fost sancţionate, iar sancţio­narea a constat în mustrare verbală.


Firma de asigurare plăteşte expertiza

Un alt mare impediment care făcea ca puţine acuzaţii de malpraxis să se materializeze într-o anchetă era, potri­vit legislaţiei vechi, plata analizelor me­dicale justificative, pe baza cărora să se poată dovedi malpraxisul.
Dr. Livius Cârstea, membru în Co­misia Judeţeană de Malpraxis Timiş, spu­ne că numărul extrem de mic de cazuri de malpraxis luate în discuţie de Comisia Judeţeană de specialitate, se explică prin legislaţia de profil care obligă vic­tima sau familia acesteia să plătească expertizarea doveditoare necesară in­strumentării cazului respectiv, exper­ti­zare care poate avea costuri de ordinul miilor de euro – sume care nu sunt la îndemâna majorităţii pacienţilor ajunşi în situaţii de acest gen. “Plata experti­zei ar trebui făcută de Ministerul Să­nă­tăţii, nicidecum de aparţinătorii victi­mei cazului de malpraxis. Ar trebui gândit un sistem care să nu îngrădească acce­sul celor fără posibilităţi materiale deo­sebite la analiza cazurilor în Comisia de Malpraxis, şi care nici să nu ducă la un val de sesizări nejustificate”.
Noua Lege a malpraxisului vrea să schimbe această stare de lucruri, mai ales că, după cum specifica şi Ministerul Sănătăţii, pentru soluţionarea cauzelor de malpraxis se impune efectuarea unor expertize care, de regulă, se plătesc de către pacient. Costul ridicat al experti­zelor poate duce însă la întârzierea procedurii de soluţionare a cauzelor.
Noua lege schimbă puţin lucrurile, în sensul că transferă aceste cheltuieli nu pe Ministerul Sănătăţii, cum propu­neau liderii sindicali, ci pe societatea de asigurare. “Expertizele necesare soluţionării cauzelor de malpraxis se plătesc anticipat de către societatea de asigurări la care a fost încheiată poliţa de asigurare de către medicul cercetat şi vor fi recuperate de la partea care a solicitat declanşarea procedurilor, dacă ancheta nu stabileşte vinovăţia medicu­lui”, stipulează noua lege. Ceea ce în­seamnă că există, totuşi, un risc asumat de cei care fac acuzaţiile de malpraxis, în sensul că, dacă acuzaţiile formulate nu se confirmă, vor primi din partea societăţii de asigurare factura pentru analizele medicale realizate, necesare probatoriului cazului de malpraxis.


Dr. Mihai Ionac : “În Timiş au fost maximum două cazuri în care firmele de profil au acordat despăgubiri”

Prin noua Lege a malpraxi­sului, în afară de personalul me­dical, care avea deja obligaţia de asigurare pentru garantarea răspunderii civile, se introduce aceeaşi obligaţie şi pentru furni­zorii de produse şi servicii me­dicale, sanitare sau farmaceu­tice. Aceştia sunt obligaţi să în­cheie o asigurare de răspundere civilă pentru prejudiciile pro­duse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi trata­ment, “generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozi­ti­velor medicale, substanţelor medicamentoase şi materialelor sanitare, în perioada de garan­ţie sau valabilitate”.
Medicul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, consideră că noua lege ar trebuie să schimbe, pe acest segment al despăgubirilor pentru malpraxis, şi felul în care societăţile de asigurări se achită de această obligaţie. “Cred că e nevoie de completarea legii şi în sensul obligării societă­ţi­lor de asigurare să-şi respecte obligaţiile contractuale. În ju­deţ, toate cazurile de malpra­xis în care victimele sau fami­liile acestora au primit despă­gubiri se pot număra pe dege­tele de la o singură mână. Cred că au fost maximum două ca­zuri în care firmele de profil au acordat despăgubiri. Şi aceas­ta deşi pentru cadrele medi­cale ce profesează se plătesc sume imense, lună de lună, an de an, pentru poliţele de asigurare de malpraxis. Aceste asigurări de malpraxis au ajuns să fie un business extrem de profitabil pentru o serie de societăţi de asigurări care, deşi încasează sume fabuloase pentru aceste poliţe de asigurare, nu contribuie decât în cazuri foarte rare la despăgubirea victimelor sau fa­mi­liilor acestora”.
La rândul său, deputatul ti­mişean Horia Cristian, mem­bru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, crede că ar trebuie făcute o serie de modificări legislative în ceea ce priveşte asigurările de malpra­xis. “Eu cred că aceste asigu­rări ar trebui să fie obligatorii nu doar pentru personalul medi­cal, ci pentru toate profesiile liberale. Şi aceasta pentru că în fiecare dintre aceste profesii se pot face greşeli cu consecinţe foarte grave”.


Negocieri, înainte de recurgerea la instanţă

Marea noutate legată de noua Lege a malpraxisului e că instanţa nu va mai fi singura modalitate prin care victimele pot obţine des­păgubiri.
Astfel, potrivit noii legi, Comisia de monitorizare şi competenţă pro­fesională pentru cazurile de mal­praxis va avea ca atribuţii princi­pale nu numai stabilirea existenţei sau inexistenţei unui caz de mal­praxis, dar şi facilitarea soluţionării amiabile a conflictelor dintre pa­cienţi şi personalul medical, fur­nizorul de produse şi servicii medi­cale, sanitare sau farmaceutice. “Având în vedere tendinţa din sta­tele Uniunii Europene, de soluţio­nare a cazurilor de malpraxis prin mediere, prin noul proiect de act normativ se introduc prevederi pentru facilitarea procedurilor ad­ministrative şi reducerea la mini­mum a procedurilor juridice”, spu­ne Ministerul Sănătăţii care crede că în acest fel s-ar reduce şi supra-aglomerarea instanţelor cu cazuri de acest gen.
Potrivit noii legi, Direcţiile de Sănătate Publică pot angaja media­tori autorizaţi pentru soluţionarea conflictelor dintre victimele mal­praxisului şi personalul medical sau furnizorul de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceu­tice. Dacă victima prejudiciului şi personalul medical, furnizorii de produse şi servicii medicale, sani­tare sau farmaceutice ajung la o în­ţelegere, vor încheia un contract de tranzacţie, cu acordul asigură­torului. Prin aceasta se preîn­tâm­pină un proces dintre victima preju­diciului şi personalul medical, fur­nizorii de produse şi servicii medi­cale, sanitare sau farmaceutice, în care să se pretindă noi despăgubiri pentru prejudiciile produse.