Mă consider “specialist” în zia­ris­tică şi, deci, îndrep­tăţit să propun o nouă ştiinţă: zvono­logia. Fie şi pentru a-mi schimba sta­tu­tul (tocit!) de zvoner/răs­pân­dac sau zvo­nist, care nu are alură ştiin­ţifică, ci, mai de­grabă, de argou, necesită să de­vin... zvono­log. Am şi-ntocmit de­fi­ni­ţia (re­per­­toarul defi­ni­ţii­lor, de la Kap­fe­rer la Rota­ru!), obiectul, am fişat şi-nşi­ruit factorii, func­ţiile, fenome­nele, formulele, dome­niile, efec­tele, strategia şi celelal­te com­po­nente pentru obser­varea ştiin­ţifică a zvonului, ca prima formă de comu­ni­care umană, ale cărei va­rian­­te şi mo­da­lităţi de ac­ţiune s-au înmul­ţit şi per­fecţionat, de la fitil la “bom­bă” (fitiliştii, bom­bagiii, gogo­ri­ţarii, canca­niştii sau can­ca­nagiii fiind... titulari ai ştiinţei zvo­nului), maeştri ai artei (da, zvo­nis­tica e şi ar­­tă, şi ştiin­ţă!) de­zin­­for­mării, des­ta­bi­lizării, demiti­zării, dela­ţiunii, discre­ditării, diver­siunii, demolării, detrac­tării, destrămării, divi­zării, des­frâ­nării, disidenţei, deconsi­de­ră­rii, “despotizării”, “democra­tizării”, deper­so­nalizării, dejucă­rii, descura­jă­rii, “de­cem­bri­ză­rii”... Dacă vi se pa­re că bat câm­pii (zvo­nesc), nu-mi daţi crezare. Dacă nu, credeţi-mă pe cu­vânt. Dacă nici, nici, cre­deţi (fa­ce­ţi) ce ştiţi de la alţii mai maeş­tri ca mine.