Zece crime cu autori necunoscuţi rezolvate de poliţiştii timişeni

Poliţiştii timişeni au soluţionat zece cazuri de omor cu autor necunoscut, în ultimul an şi jumătate. Niciunul, însă, mai vechi de doi ani. Alte 15 crime aşteaptă încă să fie soluţionate, dar cu fiecare zi care trece sarcina poliţiştilor devine mai dificilă. Iar dacă, timp de 15 ani, un caz de crimă rămâne nerezolvat, criminalul nu mai este căutat, şi chiar dacă ar fi găsit, acesta nu ar mai fi tras la răspundere pentru fapta sa.

15 crime vechi, în sertarele criminaliştilor

Puţine dintre cazurile de omor ne­rezolvate imediat de criminalişti sunt soluţionate după trecerea unui număr mai mare de ani de la producerea faptei. Statisticile Poliţiei Timiş arată că e dificil de rezolvat cazuri mai vechi.

Dacă ne uităm la dosarele soluţio­nate în anul trecut şi în prima jumătate a acestui an, observăm că faptele nu au mai mult de doi ani vechime. Potrivit statisticilor înregistrate la Biroul de Investigaţii Criminale, criminaliştii timişeni au intrat în anul 2010 cu 17 cazuri de crimă cu autor necunoscut nesoluţionate. Pe parcursul anului, acestora li s-au adăugat şase cazuri noi de omor. Până la finalul anului trecut, criminaliştii au soluţionat cinci cazuri de crimă, dintre care trei s-au făcut cu identificarea autorilor, pentru ca în luna decembrie să aibă 18 cazuri de crimă cu autor necunoscut, după cum precizează comisarul-şef Ioan Bîra, şeful Serviciului de Investigaţii Crimi­nale din cadrul I.P.J. Timiş.

Anul 2011 pare să arate mai bine pentru criminaliştii timişeni, spune ofiţerul. “Am plecat în evidenţe cu 18 cri­me cu autor necunoscut, la care au mai intrat trei cazuri şi au fost rezol­vate şase, din care patru erau cazuri mai vechi de un an. Astfel, la finalul lunii iulie am rămas în evidenţă cu 15 crime nesoluţionate”.

Cel mai recent caz de crimă soluţio­nat de criminaliştii timişeni, după mai bine de un an de la producerea faptei, este cel al paznicului timişorean ucis de trei hoţi, în luna februarie a anului tre­cut. Suspectul principal în acest caz, un bărbat de 35 de ani, a fost extrădat au­torităţilor timişene la finele lunii iulie, din Italia.

Tot în acest an, criminaliştii timi­şeni au soluţionat şi cazul boitarului ucis de doi colegi, în urma unei alter­caţii pe fondul consumului de alcool, în luna martie a anului trecut, la o stână din Sacoşu Turcesc.

Poliţiştii timişeni i-au identificat şi pe indivizii care, în decembrie 2010, la Timişoara, au ucis o bătrână de 76 de ani, cu mai multe lovi­turi de cuţit. Aceştia sunt doi tineri de 20 de ani, din localitatea Stanciova.

Un alt caz soluţionat în acest an a fost şi cel al morţii boschetarului al cărui cadavru a fost descoperit într-un canal de la marginea oraşului. În urma verificărilor, criminaliştii timişeni au stabilit că victima a fost ucisă, în noap­tea de 31 decembrie 2010, de către patru oameni ai străzii. În urma unui scandal la beţie, aceştia l-au bătut crunt pe bărbat, după care au tăiat gheaţa şi l-au aruncat în apă, când încă omul nu murise. “Toţi cei patru erau oameni ai străzii din Bihor, care veneau şi plecau periodic. A fost foarte greu să le dăm de urmă, iar dacă nu am fi avut ajuto­rul colegilor de la Bihor ar fi putut ca şi acest caz să rămână cu autor necu­nos­cut”, consideră comisarul-şef Bîra.

Cazurile vechi, dificil de soluţionat

Întrebat de ce se ajunge la zeci de situaţii de crime care rămân nerezol­vate ani de zile sau chiar niciodată, şe­ful Serviciului de Investigaţii Crimi­nale Timiş spune că nimeni nu poate da termene de soluţionare atunci când intervine un caz de crimă. “Nu e ca la strung. Un dosar cu A.N, dacă nu e re­zolvat imediat, devine dificil. E nevoie de o informare complexă, pentru că au­torul nu se predă sau lasă probe, fiind conştient de urmări. Dacă privim sta­tistic, la omor sunt înregistrate şi in­fracţiuni care sunt accidente de muncă. Trebuie să facem cercetări pentru a vedea dacă omul respectiv a fost împins, de exemplu. Până se dă soluţia de ne­începere a urmăririi penale, trebuie să le rezolvăm şi pe acelea. Ideea e că prin­cipala activitate o are criminalistul ca­re pune la dispoziţie probatoriul, pentru că, dacă după nouă ani de la o crimă es­te găsit un suspect, trebuie să se poată verifica probele care au fost ridicate la faţa locului”, explică Ioan Bîra.

Celor care pun sub semnul între­bării profesionalismul personalului de la Investigaţii Criminale – sub pretex­tul lipsei de experienţă sau a interesului scăzut faţă de activitatea pe care o des­făşoară –, comisarul-şef Bîra susţine că astfel de acuze sau bănuieli nu pot fi îndrepatte spre oamenii din subordinea lui. “Nu poţi spune că angajaţii mai ti­neri sunt mai lipsiţi de profesionalism. Apoi, cei mai tineri dintre oamenii noş­tri, doi la număr, au deja cinci ani de ex­perienţă în activitate, ceea ce nu e puţin, pentru că numai asta au lucrat. Omo­rul nu este o infracţiune care să poată fi prevenită, sunt acte spontane. Apoi, trebuie luată în calcul şi infracţionali­tatea cu particularităţile judeţului în care trăim, pentru că niciodată nu vom putea compara Bistriţa cu Timişul, care e cel mai mare judeţ din ţară, cu peste 500.000 de locuitori doar în Timi­şoara, neoficial”, arată Ioan Bîra.

La întrebarea dacă numărul mare de crime nerezolvate şi dificultatea de soluţionare a acestora se poate explica şi printr-o inventivitate mai mare a au­torilor, o perfecţionare a acestora, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale spune că în judeţ nu se poate vorbi de o criminalitate mai gravă la omoruri în sensul modului de operare, deşi, prin accesul la informaţii, descrierea fapte­lor infracţionale în amănunţime în me­dia, infractorii potînvăţa şi prelua multe idei. “În Timiş avem foarte mul­te cazuri de crimă de tipul «mioriţelor», omoruri care au loc în timpul unor scan­daluri. Deci, nu vorbim de o crimina­litate deose­bită, cu premeditare”, mai spune Ioan Bîra.

Un mare impediment : prescriptibilitatea crimelor

Grav este că, în România, dacă timp de 15 ani, un caz de crimă rămâne nerezolvat, criminalul nu mai este căutat, conform art. 122 din Codul de Procedură Penală, răspunderea penală prescriindu-se după 15 ani când, pen­tru infracţiunea săvârşită, pedeapsa es­te detenţie pe viaţă sau o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 15 ani.

Dacă autorul este cunoscut, dar nu este prins, termenul până la care inter­vine prescrierea este de 20 de ani. După această perioadă, ucigaşii le pot râde în nas anchetatorilor. Logica sistemului judiciar este că în acei zeci de ani în care nu au fost descoperiţi, criminalii s-au reabilitat...