Ajutoarele sub formă de alimente de bază pe care le primeşte România de la Comunitatea Europeană continuă să fie nişte afaceri de zile mari pentru firmele care se ocupă de ambalarea şi distribuirea aceste stocuri de intervenţie comunitare, destinate şomerilor, pensionarilor şi persoanelor cu venituri mici.
Deşi miza este extrem de mare, fiind vorba de valori de ordinul milioanelor de euro, pentru România un număr suspect de mic de firme de profil s-au arătat interesate de această afacere cu un potenţial de câştig enorm, aşa că licitaţiile de adjudecare a contractelor pentru ambalare şi distribuire au fost câştigate în urma unor adjudecări la care au participat patru sau chiar două firme. Din cauza concurenţei reduse, şi costurile totale au fost extrem de mari.


O afacere de milioane

România a primit, anul trecut, în cadrul Planului European de Aju­toare pentru Persoanele cele mai Defavorizate, cantităţi foarte mari de alimente de bază, stocate în depozite din ţările europene, în aşa-numitele stocuri de inter­ven­ţie ale Comunităţii Europene. În total, a fost vorba de 135.555 de tone de cereale, 4.500 de tone de lapte praf şi 5.577 de tone de zahăr.
Beneficiarii sunt cei care tră­iesc din ajutor social, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pensionarii cu pensie sub 400 de lei pe lună şi persoanele cu handicap. “Tainul” personal este de 14 kilograme de făină, şapte kilograme de mălai, opt - zece pa­chete de paste făinoase, 13 - 14 pa­chete de biscuiţi, un kilogram de zahăr şi un kilogram de lapte praf.
În Timiş s-au distribuit 876 de tone de făină, 433 de tone de mălai, 221 de tone de paste, 83 de tone de biscuiţi, 80 de tone de zahăr şi 71 de tone de lapte praf
Din cantităţile iniţial reparti­zate României, ce a ajuns ca pro­dus final la categoriile defavori­za­te, a fost vizibil diminuat. Ideea, ca şi în anii precedenţi, la toate con­tractele a fost una şi aceeaşi : sta­tul român a apelat la firme din sec­torul privat pentru a ambala res­pectivele alimente şi a le distribui, companiile cu pricina urmând să fie plătite pentru eforturile lor cu produse în natură, mai precis, din cantitatea totală de produse de bază luate din stocurile U.E., ele aveau dreptul să-şi reţină o parte, ca o contravaloare a serviciilor prestate. Pe lângă asta, primeau de la statul român şi contrava­loa­rea cheltuielilor de transport, pen­tru aducerea respectivelor canti­tăţi de produse în ţară. Trecând peste faptul că, dacă şi-ar mai fi ţinut în portofoliu măcar o singură societate de profil, statul ar fi putut realiza singur, probabil mult mai ieftin, procesul de ambalare şi distribuire, licitaţiile desfăşurate au dus la diminuarea conside­ra­bilă a cantităţilor repartizate iniţial statului român.


