Bugetele de austeritate, disponibilizările şi limitarea investiţiilor doar la strictul necesar au făcut ca proiecte de dezvoltare mari, precum cel al Zonei Metropolitane Timişoara, să fie îngheţate, în aşteptarea unor vremuri mai bune, cu ceva mai mulţi bani la buget. Problema e că, la fel ca în cazul altor investiţii de amploare, Municipalitatea timişoreană a investit destul de mulţi bani în studii de fezabilitate, rapoarte şi strategii care, dacă proiectul va continua să rămână blocat, se vor perima, putând fi considerate bani publici irosiţi.


Interese locale comune

În anii 2006, 2007 şi 2008, Zona Metropolitană Timişoara devenise cap de agendă la Primăria Timişoara, care era dispusă să investească sume foarte mari pentru concretizarea acestui pro­iect ce presupune crearea unei unităţi administrative integrate între Timi­şoarei şi localităţile din imediata apro­pie­re. În acest sens s-a constituit până şi un Consiliu Consultativ Metropo­li­tan, ce presupunea ca Timişoara şi co­munele periurbane Dumbrăviţa, Ghiro­da, Moşniţa Nouă, Giroc, Sânmi­haiu Român, Săcălaz, Sânandrei, Giarmata, Orţişoara, Remetea Mare, Şag şi Parţa să ia la comun deciziile importante legate de urbanism şi amenajarea teritoriului.
În acei ani, singurul obstacol ma­jor în calea acestui proiect era ostilitatea unor primari, care se temeau că, în noul format, îşi vor pierde prerogativele sau poate chiar funcţia. În acest sens, cel mai bun exemplu este cel al Pri­mă­riei Dumbrăviţa, care s-a arătat refrac­tară de la început în privinţa acestui proiect al metropolei Timişoara.
Acum, acestei probleme, încă nerezolvate, i s-a adăugat cea legată de bugetele în micşorare ale Timişoarei şi ale comunelor din vecinătate. „Din ce am constatat eu, acest proiect al Zonei Metropolitane Timişoara a fost mo­men­tan lăsat deoparte. E posibil să aibă legătură şi cu actualul context econo­mic, însă de mai multe ori s-a invocat fap­tul că e mai bine să se aştepte adop­tarea unei legi a zonelor metro­poli­tane”, ne-a declarat consilierul local P.N.L. Petru Ehegartner. În acest sens, există un proiect de lege al zonelor metropolitane care zace de ani buni la Camera Deputa­ţilor.
Reprezentantul P.N.L. recunoaşte că, într-adevăr, o parte din conducerile Primăriilor comunelor din zona peri­ur­bană a Timişoarei nu au fost deloc în­cântate, de la început, de acest pro­iect.
Acelaşi lucru îl spune şi consilierul local P.D.-L. Adrian Pau, care afirmă că, totuşi, în ultimii ani, o parte din reprezentanţii Primăriilor comunale învecinate cu Timişoara şi-au schim­bat concepţiile. „E adevărat că, în prezent, nu prea s-a mai vorbit foarte mult despre acest proiect, din cauza bu­getelor de investiţii micşorate. Timi­şoara trebuie să facă extrem de multe investiţii pe acest proiect, trebuie să contribuie în proporţie majoritară la finanţarea lui. Şi dacă iniţial reacţia multor primari din comunele înveci­nate a fost, într-adevăr, una de ostili­tate, lucrurile au început să se schim­be, pentru că mulţi şi-au dat seama că, de exemplu, extinderea reţelelor de apă şi canal din Timişoara le-ar rezol­va problemele locale legate de aceste componente de infrastructură. În acest sens, s-a văzut modelul Şagului, care a fost unul benefic”, mai spune consilierul local P.D.-L. Adrian Pau.
Acesta afirmă că şi primarii au înţeles în ultima vreme mai bine ce e cu acest concept al zonei metro­poli­tane – dacă în prima fază credeau că vor fi înglo­baţi în Timişoara şi îşi vor pierde total independenţa adminis­tra­tivă, acum ştiu că zona metropolitană e doar un model de organizare modern, şi cu extrem de multe beneficii.
De altfel, această schimbare se vede foarte bine şi în concepţiile primarilor. „Cert e că nu te poţi opune când e vorba de dezvoltarea zonei. Primarul se duce, rămâne comuna. Noi trebuie să facem ceva pentru comuni­tate. Şagul, peste cinci ani, cu zona de mânăstire, va fi ori un orăşel, ori un car­tier al Timişoarei”, susţine primarul comunei Şag, Venus Oprea.


Efervescenţa de acum trei sau patru ani, amintire

Acum trei sau patru ani, Primăria Timişoara susţinea frecvent iminenţa constituirii acestei forme de organi­za­re administrativă, şi poate şi de aceea unii primari vizaţi de proiect au fost reticenţi.
Argumentele pro-metropolă aduse au fost legate inclusiv de aprecierile făcute la nivelul forurilor europene, în 2008 Primăria Timişoara menţionând că politicile Comisiei Europene arată că în România există doar două aglo­me­rări urbane puternice, Bucureşti şi Timişoara. „Guvernul român a identi­ficat 12 poli de creştere regionali, după ce iniţial fuseseră opt, de la Craiova până la Oradea, Timişoara fiind sin­gurul oraş ce poate difuza dezvoltare economică. Timişoara polarizează peste 80% din rezultatul economic al judeţului şi peste 30% din cel al regiu­nii. Pentru ca economia locală să continue să crească, este necesară o extindere spaţială a zonei urbane”. În contextul economic actual, parţial aceste argu­mente nu mai stau în picioare.
Totuşi, Municipalitatea susţine în continuare că are nevoie de spaţiu pentru construirea de dotări şi obiec­tive noi (centre expoziţionale, dotări sportive şi de agrement, noi parcuri industriale) şi că transferul acestora spre comunele periurbane este avan­ta­jos atât pentru municipiu, cât şi pentru comune, dar este nevoie de un parte­neriat în acest sens.

