Anormalităţi

N-oi fi eu că miliţianul (reşapat în poliţist demilitarizat) care, atunci când primeşte cadou o vază cu gura în jos, constată că n-are unde aşeza florile în ea şi, pe deasupra, are şi fundul spart, dar nici departe de acest IQ nu mă situez, de vreme ce mă tot străduiesc să inventez (pen­tru economie) gaura cea mai mică la covrig sau macaroană ori cu­loarea albă a laptelui sau dopul la sticlă. Nu sunt nici măcar că (...)

Etamina

Unele cuvinte ies din uz fiindcă obiectele, profesiile, fenomenele desemnate de ele au dispărut. Un timp, rămân în dicţionare ca în­vechite, regionalisme sau rare, du­pă care sunt înlocuite cu neolo­gismele aculturaţiei globale de tip bip, semeseu, slaid, pisiu, blog, ceat (transcrise fonetic, căci ele au alte prezentări grafice, potrivit spe­cificului ţării de origine!) Apropo de raritate, deunăzi, octogenara mea mamă mi-a cerut să-i fac rost de etamină pentru a-i coase strănepotului său, nepot al meu şi (...)

Toleranţa

Unul dintre cele mai la modă cuvinte este termenul toleranţă. Este parcă predestinat să fie încăl­cat. Toţi invocă toleranţa şi aproa­pe toţi o ignoră. Eu, recunosc, sunt un ins intolerant. Nu nihilist. Ac­cept să convieţuiesc cu urâţii, schi­lozii, teroriştii, dar nu voi fi tolerant cu proştii. Mai ales cu proştii ajunşi pe scaune de unde pot face (şi o şi fac!) pe deştepţii. Nu pot să accept ca un profesor de limba maternă să nu (...)

Deşteptarea

Anton Pann a pus pe muzică poema (cam lungă) „Un răsunet”, a lui Andrei Mureşanu, pe care G. Călinescu a numit-o „Marsilieza română”. Din acea vreme a efervescen­ţelor paşoptiste datează, deci, îndem­nul „Deşteaptă-te, române!”, iar în vălmăşagul decembrist de la 1989 a devenit simbol al redeşteptării naţio­nale, ajungând rapid cântecul-emble­mă, unul dintre simbolurile statului – pe lângă stemă, steag, sigiliu şi zi naţională – adică, imn. „Deşteaptă-te, române!” (chiar fără virgulă şi fără semnul exclamării, cum (...)

Polistoizii

M-am gândit ca sub acest titlu să reproduc un banc, pentru că destul m-am înfuriat şi am scrâşnit din pe­niţă apropo de realitatea din zona de­militarizaţilor tranziţiei noastre spre haosul organizat şi destabilizarea general-globală a statului de drept! Iată! Se duce un agent de poli­ţie la librărie şi cere vânzătoarei : – Daţi-mi un caiet cu cerculeţe! – Domnule nu există caiete cu cerculeţe, nu se fabrică aşa ceva. Dacă doriţi, avem cu pătrăţele, de matematică sau dictando, (...)

Dor

Mi-e dor de strigătul de luptă al copiilor de la bloc: bananeee! Mi-e dor de cozile ca nişte dispozitive de bătălie, unde luptau pentru supravieţuire bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni, români, ma­ghiari, germani, evrei, ţigani şi al­te… naţionalităţi. Mi-e dor de zgomotul nocturn, dar totuşi matinal al descărcării stelajelor metalice cu borcane de iaurt şi sticle de lapte. Mi-e dor de cele două ore de program tv. din care una era umplu­tă cu date despre iubitul conducător, iar (...)

Ceapa

Îmi place ceapa. De câte ori stau la masă, îmi plouă în gură fiindcă îmi vine în gând zisa legu­mă. Când sunt singur şi fără perspective de relaţionare imediată, dau cu pumnul într-o căpăţână de ceapă agremen­tată cu sare şi-mi fac pofta, fie că e sau nu şi brânză. Tot de fiecare dată îmi zboară, însă, gândul şi la tatăl meu, convins că acest apetit îl moştenesc de la el, fiziologic. Foarte des, tata povestea cum (...)

Iscălitura

Un basm versificat scris de Gorki şi tradus de Demostene Botez (“Fata şi moartea”) îmi cade sub priviri abia azi când, sortită casării, într-un depozit, găsesc opera auto­rului cărţilor “Mama”, “Copilăria”, “Universităţile mele”, “La stăpân”, citite în pruncia mea vâliseceană. Cu acest prilej fac cunoştinţă cu iscălitura lui I.V. Stalin. Vizitându-l pe Aleksei Maksimovici Peşkov (cum se numea de fapt scriitorul so­vietic din Nijni Novograd) împreună cu Voroşilov, la 11 octombrie 1931, acesta le-a citit (...)

Scurt

  Parcă am mai povestit undeva, dar nu aşa cum urmează. S-a întâm­plat pe când eram lider al structurii (când era asemenea structură) de cul­tură şi educaţie (când era preo­cupare pentru aceste indezirabilităţi actuale) a Jandarmeriei Române. A venit (în vizită), cum se-n­tâmpla des, o delegaţie simandi­coasă, care trebuia să urmeze un… desfăşurător. Ca de fiecare dată, punctele (obligatorii) de trecere din fruntea programului se dilatau, aşa încât... protocolul intra în panică. Un punct îl reprezenta vizita­rea Muzeului (...)

Obsesii

Mă tot obsedează patru locali­tăţi din patru poeme ale lui Grigore Alexandrescu: Umbra lui Mircea, La Cozia. Mormintele. La Drăgă­şani, Răsăritul lunei. La Tismana şi Adio. La Târgovişte. Nu ştiu de ce, de la un timp adnotez titlurile cele­brelor poezii învăţate în anii de liceu astfel: Umbra lui Nicolae. La Scor­niceşti, Mormintele. La Ghencea, Răsăritul lunii. La Bucureşti şi Adio. La Târgovişte. Nu ştiu e un fel de a spune, fiindcă ştiu. Bănuiam, iar acum mi (...)