“Zona culturală a Timişoarei este mult mai conservatoare decât se pretinde”

După “Faust”, una dintre cele mai importante producţii ale Operei Regale din Londra, transmise în direct, simultan, la Timişoara şi Bucureşti, zilele acestea va fi proiectată “Tosca”, tot de pe scena “Covent Garden” – în 26 noiembrie la Timişoara, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, iar în 28 noiembrie, la Opera Bucureşti.

Dacă în Capitală, un astfel de concert a determinat schim­ba­rea agendei de evenimente a Operei Naţionale Bucureşti şi a Casei de Licitaţii Artmark, în Timişoara, spectacolele transmise în High Definition, deşi de o calitate impecabilă, nu strâng săli umplute până la refuz. Sorin Arădean, administratorul firmei D’ STARS, care proiectează la Timişoara spectacole în HD, transmise de pe scenele marilor opere din lume – Metropolitan, Covent Garden, Teatro alla Scala, Gran Teatre del Liceu, Alfano Teatro Real, Bolşoi Teatr – vorbeşte despre acest tip de spectacol, despre modul în care acesta este primit şi încurajat la Timişoara, despre profilul publicului, dar şi despre spectacolele pe care le aduce de pe marile scene de operă ale lumii, în stagiunea 2011 - 2012.

“La Timişoara, lumea este mult mai comodă, mai conservatoare”

Transmisiunile live ale unor spectacole de operă, de pe marile scene ale lumii, nu mai reprezintă, pentru mul­tă lume, o noutate. Cum şi când a începutul “poves­tea” acestor transmisiuni, la Timişoara?

În ianuarie 2009. A fost o ştire pe o agenţie de presă, prin care se anunţa că un cinematograf din Bu­cureşti face o asemenea transmisie de la Metropolitan Opera, din New York, opera “La Rondine”, de Puccini, cu Angela Gheorghiu, Roberto Alagna şi Marius Brenciu în rolurile principale. Cum ştirea a fost publicată cu câteva zile înainte de spectacol, nu am mai găsit bilete, dar peste alte câteva zile am putut să văd arii din opera respectivă pe internet, ca urmare a unei excepţii de la regulă, pe care Metropolitan a făcut-o în privinţa acelei transmisii, a fost difuzată si de canalul de televiziune cultural franco-german Arte. A fost un spectacol deosebit : în seara în care s-a dat opera am ascultat-o pe Radio România Cultural, dar lipsea informaţia vizuală şi, în plus, nu era sunet de foarte mare performanţă : una este să asculţi la radio, şi alta, într-o sală de cinema. Şi mi-a venit ideea : cum ar fi să fie transmise astfel de spectacole şi la Timişoara? După asta a început o tevatură ane­voiasă în privinţa găsirii sălii, care trebuie să corespundă standardelor şi din punct de vedere al publicului, şi al organizatorului. Dacă sala este foarte scumpă, marja de profit sca­de, iar marjele de profit de la ase­menea spectacole nu sunt, oricum, foarte mari, licenţele fiind foar­te scumpe. Aceste spectacole sunt mai degrabă vândute pentru a fi ali­pite unor afaceri deja existente, în general, cinematografelor. Cu sala a fost complicat : dacă sala era în regulă din punct de vedere acus­tic, atunci era scumpă, dacă era ief­tină, avea alură de cămin cultural, şi nu poţi veni cu Metropolitan Ope­ra într-un cămin cultural. Sau, dacă era în regulă în privinţa chiriei şi a felului în care arată, avea probleme de confort termic pentru public, pe timp de iarnă. Într-un final, pentru că opţiunile în privinţa unei săli potrivite nu erau foarte variate, am mers la U.­S.­A.B., unde am găsit o sală rezona­bilă, cu o acustică bună, dar, după câteva luni, ne-am dat seama că, de fapt, comportamentul publicului din Bucureşti care n-are nici o problemă să meargă la asemenea spectacole până în Rahova (unde umple o sală de cinema de, iată, doi ani de zile), nu se regăseşte şi la Timişoara, publicul local reproşându-ne alegerea făcută în privinţa sălii. Lumea culturală timişoreană este mult mai comodă, mai conservatoare.

