Vinul

Vinocidul lui Deceneru e bine cunoscut. Dacii din care ne-au tras romanii le aveau cu trasul la masea. Storceau ciorchinii si apoi se rugau la Zalmoxe sa le fiarba mustul care, dat pe gat, se suie la cap si te scapa de urat.

Betivanii barbosi o cam tineau in chefuri, intarziind la batalii si pierzand acele inclestari pe viata si pe moarte. Fiind euforici, cand cadeau strapunsi de palos ori sageti se-ntindeau in tarana si se puneau pe ras pana dadeau ortul popii Deceneu. Morti de ras, ostenii lui Burebista, Scoryllo sau Decebal, erau apoi arsi si-ngrasau pamanturile manoase ramase de la navalitori.

De aceea, marele preot i-a soptit in auz marelui rege sa puna pe foc frumusete de podgorii. Arse de vii, viile (vitele de coarde, cum s-a spus, e gresit, fiindca s-au parlit si parjolit coardele de vita nobila, nu nubile fiindca acelea i-au asteptat pe romani conjugand alt verb incordat, in urma carei conjugari ne-am nascut noi, romanii, presarati mai apoi cu romi, conlocuitori cu unguri si parasiti de sasi), i-au lasat pe daci pe uscat.

Suparati in draci, acestia au cautat inlocuitori gasind metoda de a stoarce licori nabadaioase din alte fructe. Prunii au fost primii care au intrat in lupta. Apoi tot ce dadea rod care fierbea. Si cum rachiurile erau mai periculoase ca detinatorul de adevaruri numit vin, s-a revenit asupra ordinului si au reaparut viile cu care s-au insotit viii cu chef de iubit pocalul.

Astazi (urmasii de daci si de romani) cand vinul (despre care evreul muribund i-a vandut fiului secretul ca se face si din struguri) curge-n valuri din orice ca si alte lichide euroconforme (cu e-uri adica!) veselia este starea de spirit care pune stapanire pe noi si, beti de har si sperante, vedem dublu, ni se pare ca suntem bogati, dam fuga la vot si apoi la raftul cu oferte de pupazat vazul. Bem de stingem si, desi n-avem drumuri bune, mergem pe sapte carari. Catre crasma, desigur, de unde ne-ntoarcem, in acelasi mod, la birt, caci restaurantele sunt pline, iar bufetele scumpe.