Un proiect nerealizat, care, însă, înghite bani

Chiar dacă e încă în faza de tatonare, Zona Metropolitană Timi­şoara continuă să consume o felie deloc mică din bugetul local al Timi­şoarei, pentru finanţarea diverselor studii de fezabilitate, rapoarte şi proiecte. Primăria Timişoara conti­nuă să finanţeze aceste „proiecte pe hârtie”, deşi nu ştie când vor fi bani pentru realizarea respectivelor obiec­ti­ve de investiţii, iar în condiţiile în­gheţării proiectului, o parte din ace­ste studii şi rapoarte s-ar putea perima.
Astfel, lunile trecute a fost fi­nan­ţat Regulamentul privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara, care a şi fost adoptat de Con­siliul Local. Ulterior, a fost con­tractată consultanţă externă pentru realizarea unui alt proiect aferent conceptului metropolei Timişoara - Vision 2030 – o strategie integrată de infrastructură pentru zona metro­politană. A stârnit amuzament „soluţia” Canalului Bega, ca modalitate de descongestionare a traficului din mu­nicipiu, în varianta în care „va fi navigabil şi va fi populat cu vapore­t­to, vaporaşe ce vor fi cumpărate cu fonduri din bugetul local, bugetul naţional şi fonduri europene”.
Acelaşi concept vizează închi­de­rea inelului de centură (proiect care şi în acest an, cu prilejul adop­tării bugetului, a fost declarat prio­ri­tar, deşi e greu de crezut că va primi şi fonduri), realizarea de noduri şi po­duri peste Bega, legătura reţelei urba­ne cu reţeaua regională şi euro­peană, realizarea unui sistem coerent de par­caje şi dezvoltarea reţelei de transport nemotorizat : biciclete şi pietoni.
În ceea ce priveşte transportul public, acelaşi proiect, „Vision 2030”, prevede realizarea infrastructurii transportului periurban.
Cele mai spectaculoase variante de rezolvare a problemei traficului în Timişoara şi comunele învecinate sunt cele legate de extinderea infras­truc­turii feroviare, aceasta în condi­ţi­ile în care C.F.R. va intra în acest an într-un proces de restructurare ce va presu­pune tăierea drastică a investi­ţiilor.
Astfel, Primăria Timişoara crede că sunt şanse pentru „realizarea centurii feroviare de nord pentru des­congestionarea traficului feroviar de marfă din zona centrală a oraşului” şi nu a fost uitată nici celebra estacadă (cale ferată suspendată) între Gara de Nord şi Remetea Mare şi Giarmata. Strategia C.F.R. a oraşului mai cu­prin­de traversarea fără bariere a reţelei de transport rutier prin modi­ficarea niveletei căii ferate, moder­ni­za­rea gărilor de cale ferată ca staţii de transfer intermodal cu trenuri interurbane şi trafic regional, conec­ta­rea căilor ferate cu aeroportul prin realizarea a trei kilometri de cale ferată nouă şi valorificarea reţelei de căi ferate industriale prin integrarea lor în liniile de tramvai ale R.A.T.T.


Polul de creştere, un proiect paralel

În paralel cu conceptul Zonei Metropolitane Timişoara, Munici­pa­litatea timişoreană a mai insistat în ultimii ani şi pe un proiect care, până la un punct, se identifică cu cel al me­tro­­polei : Polul de Creştere Timi­şoa­ra. Pentru realizarea acestei entităţi s-a adus argumentul că „difu­zia actuală a caracterelor urbane şi natura relaţiilor pol de creştere - lo­calităţi limitrofe sunt destul de mo­de­ste, ceea ce, dacă adăugăm şi inexistenţa tradiţiei cooperării intercomunale, justifică opţiunea de a contura o zo­nă de influenţă mai puţin extinsă, ca prim pas înspre o structură teritorială viitoare de tip metropolitan, mai potrivită rolului pe care trebuie să-l joace polul de creştere”.
Din punct de vedere adminis­trativ-teritorial, acest pol de creştere Timişoara cuprinde un centru urban (Timişoara) şi arealul său de influ­enţă, respectiv comunele Beciche­recu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa No­uă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sînmihaiu Român şi Şag, având în componenţă 35 de sate.
Suprafaţa totală pe care se întin­de Polul de Creştere Timişoara este de aproximativ 108.031 de hectare, din care 13.003 hectare reprezintă terito­riul administrativ al Timişoarei, iar 95.027 de hectare, arealul de influ­en­ţă al municipiului – ocupând aproximativ 3,4% din Regiunea de Dezvoltare Vest şi 12,5% din suprafaţa Timişului.