Aţi avut vreo susţinere finan­ciară iniţială?

A existat o susţinere finan­cia­ră din partea unor prieteni care ne-au ajutat, împrumutându-ne cu bani, pentru că investiţia este destul de mare. Lucrurile au mers însă greu pentru că ştacheta tehnică pe care o avusesem eu la aparatură era foarte sus, ducea spre o investiţie de 400.000 - 500.000 de euro. Dar e adevărat că cifra era dată de ceea ce îmi doream : echiparea unei săli cu toată tehnica necesară proiecţiilor, inclusiv 3D. Iar atunci, am scăzut ştacheta tehnică fără să scad nivelul de calitate a ceea ce urma să fie prezentat publi­cului, aşa că la aparatura pe care am cumpărat-o, imaginea obţinută este mai mult decât mulţumitoare, pentru că este High Definition, fiind chiar mai bună decât cea pe care am văzut-o în Bucureşti, Buda­pesta, Szeged, Zagreb şi Praga şi, mai nou, la Cluj şi la Craiova. Eu nu am apa­ratură de cinema, am doar apara­tură profesională. Printre multe transmisiuni, am dat, în aprilie, nun­ta regală britanică, noi fiind singurii în ţară care am transmis într-o sală de spectacole acest lucru. Şi s-a văzut excepţional, impecabil. Deh, imagine BBC. Mă uitam la cameramanii uşor sideraţi ai televiziunilor locale, care erau prezenţi în sală, şi cărora literalmente nu le venea să creadă că o imagine HD se poate vedea într-atât de bine ca şi proiecţie de cinema. Ţin să mulţumesc şi pe această cale conducerii TVR HD, cu sprijinul căreia am oferit publicului timişorean această transmisie unică, istorică.

Cele mai multe spectacole le-aţi transmis, la Timi­şoa­ra, în Aula Bibliotecii Cen­trale Universitare.

Da. Ea nu a nu a intrat în calcu­lele mele iniţiale din simplul motiv că, pe atunci, în septembrie 2010, când am realizat prima transmi­siune, aripa de clădire în care se află Aula nu era terminată şi, mai mult, nici măcar nu ştiam că în clădirea respectivă există o aulă foarte potri­vită ca şi acustică. Conducerea B.C.U.T. s-a arătat foar­te deschisă – fapt pentru care îi mul­ţumesc pentru amabilitate –, pro­punerea mea venind în prelungirea a ceea ce-şi planificase domnul director Do­cea să se întâmple cu această sală, în care au loc seratele literare Dan­te Alighieri, lansări de carte, proiecţii de filme deosebite. E bine că aula are o consacrare culturală în creştere, pe care nu doar eu o dau prin aces­te transmisii, ci toate celelalte lu­cruri care se întâmplă aici şi la care am făcut trimitere.

“Publicul care vine la opera clasică ştie despre reprezentaţiile de la opera transmisă în HD”

În toamna acestui an, a avut loc o premieră naţională, la care aţi participat : transmiterea în direct, prin satelit, în două mari oraşe ale ţării, Bucureşti şi Timişoara, a unui spectacol de la Royal Opera House, Covent Gar­den, Londra. Care a fost “povestea” aducerii în România a lui “Faust”, una dintre cele mai importante producţii ale Operei londoneze?

Odată ce intri pe făgaşul acesta al transmisiunilor directe şi începi să ai un portofoliu, prezinţi încredere pentru alţi purtători de licenţă, pentru că reuşeşti să faci transmisiunea, pentru că ai un vad comercial. Prin urmare, relaţia cu Royal Opera House, de fapt cu purtătorul de licenţă, a decurs sim­plu, cu acesta întâlnindu-mă şi în trecut, la concertul de rămas bun al formaţiei Simply Red, în decembrie 2010.

După “Faust”, Angela Gheor­ghiu revine, pe 28 noiembrie, tot la Bucureşti şi Timişoara concomitent, în „Tosca”. Va fi tot transmisiune live?