Licitaţii cu participare modestă

Deşi existau oportunităţi foar­te mari de câştig din această acti­vitate, licitaţiile organizate de stat în 2010, pentru repartizarea con­tractelor de ambalare şi distribui­re, nu au trezit prea mult intere­sul agenţilor economici, lucru care ridică serioase semne de întrebare în privinţa organizării. Pentru cele 5.777 de tone de zahăr aflat în depozitele de inter­venţie U.E. din Italia şi transpor­tarea la cele 52 de depozite ale structurilor desemnate cu distri­buirea din ţară, contravaloarea contractului a fost de aproape 1,9 milioane de euro, plus 80.000 de euro pentru transport. Contractul a fost câştigat de o firmă din Alba Iulia, în urma unei licitaţii restrân­se accelerate, pe care structura de profil, Agenţia de Plăţi şi Inter­venţie în Agricultură. nu o defi­neşte, dar la care au fost doar pa­tru participanţi.
Într-un final, din cele 5.777 de tone de zahăr au ajuns să fie dis­tri­buite de A.P.I.A., ca produs finit, doar 3.700 de tone, din care Timi­şul a primit 80 de tone (deşi jude­ţe cu o suprafaţă şi populaţie mult mai mică au primit cantităţi mult mai mari – 125 de tone au fost dis­tribuite în Argeş sau 155 de tone, în Dolj –, şi e greu de crezut că Ti­mişul e cu mult peste media pe ţară în ceea ce priveşte procentajul categoriilor populaţiei cu venituri mici). Costul de distribuţie şi am­balare este de 0,51 de euro pe kilo­gram, adică peste 2,3 lei – cost cu mult peste ce se întâmplă în Româ­nia, unde la nicio companie de pro­fil ambalarea şi distribuţia nu costă mai mult de jumătate din preţul final de raft al produsului. La lapte praf, pentru amba­la­rea şi distribuirea la depozitele din ţară a celor 4.500 de tone primite de la U.E., România a plătit 34 de milioane de lei, la care s-au adău­gat cheltuieli de transport de 340.000 de euro, suportate tot de către stat.
Aici s-a organizat aceeaşi li­ci­taţie restrânsă accelerată, la care au participat doar două companii, câştigătoare fiind firma Szent­lo­rinckatai Coop KFT, din Ungaria, cu punct lucrativ în Cristuru Secu­iesc. Într-un final, ca produs finit, ambalat, au rezultat 3.300 de tone de lapte praf, din care Timişul a primit 71 de tone (judeţe mai mici, precum Doljul primind dublu – aproape 140 de tone).
În final, spectaculoase au fost lucrurile şi în ceea ce priveşte pre­lucrarea celor 135.500 de tone de porumb din stocurile U.E., pentru care firma care şi-a adjudecat con­tractul. Aceasta trebuie să livreze făină albă ambalată, mălai grisat ambalat, paste făinoase şi biscuiţi.
Valoarea contractului a fost de 19,7 milioane de euro şi s-a mai alocat o sumă de 5,2 milioane de euro pentru achiziţionarea de ce­reale de pe piaţa comunitară. Pen­tru făină s-au primit patru oferte, în urma aceluiaşi tip de licitaţie, iar pentru mălai, paste făinoase şi biscuiţi, câte trei oferte.
La o asemenea valoare, era normal ca numărul societăţilor interesate să fie de cel puţin 15 - 20. Acesta este numărul minim de societăţi care se înscriu la licitaţii, atunci când “se scot la bătaie” contracte atât de mari.
Într-un final, din cele 135.500 de tone de porumb, statul s-a ales, în contrapartidă, cu 20.000 de tone de mălai (din care 433 în Timiş), 40.000 de tone de făină (din care 876 de tone în Timiş),10.200 de tone de paste (din care 221 în Timiş) şi 3.860 de tone de biscuiţi (din care 83 în Timiş).
Şi în 2010, deci, afacerea am­ba­lării şi distribuirii de ajutoare ali­men­tare comunitare a fost una ex­trem de profitabilă în România, fiind accesibilă, după cum se vede, unui club restrâns de iniţiaţi. Cul­mea e că, deşi costurile de am­balare au fost în foarte multe ca­zuri exagerate, nici rezultatele nu au fost întotdeauna dintre cele mai bune, existând stocuri de marfă trimisă inclusiv în Timiş, ambalată necorespunzător. “Unde am sesi­zat probleme, am întors tirurile îna­poi”, spune Cosmin Dumitrescu, reprezentantul Pri­măriei Timişoa­ra, care se ocupă de procesul de distri­bu­ire a aces­tor ajutoare în municipiu.


Stocuri re-redistribuite

Pe lângă controver­sele legate de proce­dura de atribuire a acestor contracte şi felul în care se distribuie pe plan local aceste ajutoare ridică sem­ne de întrebare, deşi nu neapărat din vina autori­tăţilor locale. Pe lângă în­târzierile cu care a fost fur­nizat laptele praf în Timi­şoara, cel puţin, au rămas stocuri destul de mari ne­distribuite, pe motiv că be­neficiarii nu le-au reven­dicat. “Din păcate, noi avem pe Timişoara, în momen­tul de faţă, aproape 280 de tone de alimente ră­ma­se nedistribuite” spune Cosmin Dumitrescu.
În acest sens, Direc­ţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara a anunţat că din această săp­tămână se vor distribui produse alimentare, pro­ve­nind din stocul U.E. persoanelor aflate pe lis­tele suplimentare furni­zate de către Consiliul Ju­deţean Timiş – adică, per­soanele care au îndeplinit condiţiile de acordare a acestui ajutor începând cu 1 august până în 31 decembrie 2010. Atât persoanele afla­te pe listele suplimentare, cât şi cele care nu s-au pre­zentat pentru ridicarea produselor alimentare au fost rugate să vină la se­diul de distribuire din Ti­mişoara, pe strada Ioan Plavoşin, nr. 21 (zona Me­hala) pentru a beneficia de acest ajutor.
Cu toate aceste ape­luri, e de aşteptat să ră­mâ­nă canti­tăţi nedistribuite destul de mari, pentru că beneficiarii ori nu sunt interesaţi, ori nu ştiu că au această oportunitate, ceea ce ridică nişte sem­ne de întrebare în ceea ce priveşte organizarea.
Iar în privinţa desti­naţiei stocurilor neridica­te, lucrurile nu sunt foar­te clare, la Agenţia de In­tervenţie şi Plăţi în Agri­cultură Timiş cel puţin. “Nu ştim încă ce se va în­tâmpla. În alţi ani au fost distribuite spre zonele din ţară în care s-au epuizat cantităţile de alimente distribuite”, ne-a declarat Nicolae Dan Micluţă, şeful A.P.I.A. Timiş.
“E foarte posibil ca restul de produse rămase neridicate să fie redistri­buite, tot în judeţ, acelu­iaşi gen de categorii, deci să fie unele persoane din cele patru categorii bene­ficiare care să poată bene­ficia de două ori de acest ajutor”, spune, însă, Cos­min Dumitrescu, reprezen­tantul Primăriei Timişoara.
Evident, poate şi din cauza numărului foarte mare de bene­ficiari, veri­ficări în pri­vinţa justeţii solicitării acestor aju­toare, mai ales în cazul persoanelor care declară că nu au niciun ve­nit, sunt extrem de greu de făcut. Doar în Timişoa­ra, numă­rul beneficiarilor trece de 21.000 de per­soane, după cum preci­zea­ză Cosmin Dumitrescu.