Nu va fi o transmisiune live, ci o în­registrare în HD făcută în vara acestui an. La Timişoara, difuzarea spectacolului va avea loc în 26 noiembrie, la Bucureşti, în 28, iar la Sibiu se va da cred că în 9 decembrie.

“Friends of Opera”, o organi­zaţie neguvernamentală care are ca scop colectarea de fon­duri pentru susţinerea acti­vi­tăţilor culturale ale Operei Na­ţionale Bucureşti, a jucat un rol important în transmisiunea de la “Covent Garden” pe  scena Opera Naţională din Bucureşti. Colaborarea dumneavoastră este cu ei, sau direct cu Opera Bucureşti?

Nici cu unii, nici cu ceilalţi. La Bu­cureşti este o altă iniţiativă, care nu are legătură cu a firmei mele D’ STARS. Noi încercăm să aco­perim oraşe mai apropiate de Timişoara, am ajuns la Deva, s-ar putea să le reali­zăm şi la Cluj. Dar e foarte bine că la Bucureşti s-a înfiinţat acest grup, “Friends of Opera”, pentru că s-a creat un pre­cedent, şi anume aducerea operei direct în Sala Mare a Operei din Capitală.

În ciuda faptului că maestrul Cor­neliu Murgu, directorul Operei Naţionale Timişoara, m-a sprijinit şi a avut un grad de înţelegere, nu ştiu dacă se simte foarte confortabil cu asemenea transmisii live. În continuare, opera cla­sică umple sala cu 600 - 700 de oameni, şi e interesant că publicul respectiv, deşi ştie de aceste transmisii, se regăseşte totuşi doar în mică măsură la acestea.

Care este profilul publicului acestui gen de spectacole?

Ca şi studii, după cum se vede din întreaga alură a lui, se vede că este un public instruit. La o proiecţie de operă nu vine publicul de la cinematograf. Ca şi segment de vârstă, vin oameni de la 40, 50 de ani în sus, dar există şi o plajă de vârstă mai largă şi cu o medie de vârstă mai coborâtă, în cazul spectacolelor de balet. La specta­cole de balet am avut familii întregi, cu părinţi şi copii de ciclu primar sau gimnazial. Iar la o trans­misie care nu are le­gătură cu opera de­cât parţial, cum a fost în vară, de exem­plu, concertul lui Andre Rieu, de la Maastricht, a fost un public total, care a aplau­dat în sală, pen­tru prima dată la un ast­fel de spectacol – există o anumită reţi­nere legitimă să faci acest lu­cru în momentul în care artiştii nu sunt în faţa ta.

“Multiculturalitatea nu înseamnă neapărat acceptarea uşoară a unor noi forme de manifestare a culturii”

De ce la Timişoara nu există un interes cel puţin la fel de mare pentru acest gen de spec­tacole, ca şi la Bucureşti? În Capitală, concertul din 28 sep­tembrie a determinat agendei de evenimente a Operei Naţionale Bucureşti şi a Casei de Licitaţii Artmark, care avuseseră programate două licitaţii de artă…

Opera Bucureşti a făcut un gest de­osebit, iar acest lucru a fost remarcat de întreaga media, toată presa punc­tând că inclusiv o licitaţie anuală de artă a fost amânată cu două zile pentru ca transmisiunea lui “Faust” să aibă loc – ceea ce a transmis un semnal clar despre importanţa acestor transmi­siuni pentru Opera din Bucureşti şi pentru lumea culturală, în general.

Spuneaţi că timişoreanii nu au avut aceeaşi deschidere. Confirm acest lu­cru : nu au avut aceeaşi deschidere ca şi cea regăsită în Bucureşti, ceea ce pun pe seama faptului că zona culturală a Timişoarei este mult mai conservatoa­re decât se pretinde.

Deşi este un pol de multicul­tu­ralitate…

Multiculturalitatea nu înseamnă neapărat acceptarea uşoară a unor noi forme de manifestare a culturii, pentru că, de fapt, aceste transmisiuni sunt o nouă manifestare a culturii în mod dife­rit. Că vorbeam despre reacţiile publi­cului, vreau să vă spun că acum o săp­tă­­mână, o doamnă de circa 80 de ani ne felicita pentru transmisiunile reali­zate şi spunea : “Eu am fost la Metro­politan Opera, la New York, dar nu am avut bani să-mi iau bilet în primele rân­duri şi am stat undeva sus, la o lojă. Dar ceea ce văd eu la aceste transmisii este cu mult peste ceea ce vede orice om în sala de la Metropolitan”. Deci, o refe­rinţă care trebuie luată la modul foarte serios. De altfel, un spectacol care se transmite cu 10 - 12 camere simultan nu poate fi decât de calitate. În plus, mulţi au fost plăcut surprinşi că, în pauza dintre actele acestor transmisii, sunt interviuri – cu cei din distribuţie sau din echipa de producţie, regizorul, scenograful, costumieriul etc.

S-a arătat cineva din Timi­şoa­ra interesat să se implice şi să susţină acest proiect, aseme­nea celor de la “Friends of Opera”?

Nu, şi chiar am avut surpriza să con­stat că există o persoană, pe care de altfel o respect pentru ceea ce a făcut pentru Timişoara culturală, care mi-a spus că nu crede în acest proiect. N-aş vrea să fac trimiteri ambigue. Daca cineva se gândeşte că persoana respectivă ar fi maestrul Coriolan Garboni se înşeală. Dânsul, din poziţia de director al Filarmonicii Banatul, chiar s-a oferit să găzduiască acest proiect în sala Capitol, sprijin pentru care îi mulţumesc.

“Pentru stagiunea 2011 - 2012 am optat pentru un potpuriu de mai multe case de operă”

Cu ce spectacole veţi încânta publicul pe parcursul stagiu­nii 2011 - 2012?

Spre deosebire de ceea ce am fă­cut anul trecut, când toate spectaco­lele le-am transmis de la Metropolitan Opera, de data aceasta am optat pen­tru un potpuriu de mai multe case de operă : am început cu Royal Opera House, Co­vent Garden, din Londra, şi vom con­tinua cu Teatro alla Scala, din Milano – în de­cem­brie, va fi Gala de deschidere a noii sta­giuni şi sperăm să nu fie probleme teh­nice, dat fiind că Scala este la prima trans­misiune şi sunt nişte probleme teh­nice –, vom continua cu Gran Teatre del Liceu, Barcelona, cu Alfano Teatro Real, din Madrid, şi Teatrul Bolşoi, din Moscova.

De la Metropolitan Opera nu mai transmiteţi nimic?

Nu. Metropolitan nu le permite celor cu care semnează contractele să facă şi alte transmisiuni de muzică clasică vocală de la alte case de operă, ceea ce este un pic excesiv şi, dacă cineva va avea curiozitatea să caute pe internet în presa de specialitate internaţională, va vedea deja anumite articole critice la adresa unei asemenea atitudini de monopol. E ca şi când marii solişti care cântă la Metropo­li­tan nu ar mai avea voie să cânte şi altundeva.

Pe ce criterii aţi selectat spec­tacolele din stagiunea 2011 - 2012?

Nu este o selecţie propriu-zisă a spectacolelor de la o anumită casă de operă. Ne oprim asupra unei case de operă după ce îi studiem repertoriul propus spre difuzare publicului acestor transmisiuni. Casele de operă nu agreează ca pose­sorii de licenţă să fie selectivi în ceea ce vor transmite, pentru că atunci ar exista riscul ca anumite piese să nu fie prezentate publicului ori să rămână necunoscute şi, totodată, publicul să stagneze în privinţa cunoştinţelor sale în ceea ce înseam­nă opera. Din acest punct de vedere, Metropolitan Opera a făcut o treabă interesantă : vine şi cu opere noi, cu pie­se mai avangardiste care, într-adevăr, nu “prind” foarte mult la publicul larg, dar “prind” la un public foarte specializat, doritor de experienţe operale aparte.